joi, decembrie 03, 2009

Romania, te iubesc !


Deschid TV-ul duminică dimineaţă la PROTV-I. Surpriză, o cunoştinţă de petreceri, Neluţu tocmai cînta la fluier. Emisiunea: Romania, te iubesc. Moderatorul îl dezmiardă "Bădie", eu îl ştiam de Nelu Chioru! Pe 13 noiembrie 1985, a trecut Dunarea spre sîrbi. Încă mai are în mînă un şrapnel, cadou al soldaţilor de pe frontieră. A fost dansator, aproape artist al poporului în Romania. După fugă l-au clasificat: trădător de ţară. O situaţie neschimbată pînă azi. Probabil Neluţu n-a întreprins nimic în mişcarea hîrtiilor!

Talentul neobişnuit la fluier şi nu numai, el cîntă la cobză, cimpoi sau la orice ţeavă cu găuri, chiar şi cea de eşapament. Toate în umbra iubirii de ţară. Are acasă o cameră folclorică romanească, un adevarat muzeu popular: costume, ii, instrumente, puşti, buzdugane. Prima dată cînd l-am auzit cîntînd, l-am felicitat şi m-am lăudat:
- Am şi eu nişte fluiere.
- De alea cu floricele?
Nu le cumpărasem să cînt, s-a prins!

La ziua altui amic, Neluţu s-a unit cu un violonist proaspăt sosit din Romania şi ne-a ţinut un concert de pomină. În euforia creată de cîntece, bucate şi băuturi, musafirii au început să-l împodobească pe violonist cu hîrtii verzi. Cînd Vasile, fost fotbalist la Politehnica, şi-a terminat dolarii, a scos credit cardul şi l-a tras pe după urechea violonistului. Oaspeţii au tăcut pentru o clipă. Vasile nonşalant:
- O fi expirat!
Îl aruncă pe jos şi scoate alt card. Iar îl lunecă pe după urechea violonistului. Bate delicat pe obrazul lui si PIN-ul. Nelu şi violonistul încep cu aplomb o nouă cîntare populară.
- Iar e bine în America!


9 comentarii:

Dan Vaideanu spunea...

Poate-mi explici tu Maître, de ce românii din America (nu doar din State) sunt altfel ca astia din Ioropa.

Costel spunea...

Sa ne gindim la o istorie a emigratiei. O incercare modesta si incompleta (2 pagini) am gasit-o in romanul Intoarcerea de Petre Popescu. Pentru un raspuns scurt la intrebarea ta, ne axam pe doua chestii:
1. Emigrantii inainte si dupa 89.
2. America de nord versus Europa.

1. - Inainte de 89 pentru emigrantii nu era cale de intoarcere. In majoritate erau tipi hotariti, capabili sa ia o decizie. Igorau greutatile inerente inceputului in noua tara, le depaseau nu se tinguiau. Multi si-au pierdut proprietatile in Romania.
- La caderea comunismului li s-a deschis doar o usa catre patria mama. Acum isi vizitau rudele etc.
Dupa 89 emigrantii sint mai mofturosi. Se pot oricind reintoarce in Romania. Unii au plecat in etape, mai intii sotul etc. Proprietatile le-au ramas intacte sau le-au vindut si au inceput noua viata de la un capital.

2. Tarile din America de nord sint tari de emigranti. In special marile metropole unde ei domina. Nu conteaza accentul ci atitudinea.
Vechile vrajbe europene sint diminuate. Pun umarul la munca sau afaceri si in scurt timp se realizeaza. Acum privesc altfel patria mama, cu ingaduinta si dragoste.

Dar sint si exceptii...

Dan Vaideanu spunea...

Maître, sunt întru totul de acord cu tine la punctul 2. S-ar mai putea adauga aici si distanta mare care face mai grea întoarcerea din când în când acasa. Si astfel acolo ei sunt mai uniti si orice vine de acasa este idealizat (vezi unii artisti care au mai mult succes acolo decât în România).

