marți, februarie 17, 2009

Radio Iaşi

Prietena prietenului meu Nichi din clasa a zecea se numea Daniela C. Pe lîngă alte calităţi, avea o voce cristalină şi au angajat-o reporteră la o emisiune pentru tineret, la Radio Iaşi. Odată cînd ne plimbam toţi trei pe strada Lăpuşneanu, Daniela ne întreabă:
- Nu vreţi să-mi daţi un interviu?
Nichi acceptă imediat. Eu mă codesc. Nu sînt prea dibaci. Cu Radio Iaşi eram familiar. Din nucul locuinţei noastre de pe strada Ralet, mă suiam pe magazie (fost garaj) şi spionam activităţile de la Radio Iaşi.
- Ce fel de întrebări?
- Simple, o să ţi le scriu.
- Bine.
Nu vroiam s-o supăr, îmi plăcea tare mult de sora ei. Daniela, care cunoştea bine obiceiurile reportericeşti, revine:
- Vreau să-mi răspunzi la ultima întrebare exact cum te învăţ eu.
- Care e ultima întrebare?
- Ceva de genul: cine te-a ajutat în obţinerea rezultatelor bune la învăţătură? Iar tu răspunzi: cadrele didactice îndrumate de partidul comunist.
- Bine.

Ne prezentăm noi la Radio Iaşi şi înregistrăm cu brio acest reportaj. Urma să fie difuzat urmatoarea joi.

În joia cu pricina apare tata de la servici. Mă reperează:
- Am ascultat interviul tău la Radio Iaşi.
Nu ştiam că ascultă postul ăsta! Dau din umeri.
- Păi bine mă, tu mulţumeşti partidului? Da' eu şi cu maică-ta care te-am crescut?!

Iar am dat cu băţul-n baltă. Promit în capul meu: la următorul interviu o să mulţumesc de la început părinţilor. Din pacate ăsta a fost ultimul meu interviu la radio.

Niciun comentariu: