marți, august 10, 2010

Dan Constantinescu (III)


Dragă Costel,

Îmi cer scuze pentru întîrzierea răspunsului. Sînt mereu pe drumuri dar … îmi şi place! Îţi mulţumesc pentru aprecierile la adresa “poveştilor“ mele. Nu am publicat. Dacă ţi-au plăcut, mi-ai făcut o bucurie şi pentru mine este suficient! Nu ştiu cît de potrivite sînt ele în corespondenţa noastră colectivă!? Regret, noi doi nu am prea comunicat direct în cei 5 ani. Cred că nu este tîrziu pentru un nou început!

Eu am locuit cîţiva ani în Iaşi. Am fost asistent la Electronică acolo. Prima mea soţie a fost colegă de clasă cu tine şi cu Pelin ….! O chemă Sabina. Lumea după cum vezi este mică! Căsnicia nu a mers şi am divorţat. Am revenit străin în Bucureşti şi trăiesc cu nostalgia Iaşului! (Ai citit Nostalgia lui Mircea Cărtărescu? Este o carte extraordinară!). M-am recăsătorit şi am o fetiţă, Ioana Maria, care mîine împlineşte 11 ani.

În anul 1, Pelin a plecat în USA, în urma votului nostru. 2 voturi diferenţă între el şi Corneliu B. Eu şi Cristi am votat pentru Pelin! Într-un fel i-am schimbat destinul lui Pelin şi lui Cornel! Cornel s-a realizat aici. Dacă ştii, spune-mi ce face Pelin ca să fiu… liniştit! Spune-mi dacă te pot ajuta cu ceva în ţară. Cum îţi merge în USA?

Cu toată afecţiunea,
Dan C.

Ianuarie 2007


2 comentarii:

drstoica spunea...

Deosebit omul! Extrem de placute mail-urile lui. Si pe tine, care l-ai cunoscut, cred ca te impresioneaza si mai mult acum.

Costel spunea...

Da.
Sotia lui Adriana ne-a scris:
"Dan a fost un mare avid de iubire pe care a daruit-o cu prisosinta, asteptand la randul sau acelasi lucru din partea semenilor."