Oke (I)

Ar fi trebuit să scriu un epilog la Scandinavia (V), dar încă ştiu multe povestiri despre acest subiect datorită prietenului meu, Oke. În realitate, se scrie cu A şi un anumit accent! El s-a născut şi a urmat şcoala în localitatea de oţelari Sandviken, la nord de Uppsala. Un fel de Moldova Nouă!

Compania Sandvik, la care a lucrat bunicul, tatăl, niţel şi el, a fost înfiinţată de domnul Göransson. Acesta a cumpărat un patent englezesc neexpermentat de producere şi prelucrare a oţelului. Cu abilitate şi profitînd de puritatea materiei prime, a reuşit să producă oţeluri speciale pentru scule, foarte căutate şi deci, scumpe. La un moment dat un kg de oţel folosit la ceasurile elveţiene era mai scump decît un kg de aur! Deoarece numele bunicului mamei lui Oke era tot Göransson, tatăl lui a reuşit să treacă rapid de la muncitor, la maistru culminînd cu poziţia: şef al protecţiei muncii.

Se poate relativ uşor observa o paralelă, viaţa mea şi a lui Oke. În anii 70, a emigrat în America cu vaporul, să-şi aducă cît mai multe cufere. El ştie 80% din povestile pe care le găsiţi la cuprinsul blogului iar eu încep aici cu cele suedeze.

La prelucrarea minereurilor era nevoie de apă. Domnul Göransson a dispus săparea unui canal. În movilele pămîntului rezultat s-au construit primele locuinţe muncitoreşti. Mai tîrziu compania a construit blocuri de opt apartamente. Dependinţele din curte: o clădire cu opt WC-uri lipite, alta cu opt magazii de lemne. Fiecare toaletă avea dedesubt un ciubăr de colectare. O uşă laterală permitea debarasarea ciuberelor.

Pe uşa respectivă intrau băieţii echipaţi cu prăştii şi capse. Iar locatarul nimerit, sărea cu brăcinarii pe vine, înjurînd!