Blat negru

Ieri mi-am luat rămas bun de la nepoţeii virtuali care pleacă în vacanţă, la Bucureşti. Kyle m-a întrebat de ce nu merg cu ei:
- N-am bani, trebuie să plătesc "the law school" pentru fiica mea.
Am auzit-o mai tîrziu întrebînd insistent:
- Mom, what is a law school?
Ce vremuri, lumea călătoreşte cu avionul iar CFR-ul se destramă! S-a nimerit odată să merg la Iaşi cu Adrian. Şedeam la taclale pe culoar, înnodînd ţigările la geamul întredeschis.
- Să dăm un blat negru.
L-am întrebat mirat:
- Blat negru?
- Dă-mi 30 de lei, o să-l plătesc eu.
M-am conformat cu bucurie. Nu mai trebuie să am grija naşului. Bucuria a fost de scurtă durată.
- Îi spun că ne dam jos la Gara Mare şi noi dispărem la Gara Nicolina.
- Şi plata?
- Dă-l în aia a măsii, nu vezi ce burtă are.
M-am opus fără argumente. A înţeles din tonul vocii mele:
- Bine, bine îi dau banii, la Bîrnova.
Naşul s-a prezentat niţel după tunel, Adrian i-a predat nonşalant 20 de lei. Naşul s-a întors nemulţumit către mine. O situaţie penibilă:
- El ţine fondurile.
La vederea arătătorul meu, Adrian intervine hotărît:
- Sîntem studenţi amărîţi şi ăştia sînt toţi banii.
Naşul, autoritatea supremă a trenului nu ştia cum să procedeze. Să ne trîntească un proces verbal, care s-ar fi întors la o adică contra lui (ne-a prins doar la Bîrnova!?) sau să ia un mic ciubuc.
- Ia mai scotoceşte-ţi buzunarele!
Adrian se execută fără grabă şi surpriză dintr-un buzunar apare un 5 lei. Toată lumea e mulţumită. Mai tîrziu cînd trenul trece vijelios pe lîngă casa lui Ilie Pintilie:
- Dă-mi 15 lei înapoi.
- Îţi dau o bere, mîine.