La doi ani după alegerea preşedintelui SUA, au loc alegerile la "jumătatea termenului" pentru membrii congresului şi ai camerei reprezentanţilor. De asemenea, în California alegem noul guvernator, 30 de posturi în administraţie şi 9 propuneri. Dacă pentru poziţiile de vîrf ştim care sînt candidaţii din reclamele negative de la televizor şi radio, pentru ultimele 20 se luptă circa 50 de candidaţi de care n-am auzit niciodată. Nici google nu-i scoate, deci cum îi selectăm? Dacă eşti ciolo* îl alegi pe Carlos Moreno?
La propuneri e mai simplu, de exemplu propunerea 19: legalizarea marihuanei în California. Soroş a cheltuit $1 milion în susţinerea ei. Odată aprobată aş fuma relaxat în curte, pe sezlog, o ţigară? Da şi nu. Dacă mă reclamă vecinul la poliţia locală n-ar fi o problemă, dar dacă telefonează la FBI, am îmbulinat-o!
Tocmai ne-a vizitat Amy ** o domnişoară implicată în procesul politic:
- Neaparat să participaţi la vot.
- Pînă acum aproape nimic din voturile mele n-au adus vreun rezultat. I give up!
Totuşi merg să votez propunerea 19.:))
* membru al unei găşti latino.
** Amy cu prietenul ei Luca au vizitat în 2008 Bulgaria, Romania, Ungaria şi Germania. Rîndurile de mai jos îi aparţin:
On July 24 we went to see Obama speak near the Brandenburg gate. I thought I´d go be a good American and inform myself about Obama´s policies, seeing that I knew so very little about him even though I figured he was probably the best candidate. After waiting 4 excruciating hours in the hot sun, his very general speech (of which he read every word) about German/American relations and history (barely touching on his ideals as candidate for president) fell on tired ears. I was disappointed that he didn´t take a stronger stand on important issues like war and environment. But we were right up close and it was nice to be a part of the event.
vineri, octombrie 29, 2010
Alegerile de mijloc
marți, octombrie 26, 2010
Procese (I)
Era pe la sfîrşitul verii. Ploaia care lovise Bogdana cu o zi înainte, contenise. Sufla un vînt umed de pe dealul Taberei. Încă acoperită de nori groşi, partea de răsărit a cerului plutea ameninţătoare deasupra satului. Nici nu cîntase primul cocoş cînd bunica îl atinse uşor:
- Scoală Tudurache.
Vara, bunicul dormea afară, pe un pat de scînduri, sub agud.
Cît timp bunica pregătea desaga cu merinde, bizuindu-se doar pe auz, Tudurache găsi caii tineri păscînd liberi. Îi înhămă la căruţă şi porni în goană către Bîrlad. La nouă dimineaţa trebuia să fie prezent la proces. Parfene *, cumnatul îl tot tîra pe la tribunal pentru o bucată de pămînt moştenit de la socru. Azi era ultima înfăţişare.
Prin bezna dimineţii, caii, căruţa şi Tudurache făceau un singur corp grăbindu-se către necunoscut. A ajuns la tribunal chiar cînd aprodul striga cazul Parfene ... şi a cîştigat prin neprezentare. Întors acasă a aflat motivul: avînd cai bătrîni, cumnatul a pornit seara devreme către Bîrlad. Acolo, a tras căruţa la umbra unui tei şi, obosit de noaptea nedormită, a aţipit ...
* Constantin Parfene (din ramura cumnatului bunicului), profesor la Universitatea Al. I. Cuza din Iaşi, Facultatea de Litere, apreciat metodist, coautor al manualului de limba şi literatura romană clasa a X-a. Şcoala Nr. 3 din Vaslui îi poartă numele.
joi, octombrie 14, 2010
Harababură la prefectură
Arhitectura chibritelor, caracterizează majoritatea caselor din Los Angeles. O caroserie lemnoasă, pe două feluri de fundaţii: ridicate sau betonate, cu-n acoperiş de "single".
