luni, august 23, 2010

Proiectul de stat (I)


Facultatea de electronică se încheia cu-n examen de stat conţînînd şi o aplicaţie practică: un montaj electronic sau chiar un aparat. Proiectul reprezenta sfîrşitul vieţii studenţeşti şi începutul carierei din "fabrici şi uzine". Nota avea o pondere sporită la repartiţie şi studenţii silitori se chinuiau tare cu proiectele practice! Nu existau sponsori, cumpărai piesele scump de la magazinul Dioda ori ieftin dar nemarcate de la ţigani (furate sau descoperite în groapa de gunoi IPRS Baneasa). Colegul nostru Lică era o excepţie, nu-l pasiona examenul de stat. Dar şi fără acest examen a prins o întreprindere ieşeană majoră, la repartizare.

În timpul celor trei ani de stagiatură, salariul celor neatestaţi nu creştea, şi aşa mă trezesc cu-n telefon. Lică:
- Costele m-ajuţi cu-n proiect de stat?
- Sigur dar îţi trebuie şi un conducător de proiect oficial.
Conducătorii aştia era de regulă asistenţi la IPB sau ingineri cu stagiatura terminată. Pentru supravegherea unui proiect primeau de la IPB, 500 de lei.
- N-am pe nimeni în Bucureşti, poate mi-l recomanzi tu.

M-am frămîntat vreo cîteva zile. Într-o dimineaţă mi-am amintit de Hary. De fapt îl chema Horia. Am fost colegi, prieteni în anul întîi. La sfîrşitul examenelor cînd a trecut cu brio în anul doi (anul întîi nu se putea repeta) mi-a zis:
- Asta-i o facultate de căcat, la anul dau la medicină.
Hary s-a lăsat de electronică şi spre surprinderea mea a intrat la medicină. Şi-a luat o motocicletă, apoi o nevastă. În anul doi de medicină a suferit un accident undeva pe lîngă restaurantul Codrii Cosminului.

După înmormîntare l-am cunoscut pe fratele lui mai mare, Mihai inginer electronist la ICE. L-am sunat şi-a acceptat să conducă proiectul lui Lică:
- N-am timp să mă implic efectiv. Ajută-l tu şi eu vin la susţinere. Care-i tema?
- Un volmetru digital cu afişaj de 4 1/2 cifre.
- Bine, mă pricep la voltmetrele astea cu integrare "dual slope".


Un comentariu:

Dan spunea...

Deocamdata n-am înteles aproape nimic din episodul I. Prea tehnic. Astept urmarea.
Eu stiu pe cineva, nu spui cine, care a "facut" o facultate privata, nu spui care, nu s-a dus la niciun curs, la niciun examen, le-a "loat" pe toate, i-a facut cineva "lucrarea" de stat, a citit cuprinsul, a loat nota "noo" si a ajuns un fel de "manager" la o companie multinationala, nu spui care nici sa ma omori. Si cred ca scrie cam cum am scris io.