La primul punct poate ar mai trebui nuantat. Inainte si dupa ’89, în America si în Europa. Pe cei de dupa ’89 nici nu i-as numi emigranti. Eu nu ma consider asa. N-am fugit de nimic si de nimeni, nu sunt cautat, am venit când aveam un contract în buzunar si nici macar n-am venit aici ca mi-era rau acolo. Si o sa ne-ntoarcem când o sa ne terminam treaba, poate ne vom petrece timpul juma’ – juma’. Dar fiind în Europa nu idealizam nimic, totul este aproape, vedem toate mizeriile si de acolo si de aici. Rau este ca oamenii sunt dezbinati din cauza felului în care percep mizeriile astea. Daca stam si ne gândim, dupa ’89 nu estul s-a dus peste vest, ci invers, a venit vestul peste noi, cu tot ce are el bun si rau. Dar în vest este o inertie, un echilibru si un sistem de restrictii (contestat dar respectat), în timp ce în România de exemplu raul a prins usor pentru ca daca cineva vrea sa impuna o regula este facut imediat dictator sau securist.

Dan Vaideanu spunea...

Maître, se fac presiuni ca sa ne dezîmbine pe astia din diaspora! Bravos natiune! Fii tare!

Costel spunea...

Sigur, primul punct mai trebuie nuantat. Tocmai mi-a povestit Damian cum a trecut Dunarea in 87 si puscaria care a urmat.

Dar cine vrea sa ne dezbine? Si de ce? Din cauza alegerilor?

Dan Vaideanu spunea...

Da!

Cioara Andrei spunea...

Foarte interesant subiectul postat de tine. M-am uitat pe blogul tau si imi place ce am vazut.Cu siguranta am sa il mai vizitez.
O zi buna!

Baricada spunea...

Îmi puneam deunăzi întrebarea "Câţi dintre românii plecaţi în străinătate mai pot spune azi, după etapa capitalistă a tragediei mioritice, "România, te iubesc!", fără ca formularea lor să aibă accente peiorative? Pe câţi dintre ei nu i-a înghiţit "Marele Mecanism", câţi dintre ei nu au optat definitiv pentru confortul burghez al "vieţii pe credit" într-un decor străin şi depersonalizant tocmai prin vastitatea şi varietatea peisajului uman. Tu ai spus-o sincer, te iubesc, Românie şi văd că totuşi se poate... Ei, prietenii mei cei buni, au lăsat ţara sarmalelor pentru visul american şi nu s-au mai întors "întregi" niciodată. Periodic, de Paşti sau Crăciun, ne strângem în braţe, dar de fiecare dată constat că ţin pentru câteva secunde la piept doar proiecţiile triste ţi îmbătrânite a ceea ce au fost. Aici eram cu toţii nişte new hippies aiuriţi de provincie, ce îşi făceau planuri de maturitate la un foc de vreascuri în creierul Pieterei Craiului sau pe platoul Retezatului Mare. Acolo, el e "tipul de la Academia de Taxi" iar ea e "inginera meteo de la NASA", doi oameni cu tipicuri şi riduri ce îşi tratează, în concediile din România, cearcănele, cu lungi reprize de somn în apartamentul înghesuit pe 60 de metri pătraţi de parter. I-am pierdut de mult timp, visul ăsta pe care îl trăiţi cu toţii acolo i-a consumat, i-a dezbrăcat de zâmbete, de linişte, de entuziasm... De ce, Costele? Decupează-te o dată în plus din masa amorfă a celor ce şi-au tăiat rădăcinile către ţară şi spune-mi...
Crăciunul trecut i-am petrecut din urbea natală către avionul de State. La plecare mi-au spus "Omule, trăieşti într-o ţară de căcat, fă ceva!", după care au păşit uşor nonşalant dincolo de graniţa terminalului. 14 ore mai târziu îşi îmbrăcau din nou hainele de newyorkezi adoptaţi şi perfect adaptaţi. El - "tipul de la Academia de Taxi" iar ea - "inginera meteo de la NASA"...

Costel spunea...

Dificil subiect, nu ştiu cum să-l abordez, de la cap sau de la coadă! Un lucru e cert. Nici un emigrant nu este perfect adaptat. Ei sînt undeva pe o punte, între cele 2 ţări. Unii au schimbat multiple ţări!? Nici în căruţă nici în teleguţă! Odată acceptată idea "between", orizontul se deschide. Beţivii nu acceptă un tratament pentru că nu recunosc beţiveala.

Prietenii tăi deşi îşi îmbrăcau din nou hainele de newyorkezi, tot au un accent sau iubesc sarmalele, etc. Cînd ţi-au spus "trăieşti într-o ţară de căcat...", eu aş fi oprit maşina şi i-aş fi rugat politicos să se dea jos. Problema e la conducerea ţării şi prin "Baricada veselă" eşti printre puţinii care i-au atitudine. Succes!