luni, noiembrie 09, 2009

Despre filmul Poliţist Adjectiv


Roşcata a procurat două bilete la filmul Poliţist Adjectiv, prin intermediul AFI (American Film Institute), în Santa Monica (LA). Drumul (35 mile) pînă la cinematograful situat pe strada a 2-a, a durat o oră. Sala a fost un sfert plină.

Acţiunea se petrece undeva într-un orăşel din Romania. Nu e tîrguşorul unde un bătrîn şi o bătrînă merg ţinîndu-se de mînă. Aici, tinerii îmbrăcaţi occidental se îndreaptă fericiţi printre blocurile coşcovite, spre liceu. Cred ca orăşelul este Vaslui. Ba nu "Waslui".
- Care acţiune?

Filmul n-are o acţiune în adevăratul sens al cuvîntului. Urmăreşte la paralele inegale activităţile a doi detectivi: Nelu (Ion Stoica) şi Cristi (Dragoş Bucur).

Nelu, îmbătrînit de profesie, este chilangiu, blazat şi fără scrupule, dar cu mare simţ al umorului.

În contrast, Cristi este corect, profesional şi clarvăzător. Cu instincte legislative, urmăreşte suspecţii fără să respecte orarul poliţiei sau obstacolele inerente birocraţiei.
- Cine e suspectul?

Unul din elevii liceului amintit. El fumează cu colegii/ele.
- Ce fumează?

Va trebui să vizionaţi personal filmul! Într-un cuvînt Cristi are "conştiinţă". Tocmai acestă "conştiinţă" îi va periclita poziţia de detectiv la întîlnirea cu şeful direct, căpitanul Anghelache (Vlad Ivanov). Acesta e obişnuit să comande şi să fie ascultat fără crîcnire.

Regizorul Corneliu Porumboiu a conceput filmul astfel: trei sferturi imagini realiste şi un sfert dialog. 50/50 ar fi fost o raţie mai nimerită. Sala a rîs cu poftă la dialogurile dibace.

Îi urez succes!

PS. Drumul de întoarcere a durat două ore datorită salariaţilor "conştiincioşi" care au terminat lucrul.



14 comentarii:

Dan spunea...

Porumboiu, baiatul arbitrului (fost) Porumboiu, acum patron la FC Waslui. Ma rog, n-are relevanta în context. Face parte din categoria de filme / carti premiate pentru ca frantujilor / nemtilor / americanilor le place mizeria altora. Culmea este ca de multe ori autorii n-au trait sau gustat în vreun fel aceasta mizerie.

Costel spunea...

Nu mizeria este subiectul filmului ci apatia muncii in politie. Aceasta se bazeaza pe informatori, trasatura universala, de altfel. Acum FC Waslui este pe locul 3 la egalitate de puncte cu locul 1.

Mihaela spunea...

http://www.catavencu.ro/ciorba_de_burti_i_la_i_porumboiu-8784.html

Fragmentul prezentat e chiar distractiv. Auzisera si de DEX.

Costel spunea...

Distractiv si adevarat. Inseamna k spectatorii americani au fost chiar draguti.

cronin spunea...

Merita observat ca titlul "Securist adjectiv" n-ar fi posibil deocamdata...poate in viitor!

Anonim spunea...

filmul e filmat in Vaslui intr-adevar.
dar nu inteleg de ce criticile cu mizeria altora. nu e neaparat un film care se bazeaza pe mizerie.
e ironic cum e amenintat politistul corect sa-si faca meseria cum considera seful, adica distrugand viata unui om.
cel putin scena cu dictionarul e geniala. si e destul de misto si relatia dintre ele si sotia lui. sunt aratati doi incredibili de normali si de autentici.

plus ca porumboiu evita orice fel de elemente de identificare. el nu face un film despre romani, despre cat de urat e vaslui. e un film atemporal si fara locatie. e un film despre oameni si caractere.

Costel spunea...

@Cronin: doar daca i-au gasit dosarul.

@Melina: In filme, fiecare politist are o sotie, iubita, etc. Cristi e fara sotie k pasta de dinti fara periuta:))
Filmul nu este fara locatie. Undeva in dialog se aminteste de Crucea Garii. Nu m-as mira daca undeva in rapoarte, in discutia despre Praga, etc sa fie vreo data sau referinta temporala.

Anonim spunea...

da, sunt mentionate asa ca fapt divers. sunt mentionate pentru ca in context aveau sens. impresia mea a fost totusi ca intentia regizorului a fost sa faca un film care sa nu fie reprezentativ pentru o anume zona sau moment in timp.

Costel spunea...

Daca persoane importante de la ministerul de interne vor viziona filmul, dictionarul va intra in dotarea fiecarei sectii de politie:)))

Anonim spunea...

da, faza cu dictionarul a fost geniala. si a avut niste influente staliniste foarte transparente. :))))

Costel spunea...

Stalinist, bine zis. Căpitanul Anghelache desi litera legii, trece cu vederea faptul k sotia lui Cristi a citit raportul confidential. Nu-l iarta insa, la ortografie.

Dan spunea...

@Melina
M-am bagat în vorba. Faceam aluzie la filme/carti/emisiuni apreciate si premiate în care este vorba de mizeria în care n-au trait autorii pentru ca mamicile si taticii lor le dadeau lor pulpele si ei mâncau gâtzii. N-am vazut filmul asta, dar mai vreau premii pentru ceva bine facut/scris, nu numai pe subiecte care fac pofta unora. Au trecut totusi 20 de ani, la naiba! Ne tragem singuri înapoi! Acum mai sunt state "occidentale" unde avortul este înca interzis, în State mai sunt state unde se mai aplica pedeapsa cu moartea. Astea sunt criticile, nu neaparat pentru filmul în cauza ci fata de "reclama" pe care ne-o facem în lume.

Anonim spunea...

L-am vazut... Mi s-a parut o mizerie de film. Daca scoti balastul vizual, poti sa condensezi filmul in 15 min. si sa transmiti ideea la fel de bine.

Costel spunea...

Sa zicem, 40 min! :)