Fabrica de diamante (II)

Părăsind consulatul victorios, m-am oprit la o staţie de benzină. O dimineaţă tipică de toamnă cînd vremea e identică azi, ieri şi mîine. La orizont cerul e înrozit nu de la soare, ci de la poluare! Aşezat pe-o bordură un tip bine îmbrăcat, mirosind strident a băutură, îşi ţine capul între mîini.
- Eşti OK?
Nu mi-a răspuns imediat. După meclă pare de undeva din orientul apropiat. Nimic neobişnuit în LA, o mulţime de benzinării au proprietari şi angajaţi palestinieni, egipteni etc. Mormăie aproape plîngînd:
- M-a trimis nevastă-mea după lapte pentru copii, iar eu m-am oprit la un bar şi-am cheltuit banii!
Scot din portofel un dolar, dar m-a refuzat. Mi-arată o cruciuliţă de aur pe care o poartă la gîtul păros.
- Asta-i tot ce mi-a rămas. O am de la tata, valorează 500 de dolari, o dau cu 50.
- De unde eşti?
- Sînt creştin din Egipt.
Salvasem nişte bani cu viza benelux, îi întind 50 şi-mi pun podoaba la gît. O să-mi poarte noroc! N-a fost să fie, după două zile şi lănţişorul şi cruciuliţa s-au coclit!

Privind din altă direcţie, s-a spart ghinionul: pe la începutul lui decembrie, cursa LTU a aterizat cu brio la Dusseldorf. Acolo ne-a aşteptat prietenul socrului meu, Xifta. Vorba aia, cu trei prieteni înconjori lumea. Xifta locuia într-un apartament cu două camere în Essen, şi tocmai îl părăsise nevasta. Cum nu se poate mai convenabil: el a mai scăpat de presiunea gîndurilor, povestindu-ne împrejurările şi noi ne-am învîrtit de voie prin locuinţa micuţă. L-am întrebat de ce liftul blocului este îngust şi lung:
- Nemţii sînt oameni practici. Cînd moare un locatar, nu poţi aşeza sicriul vertical.

În prima noapte m-am trezit pe la 3:00. Roşcata dormea torcînd liniştit; de pe recamierul unde dormea copila noastră de cinci ani se auzeau zgomote:
- Te-ai trezit?
- Nu ştiu ce-i cu mine. Nu pot să dorm.
- Datorită diferenţei de fuse orare ...
Vorbeam degeaba. Cît îşi aducea ea aminte, nu se trezise niciodată noaptea. Era călită la grădiniţa americană. Activităţile se desfaşurau acolo în jurul bazinului de înnot. Pe la 18:00 cînd o aduceam acasă era obosită, mînca şi nici televizor nu-i mai trebuia.