Cumpărarea unei case şi a terenului aferent nu înseamnă şi dreptul extragerii zăcămintelor deasupra cărora locuieşti. Oraşul nostru stă pe o pungă de petrol; cu cîteva alambicuri, o sondiţă şi căutări pe google aş reuşi să-mi asigur necesarul de benzină! În realitate nici primăria noastră nu reuşeşte, deşi încearcă din răsputeri.
În septembrie a fiecărui an se organizează o piaţă în centrul oraşului cu: produse agricole, gustări, obiecte artizanale, etc. Anul ăsta participau şi un grup de cetăţeni supăraţi, cu pancarde mari: salvaţi Whittier-ul. Să fie ceva religios? Nici pe de parte.
Deşi are primar, consilii şi primărie oraşul nostru e subordonat judeţului, Los Angeles. În 1994, cînd preţul petrolului era mic, Chevron a vîndut oraşului 518 ha de deal cu drept de extragere. Oraşul a folosit o părticică din banii rezultaţi din propunerea A, votată de alegătorii judeţului; şi anume $17 milioane. Propunerea A, colectează anual cam $19 de la proprietarii caselor din judeţ în scopul extinderii, renovării şi menţinerii parcurilor şi a terenurilor libere. Partea mea în 16 ani fiind $300 iar locuitorii Whittier-ul: 82000 (aproximativ 20000 de case). Rezultă: oraşul a plătit deja la fondul propoziţiei A: $6 milioane.
Acum, deoarece preţul petrolului este de 10 ori faţă de cel din 1994, şi metodele de exploatare mai puţin destructive şi zgomotoase, oraşul a închiriat terenul unei alte companii petroliere Matrix Oil Co. din Santa Barbara, sperînd să obţină minim $7 milioane, anual. Are însă trei oponenţi redutabili: apărătorii mediului, locuitorii din vecinătatea terenurilor de extragere şi conducerea judeţului LA. Primii nu sînt de acord cu sondele, vecinii terenului petrolifer nu vor sonde şi cisterne lîngă casele lor scumpe iar primaria LA vrea tot profitul rezultat.
Whittier-ul deţine actele cu dreptul de extragere a zăcămintelor şi a angajat avocata care a conceput propunerea A. Doamna avocată Feldman fiind plătită cu $15 mii pe lună, susţine: forarea modernă menţine intact conţinutul propunerii A.
Aşteptăm rezultatul acestor confruntări. Dacă oraşul Whittier cîştigă vor mai dispare unele gropi stradale şi se vor înmulţi locurile de muncă pentru nepoţi la primărie! Vor înfiinţa programe de ajutorare a cetăţenilor. Într-o povestire viitoare, o să scriu despre cum am beneficiat acum vreo 15 ani, de un astfel de program.
duminică, octombrie 10, 2010
joi, octombrie 07, 2010
Triunghiul Bermudelor
Sorina lucra în cadrul laboratorului tensiuni alternative. Avea părul negru şi scuuurt. În rest era buuună. Îţi venea s-o apretezi! Iubitul ei la vremea povestirii era amicul meu Costache. Prietenul anterior se numea Ţol şi activa la laboratorul tensiuni înalte. Eu îl poreclisem, îmi reparase o chiuvetă şi l-am descoperit expert în măsurile englezeşti.
Deci, fostul ciclist naţional Ţol, îl duşmănea pe Costache fost handbalist de performanţă deşi decizia schimbării, aparţinuse Sorinei. Ce mai, era rea de muscă.
Acum m-a prins singur în birou şi încerca să mă combine cu secretara directorului. Sorina iubea aranjamentele. Disperat am încercat o diversiune. M-am uitat insistent la triunghiul Bermudelor ei:
- Nu ţi-e teamă că te procopseşti cu vreo boală?
- Nu, o spăl şi e ca nouă.
luni, octombrie 04, 2010
Şarpele
Cînd copilul nostru mai mic a împlinit 10 ani, sora ei mai mare i-a dăruit un şarpe galben într-o cuşcă superbă, de sticlă. Mai mult a surprins părinţii! Îl mîngîiau cu dragoste şi-l lăsau să se încolăcească pe mînă. Reptila de vreo jumătate de metru scotea repetat limba şi te fixa imperturbabilă.
