Costineşti (III)

În primul an la Politehnică am remarcat cum se distribuiau taberele studenţesti: erau destinate celor care lăudau cu sîrg partidul şi iubitul conducător, deci liderilor Uniunii Asociaţiei Studenţilor Comunişti (UASC).

În anul doi împărţeam camera de la căminul Regie cu Mişu şi Ovidiu. La indicaţiile fratelui mai mare, Mişu a intrat în conducerea UASC şi îşi îndeplinea conştiincios primele sarcini: distribuirea ziarelor şi colectarea cotizaţiilor. De multe ori, preşedintele asociaţiei, tovarăşul Vîrtosu îl vizita. Odată, l-am întrebat:
- Există vreo modalitate ca studenţii care nu îndeplinesc sarcini UASC şi nu prea învaţă "aşa bine" să primească o vacanţă de 2 săptămîni, într-o tabără la munte sau la mare?
- Nu.
- Îmi pledez cazul.
Zîmbeşte şi se scarpină îndelung în nas:
- Te înscrii pe lista din septembrie. Toţi vor iulie sau august. Cei care îndeplinesc condiţiile şi nu sînt votaţi, se reînscriu în septembrie, însă acolo vor fi în urma ta. În general studenţii îi votează pe cei de la începutul listei!

Aşa am prins o tabără la Costineşti.

Costineşti (II)

Seara respectivă s-a lăsat cu o petrecere mare, la braserie. Ionică ne-a încîntat la acordeon, dar s-a afumat rău în final. A doua zi Raisa, sora lui m-a admonestat:
- L-ai lăsat să se îmbete?
- Parcă am eu vreo putere magică!
- S-a făcut de rîs. Ce spune lumea, acum cîţiva ani a candidat la postul de primar ...

Părinţii lor au avut casa chiar pe locul braseriei. Cînd Costineştiul s-a transformat într-o staţiune de agrement pentru tineret au fost relocaţi forţat mai spre interior, pe a doua uliţă. Odată cu creşterea turismului la noua casă cu 2 camere s-au adăugat treptat altele şi altele. Cele 2 WC-uri clasice din lemn, cu gaura în formă de inimă sfîrşeau construcţiile civile.

În afara sezonului turistic familia locuia în cele mai bune camere. În perioadele estivale se tot mutau treptat, funcţie de dever mai către WC-uri. Odată cererea de camere a fost aşa mare încît Ionică a ajuns să doarmă în coteţul porcului!

An de an, turiştii care soseau la Costineşti îmbinau armonios marea cu viaţa la ţară.

La plecare mi-am luat rămas bun de la Costache. Tocmai apăruse dinspre frigiderele braseriei şi băiatul lui cu o sticlă colorată în mînă.
- La anul împlineşte 15 ani şi-l trec pe bere.
- De ce?
- E mai ieftină berea decît sucurile naturale.

Iar m-a prins epigramistul, Aculin Tănase. I-am plătit doar berea şi a doua epigramă sună mai naşpa:

Anuntă-te şi tu cînd vii
În urbea ta frumoasă,
Să n-ai surpriza de-a găsi
Dublura ta ... acasă!

Sticle desfăcute

Cîteodată, simplitatea şi inocenta copiilor scot la iveală fapte interesante.

Cu mulţi ani în urmă, am fost invitaţi la familia Petrini. Întîmplător, tatăl gazdei era turist la Bratislava, în august 1968 cînd trupele sovietice au invadat Cehoslovacia. Vameşii i-au lăsat cale liberă către America, via Austria. La petrecere era şi un cuplu proaspăt sosit din Romania cu un băieţel de 5 ani, adorabil. Cucoanele au sărit să-l descoase. Într-un tîrziu l-au lăsat în pace şi l-am întrebat:
- Te bate taică-tău?
- Da.
Răspunsul a stîrnit brusc atenţia musafirilor. Am continuat:
- Cu ce?
- Cu culeaua, doale lău!

