luni, august 16, 2010

De gardă

Multe din unităţile socialiste erau păzite sporit noaptea, prin "salariaţii de gardă". Institutul din şoseaua Vitan-Bîrzeşti unde lucram în Bucureşti, nu se abătea de la regulă. Noaptea, un salariat desemnat si un paznic asigurau vajnic protecţia secretelor.

"Tocmai apăruse bancul:
Un spion american, dornic de informaţii secrete est-europene, se prezintă la intrarea Institutului de Cercetări Miniere, Baia Mare şi-ntreabă portarul:
- Cîţi oameni lucrează la dumneavoastră în institut?
- Apoi, numai jumătate! "

Pentru serviciul de gardă, salariatul primea o zi liberă। Mulţi salariaţi vroiau să fie mereu de gardă beneficiind asfel de un concediu continuu!! Altfel îţi venea rîndul odată pe an। Anul respectiv m-a ajuns garda într-o noapte călduroasă de vară. Cînd ultimul lucrător a părăsit institutul şi-am rămas doar eu cu portarul, i-am urat noapte fără controale şi m-am retras în laborator. Ştiam, nu-i păsa de controale fiind apărat de cîinii "necomunitari".

În laborator, am alăturat 2 birouri pe marginile cărora am înălţat un zid de cataloage şi cărţi, aşa de vreo 25cm. Am stins lumina şi m-am strecurat la mijloc, trăgînd uşurel peste mine o plasă chinezească de plastic!

Întins în adăpostul de ţînţari improvizat ad-hoc, îi auzeam cum bîzîie neputincioşi. M-am trezit după cîteva ore datorită unor mîncărimi pe faţă şi pe mîini. Nemernicii, descoperiseră o intrare!

M-am liniştit cînd mi-am amintit ce-a păţit Corcoz. A fost de gardă într-o noapte de iarnă. Era frig tare în laborator. Şi-a făcut un pat de scaune şi-a adormit lipit de calorifer. Dimineaţa era bronzat pe spate, în dungi.

7 comentarii:

Dan Vaideanu spunea...

Inainte de a ma însura faceam de garda de doua ori pe saptamâna, la cerere. Imi luam o franzela Bucuresti si 200 g de parizer, ma bagam în biroul directorului si vorbeam ore în sir la telefon cu Nana la Iasi. Era singurul telefon fara lacatel. Dupa câteva luni punea si directorul un lacatel când pleca. Atunci am descoperit cum se poate forma un numar batând în furca.

Costel spunea...

Toate lacatelele se desfac cu-o agrafa indoita. Pe vremea aia se vorbea in impulsuri si nu se stia de unde vin convorbirile. :))

Zdrîngu spunea...

La mine in urbe nu se chema "de garda", se chema "de serviciu" si cel care era de serviciu se numea "ofiter de serviciu".

Eu, fiind mai tinar, nu am avut placerea, in schimb mergeam la taica-meu sa ii duc seara de mincare cind era de serviciu. Treaba lui era sa controleze in geanta pe cei ce ieseau din intreprindere ca sa nu aiba ascunse acolo niste saibe din proprietatea poporului. Dupa cum stie, toti eram simultan proprietari, producatori si beneficiari.

Costel spunea...

Bine k aveai ce sa-i duci de mincare!
Intreprinderea respectiva mai exista?
De saibe e mare nevoie totdeauna:)Acum, nefiind proprietar trebuie sa le cumpar, la Home Depot.

Zdrîngu spunea...

De mincare n-am dus mare lipsa totusi, ne-a lipsit mai putin ca in alte parti, ca aveam neamuri la tara. Numai eu stiu cita carne de vitel am carat pe bicicleta de la bunica-mea de-a lungul epocii de aur! Cred ca daca ma prindeau, ma impuscau pe loc.

Da, intreprinderea mai exista, teoretic. Practic nu mai stiu nimic de ea.

Costel spunea...

:)) La bariera opreau doar masinile ... buna solutia cu bicicleta si nici nu trebuia sa imparti produsele cu doamna de la marketing :))

Zdrîngu spunea...

Un Pegas alb, versiunea cu portbagaj din teava. Se putea circula cu el si in duminicile cu soț si in duminicile fara soț.
Pe portbagajul respectiv se lega bine o geanta mare in care era plasata jumatatea de vitel acoperita cu mere si/sau cartofi.