- Hai mîngîiaţi-l şi voi.
Eu şi Roşcata nu ne aventuram. Cînd eram mititel, circula povestea cu-n sătean de la Bogdana care adormise pe iarbă, cu gura căscată. Un şarpe de casă a profitat de situaţie, atras şi de mirosul de lapte. Deci atenţie: e periculos să bei seara lapte şi să te culci afară sau dacă meniul lactat e de neevitat, gura-nchisă!
Să nu-mi dezvălui teama, l-am atins uşor cu-n deget:
- Toată vara ai muncit greu la "fast food", cu-n salariu minim şi cheltui banii pe şarpe şi cuşcă?
Cuşca avea un mic bazin, un loc de odihnă, relief cu pietre şi vegetaţie, ca-n paradis.
- Sînt banii mei şi e "cool".
- Ce mănîncă?
- Peştişori.
Cînd am rămas singur cu nevastă-mea:
- Dacă scapă animalul din cuşcă? Cum îl găsim?
- Lasă, au fetele grijă de el. Poate ne luam şi-o pisică!
- O să am coşmaruri.
- Dar dacă ar fi cumpărat un crocodil mic?
La gîndul unui aligator m-am mai liniştit. Tocmai apăruse un articol în Los Angeles Times cu-n aligator mărişor descoperit într-un lac din Long Beach. Proprietarul l-a aruncat acolo cînd crescuse prea mare. Autorităţile l-au capturat într-o lună cu cheltuieli mari şi acum este la grădina zoologică.
Au trecut cîteva luni şi lucrurile s-au mai limpezit. Şarpele mînca vreo trei peştişori pe săptămînă; cînd veneau prietenele era scos, lăudat şi mîngîiat. Odată copilul fiind în tabără, mi-a rămas în grijă. M-am prezentat la "pet store" să-i cumpăr peştişori. Deoarece nu aveau din cei ieftini (trei la dolar) i-am luat unii mai scumpi. Surpriză, ăştia frumoşi cu aripioare colorate, nu-i plăceau. După încă o zi, ... de foame, i-a răzbit!
Iar au mai trecut cîteva luni, copilul:
- Vreau să-l scot din cuşcă şi încearcă să mă muşte!
- Nu-ţi mai place?
- Nu.
Problemele se rezolvă de la sine. Mai tîrziu am aflat cum l-au scăpat pe parchet de multiple ori! Să nu se răzgîndească, am înhăţat cuşca şi copilul şi m-am prezentat de urgenţă la "pet store". Vînzătoarea:
- E cumva bolnav?
Am lăsat copilul să parlamenteze.
- Nu.
- E agresiv?
- Da, sare la mînă.
- Nu primim animale cu probleme de comportament.
Am plecat bosumflaţi spre alt "pet store" unde eu am răspuns întrebărilor similare:
- Ceva probleme?
- Nu, e un scump, cuminte şi prietenos!
- Dacă mai aşteptaţi niţel pînă vine şeful de magazin vă dau şi nişte bani pe cuşcă.
- N-avem nevoie, vă mulţumim.
vineri, octombrie 01, 2010
Briceagul (II)
Anul trecut, v-am povestit despre briceagul lui Adrian Lacea. Atunci, Iris l-a adoptat, şi-l ţine la îndemînă, în maşină! Cînd a plecat în vacanţă către Brussels l-a plasat corect în bagajul mare. Din neatenţie, la îmbarcarea din Charleroi pe Wizz Air, briceagul era în rucsac şi totuşi a trecut cu brio de control.
La Băneasa a aşteptat-o soţia prietenului meu Cornel şi-a transferat-o la Otopeni, pentru o cursă Iaşi, Tarom. La trecerea prin filtrul de control i-au descoperit briceagul. M-am pomenit cu-n email de la Cornel:
- Ce facem cu briceagul?
- Expediază-l prin poştă. I-am explicat importanţa sentimentală a obiectului.
Ieri seară, am recuperat copilul de la LAX. A trecut fără probleme vama americană din Toronto. Azi o să degustam zacusca, dulceţurile şi palinca. La duty free în Budapesta a cumparat şi-un rom cubanez.