Despre cutremur (I)

În timp ce America caută un nou superstar muzical în emisiunea, American Idol Season 9, Port-o-Prince e un morman imens de moloz după cutremurul din 12 ianuarie. Şi noi am trecut prin cutremurul din 1977, la 4 martie, seara. Abia ne mutasem în apartamentul nostru din Berceni, într-un bloc de patru etaje din prefabricate. Puţine mobile, nişte dulapuri de perete în bucătărie, un pat şi un şifonier într-un dormitor unde ne-a surprins cutremurul. Iniţial am dat să sprijin şifonierul pe care abia îl montasem, dar Roşcata m-a întrebat:
- Cînd se termină?
- Imediat.
Am luat-o în braţe, privirea mi-a căzut pe blocul turn, vis-a-vis de ferestra noastră. Se pendula larg, cu ţipete. 55 de secunde infinite. Cutremurul s-a terminat tot aşa de brusc cum a început.

S-a lăsat o mică linişte. Atunci am auzit gîlgîitul unei sticle. Era singura mea sticla de cogniac, cazută pe burtă în camară, îi sărise dopul! Am recuperat-o, jumătate goală; am tras amîndoi cîte o duşcă zdravănă. Ne-am calmat subit. Am coborît cele trei etaje pe întuneric. Afară nu vedeam efecte devastatoare. Lumea umbla de colo colo, fără vreun scop anume. La scara blocului vecin de pe strada Moldoviţa, unde locuia şi prietenul nostru Costache, doctorul Barbaresso zbiera:
- Ajutor, ajutor!
Lumea se uita la un cetăţean întins pe spate care se sufoca. Horcăia.
- Ajutor, ajutor, ajutor!
Deşi el ar fi trebuit să-l ajute. Mi-am amintit, Barbaresso era de fapt dentist* ! Strungarul, nea Fănică, de la cealaltă scară, s-a apropiat de muribund, i-a băgat degetul în gură şi i-a tras limba. Cetăţeanul şi-a revenit imediat, îşi înghiţise propria limbă.

* După cîţiva ani am fost la cabinetul lui Barbaresso pentru nişte plombe. La el lumea nu zăbovea în sala de aşteptare, la coadă. Mutase scaunele în cabinet. Cît timp lucra la un pacient, vorbea cu următorii. Aşa mi-a dispărut mie frica de bormaşina dentară!