joi, noiembrie 10, 2011

Vinul casei (II)


Anul trecut pe vremea asta, am participat la o masă, în memoria lui Cornel. Evenimentul s-a desfăşurat la un restaurant din Ports O' Call Village, San Pedro. Localul cu autoservire funcţiona astfel: alegi un peşte din tăvile cu gheaţă, cauţi pe listă garnitura corespunzătoare, plăteşti şi aştepţi să te sune numarul electronic, afară la masă.

Mesele masive din lemn nu prea finisate erau aşezate, pe un podet de 2x6 cu vedere la canalul de intrare în portul Los Angeles, cel mai larg din SUA. Printre scîndurile 2x6 se vedea clipocind, apa tulbure. Unele crăpături atingeau chiar 1 inch. Mi-am pipăit uşor, fără să fiu remarcat, cheile de maşină din buzunarul drept al blugilor. Dacă mă abţiguiesc şi le scap, am îmbulinat-o!

Exista şi un bufet alăturat dar romanii sînt descurcăreţi. La masa noastră, Paul a adus 2 sticle de apă minerală, una de culoare roşie şi alta albă!
- Suc?!
- Nu, vinul casei. În fiecare am fermentez 200l alb şi 200l roşu.
Aşa am aflat cîteva secrete ale preparării vinului de casă.
- E voie cu bautura ta, aici?
- Nu, dar Vasile a vorbit în spaniolă cu supraveghetorul şi vom ţine sticlele sub masă.
Îl ştiam pe Vasile doar din auzite; printre altele se ocupa cu contrabanda de ţigări. L-am întrebat:
- De unde ştii aşa bine spaniola?
- Am stat acolo cîţiva ani. Am ajuns şeful unei staţii de benzină/atelier de reparat auto. Odată, un mexican în virstă, Roberto, cu sombrero a adus un camion Ford vechi de colecţie, la reparat. Era o problemă ciudată. Cînd ploua, nu mai pornea. În regiunea aia ploua foarte rar. Am băgat maşina la spălat şi defectul a survenit, l-am rezolvat. Releul care pornea pompa de benzină se bloca la umezeală. Mexicanul a plătit şi a plecat mulţumit. La o săptămînă un tinerel mi-a adus un pachet cubic, aşa de un picior (30cm), specificînd: de la don Roberto.

Vasile s-a oprit şi-a sorbit îndelung cu plăcere, licoarea casei.
- Ce era în pachet?
- Marihuana.

Ne-am minunat şi ne-am uitat cum două remorchere dirijau un vas supraîncărcat cu containere pline cu marfă: Made in China!

marți, noiembrie 08, 2011

Vinul casei


La începutul lui octombrie, m-au năpădit preocupările de toamnă. Să fiu ca gospodarul moldovean cu vinul, murăturile, cartofii şi legumele în pivniţă; fructele uscate în lozniţă şi cerealele în chiler. Dacă vine iarna şi crivăţul să n-am grijă. Acum cînd vorbesc de crivăţ, mi-am reamintit bancul:

După al doilea război, un reprezentant al Finlandei şi unul al Rusiei trasau graniţa între cele două ţări. La un moment dat, chiar pe linia graniţei găsesc o casă. Bat la uşă şi apare un moş:
- Bună ziua!
- Bună.
- Trasăm hotarul, unde vreţi să rămîneţi, în Finlanda sau în Rusia?
- Aşteptaţi s-o întreb pe babă!
Cei doi reprezentanţi n-au de ales. Se întoarce moşul încetişor:
- În Finlanda.
Rusul e uşor bulversat:
- De ce?
- Păi ... bate iarna un crivăţ la ruşi!

Cum pivniţă n-am şi nici nu pot să-mi construiesc deoarece terenul îmi aparţine numai pînă la 1m adîncime; de lozniţă şi chiler nici nu mai vorbesc. M-am hotărît să-mi fac vin. Pe internet, procesul ăsta e clasificat în 5 etape. Dar am descoperit o vinărie în San Pedro: Marabella Vineyard care vinde suc de struguri. Astfel am sărit la etapa a 4-a şi anume fermentaţia.


vineri, noiembrie 04, 2011

Copii orfani


Pentru cîteva luni, anul trecut am fost abonaţi la ProTV-Internaţional. Acum, am descoperit un site unde poţi vedea direct postul ProTV. Dacă tunetul ajunge în urma fulgerului, aici interpreţii termină de vorbit dar buzele lor tot mai mişcă!

Luni am vizionat emisiunea: Romania, te iubesc, prezentată de ieşeanul Cristian Leonte; subiectul: copii orfani, cu părinţi în viaţă.

Autorităţile caută să rezolve problema în stilul caracteristic: un proiect de lege finalizat cu amenzi aplicate părinţilor nevoiaşi. Aceştia merg la muncă în Europa tocmai pentru a ajuta familia. Cum verifici viaţa celor 500000 de copii rămaşi în grija bunicilor?

Eram în piaţă la Iaşi cînd doi poliţişti tineri agaţă un ţigănuş transportînd verdeţuri:
- Actele la control!
Tînărul dă din umeri. Precupeaţa de la care cumparam leuştean, rîde:
- De ce rîdeţi?
- Si ăştia, cer buletinul la ţigani!
Deci ţiganii nu poartă niciodată buletinul; cum procedează autorităţile, îi arestează şi apoi îi amendează sau invers?

Momentan, guvernanţii n-au resursele necesare punerii în practică a proiectul copiilor orfani iar ProTV-ul doar exploatează tematica.

Finalul emisiunii ne-a prezentat o duduiţă care plecase în Spania, cîţiva ani înaintea aderării la comunitatea europeană, lăsînd băieţelul în grija bunicii. Normal, cînd a revenit (după aderare) copilul n-o mai ştia. Acum, căsătorită c-un spaniol la rîndul lui cu doi băieţi aveau împreună un nou băieţel. Ultima imagine înfăţişează băieţii jucînd fericiţi Nintendo. Mi-am amintit bancul:

Soţia telefonează soţului la serviciu:
- Ola.
Îşi recunoaşte consoarta necăjită.
- Ce s-a întimplat?
- Băieţii tăi cu al meu bat băiatul nostru.