Altă dată petrecerea era la noi acasă. Aici, sarcinile sînt bine conturate. Eu mă ocup de băuturi şi Roşcata de preparatele culinare. Măsuţa cu băuturi am aranjat-o astfel: mai la vedere cele desfăcute care nu se prea beau şi zac de ani prin garaj, mai la dos băuturile bune. Tot stergînd praful de pe sticle ajung la o sticlă Johnnie Walker Black Label (750 ml) doar cu un deget de whiskey şi alta, de aceeaşi firmă însă Red Label (1.5 l), pe jumătate plină. Ignorînd cleştişorul pentru gheaţă, iau cu mîna un cubuleţ din cooler şi-mi pregătesc o băutură folosind whiskey-ul Black Label. Delicioasă! Odată eliberată o umplu cu whiskey-ul Red Label. În perioada asta apare Iris, fiica mea (atunci de 8 ani):
- Ce faci?
- Mai eliberez locul. Torn dintr-o sticlă mare într-una mică!
Mihai a sosit primul şi s-a îndreptat către măsuţa cu sticle:
- Ia te uită ai şi Triplu Sec!
Însă bine înţeles a luat sticla de Johnnie Walker Black Label. De undeva, apare Iris:
- Tata a umplut-o dintr-o sticlă mare roşie!
Rîsete şi voie bună.
- Hai noroc şi la mai mare!

Transplant

Colegul meu, Nick K de la proiectare s-a întors din concediu vesel dar cu un fes ciudat pe cap.
- Ce-ai păţit?
- Mi-am transplantat păr.
- De unde?
- Nu de unde îţi imaginezi tu, tot de la cap. Un om normal are 70 de mii de fire iar eu doar 40 de mii. Le-am relocat.
- Pot să văd?
- Peste cîteva zile, acum sînt plin de zgaibe şi e mare pericol de infecţie.

După cele cîteva zile scoate uşurel fesul şi-mi arată noua plantaţie. Erau organizate în smocuri perfect aliniate pe cele 2 axe. Parcă ar fi fost lanul bunicului de porumb după colectivizare. Mă ţin tare să nu izbucnesc în rîs!
- Cît a costat?
- 10 mii de dolari.
Parcă i-ar mai fi trebuit vreo 10 mii!

După alte cîteva zile nu mai poartă fesul. O dată pe zi se pieptană cu grijă şi numără atent firele căzute deoarece fiecare fir costă 1 dolar.

Sticle nedesfăcute sau Costineşti (I)

Nu ştiu cum sînt alţii dar mie nu-mi plac sticlele nedesfăcute. Încerc diverse soiuri de vinuri şi care nu sînt pe gustul meu sfîrşesc în garaj. La prepararea sosurilor, Roşcata are de unde alege. În Romania aveam o damigeană pentru oţet, aici folosim oţet balsamic! Mi-am cumpărat un frigider (50 l) pentru vinuri dar e mereu gol. Odată desfăcute nu le mai pot pune înapoi, culcate.

Pe vremea cînd nu eram în criză economică, compania la care lucrez organiza anual un picnic într-un parc din Palos Verdes. Două tomberoane imense de plastic serveau la răcirea berii, respectiv a vinului. Patronul nostru mare amator de vinuri albe seci s-a dat mărinimos. A cumpărat 3 duzini din alea scumpe, spera să le ducă acasă intacte! Colegii s-au afumat repede de la bere şi David un tip din Indiana, se clătina rău:
- Merg să mă trezesc.
- Unde?
Îşi băga capul în tomberonul de bere plin cu apa şi gheţă. Am aplicat procedeul şi după cîteva scufundări, mi-am revenit. Atunci zăresc tirbuşonul. Mă pun pe treabă şi desfund toate sticlele de vin. La plecare, patronul supărat:
- Care vrea vin pentru acasă?

