Iaşi - Bucureşti. 1

La reuniunea de la Clubul Bursei, am convenit să plecăm la Bucureşti duminică 24 mai cu maşinile colegilor noştri. Eu cu Nichi şi Liliana, iar Dănuţ cu Nuţu şi Adina (Liliana şi Adina fiind soţiile colegilor). Pe la 11:30 m-am îmbarcat pe bancheta din spate a Opelului.

Normal, am început cu diverse ştiri despre colegi mai îndepărtaţi şi uşor, uşor am trecut la cei apropiaţi, finalizînd cu rudele. Din bîrfă în bîrfă am trecut de padurea Buciumului şi Nichi ne arată un iaz, pe dreapta:
- Aici a încercat Mili (fratele lui) să crească peşti, a cumpărat puiet, dar l-au furat!
- Nu a pus paznici?
- Da, a angajat o companie ieşeană de pază. După 4 zile s-au dat bătuţi.
Mai trec cîteva minute:
- Pe deluşorul ăla a avut Mili o struţărie.
- I-a vîndut?
- Nu, au murit toţi în aceeaşi zi.

Să treacă timpul, le-am narat una din povestirile mele (de pe blog) şi ei au continuat cu ale lor (Decameron în Opel).

Liliana:
Cînd ne-am căsătorit, locuiam în Balta Albă, la părinţii mei. Odată, fără să anunţe, ne-au vizitat socrii. Urcă ei etajele şi sună indelung la sonerie. Se pitesc pe laterale să nu fie văzuţi prin vizor. Să sporească surpriza!

Tata, întreabă:
- Cine-i?
Neprimind răspuns, se uită pe vizor şi nu remarcă nimic pe casa scărilor. Mama din bucătărie:
- Colea, cine era?
- Copiii aştia, bată-i naiba.
Între timp, cuscrii abia se abţineau din rîs. Tata lui Nichi apasă iar butonul soneriei, cu grijă, să nu i se vadă mîneca prin lentilele vizorului.

Roşu la faţă de mînie, Colea răbufneşte:
- Pi..a mamii voastre de analfabeţi!
Apoi strigă foarte tare la nevastă-sa:
- Adă-mi bîta aia din camară să-i potolesc pe neisprăviţii ăştia.
Afară este linişte, apoi glasul cuscrei suav:
- Noi suntem, cuscrii di la Iaşi.
- Aaa cuscrii, poftiţi, poftiţi.