Şi amicul meu Costache, are cam aceleaşi obiceiuri. De ziua lui, mă întîmpină:
- O tărie la început.
Pe măsuţa erau diverse sticle şi doar una nedesfăcută: Johnnie Walker Gold Label (15 ani). Abia o primise cadou. Vede unde-mi bate gîndul.
- Acasă la Costineşti, cînd eram mititel, mergeam cu băieţii la furat mere. Cu prada în maieuri, ne strîngeam în cerc pe malul mării şi o inventariam.
Unul dintre noi:
- Le păstrăm pe alea bune, le mîncăm mai întîi pe alea viermănoase.

Eu rîd, el desface dibaci Johnnie Walker-ul şi ştiu exact ce mere mînca el întîi.
- O să trec la vară prin Costinesti, unde te găsesc?
- La braserie.

Într-adevar, l-am descoperit, la braserie. Eu mă cazasem deja la Ionică Munteanu. Iarna, Ionică era ofiţer pe vapor, vara închiria camerele din noua vilă cu vedere de pe acoperiş la Marea Neagră. Costache mă prezintă mandatarului, un machedon solid şi amabil:
- Aveţi gratuit un prînz, din partea casei.
- Mulţumesc.
Cînd pleacă după bucate îi spun lui Costache:
- Eu stau doar o zi!
- La cîţi bani am lăsat eu aici! Plăteşte-i consumaţia epigramistului, Aculin Tănase.

Aşa m-am ales eu cu o epigramă:

Cînd beau o bere cu Costel,
Un tip haios, cam chel
Vin zeci de fete să m-agaţe
Şi toate-mi cad ... la el în braţe!

DRRP

Şi anul acesta am petrecut evenimentul 8 Martie la Verdugo Hills Country Club în Glendale. Şi acum doamna Daniela Istrate a organizat cu succes petrecerea, deşi încă sîntem într-o criză economică.

Cu soprana Mariana Popzlateva am stat mai mult de vorbă în holul clubului. Ba ne-am şi tras în poze!

Domnul consul a venit dar n-a stat şi a lăsat un mesaj pentru femei scris de Eugen Tomac. Aşa am aflat eu despre DRRP: Departamentul pentru Relaţia cu Romanii de Pretutindeni. Bag seamă ăsta e noul nostru for tutelar!

Bercovici

Colegul, vecinul şi prietenul meu din clasa a VI-a se numea Bercovici. Tatăl lui era şepcar. În anul următor s-au mutat în Israel. Lui Bercovici îi curgea mereu nasul, şi-l ştergea cu dosul mînecii. Jucam fotbal şi colecţionam timbre. Schimbam timbre şi cu alţi colecţionari. Cînd schimbam între noi ieşeam prost, era mai dibaci la afaceri!

Altă dată, cu o zi înaintea tezei la matematică; ningea şi ne-am luat la bataie cu bulgări. După vreo 2 ore i-am spus:
- Trebuie să învăţăm formulele!
- Am o idee. Vezi gemuleţul spart pe acoperişul vecinului?
- Da.
- Tragem fiecare cîte 20 de bulgări. Dacă nimerim de 3 ori o să luăm mîine notă bună la teză.
Cum după prima tragere rezultatele n-au fost concludente, am mai tras o rundă 3 din 30, şi aşa mai departe. În concluzie amîndoi am rasolit teza.

În al doilea trimestru scolar ne-au testat pentru cor. Cîte 5 elevi intrau în amfiteatru şi cîntau în faţa profesorului. Cum aşteptam răbdători proba, Bercovici mă întreabă:
- Vrei la cor?
- Nu, mai bine batem băşica.
- Să zbierăm tare şi distorsionat!
Profesorul de muzică cu diapazonul în mînă:
- Herşcovici de ce ragi!
- Bercovici, tovarăşe profesor.
Apoi am fost şi eu eliminat. Acum, s-a schimbat lumea; unii n-au voce dar se străduiesc să se califice la emisiunea American Idol!