Berzele

În 1961, bunicii s-au colectivizat "benevoli şi nesiliţi de nimeni". Bunicul a predat terenurile agricole, vaca şi caii cu atelajul corespunzător, etc. După ce participase activ la două războaie, crescuse 7 copii muncind de dimineaţă pîna seara, la 64 de ani, bunicul trebuia s-o ia de la început. S-a întors acasă, a băut o carafă de nohan rozuliu din producţia proprie, s-a dus în camera din jios şi a vrut să se spînzure. L-a salvat bunica. Cu lacrimi în ochi i-a explicat esenţa vieţii: nefiind la uliţa principală, casa lor nu a fost transformată în primărie precum cea a fratelui ei, iar copiii şi nepoţii erau toţi sănătoşi.

La sfîrşitul lui martie 1961, două berze s-au învîrtit îndelung deasupra casei, au aterizat pe şură şi şi-au construit un cuib din crengi, căptuşit cu paie şi iarbă. Bunica a spus că ăsta este un semn lăsat de la Dumnezeu. Berzele aduc noroc casei, prevestind belşug şi sănătate. Următorii 3 ani, berzele au crescut cu succes cîte doi sau trei pui. Erau atracţia satului.

În al patrulea an, cînd puii erau de cîteva săptămîni, bărzoiul nu a mai revenit la cuib. Barza dormea cu puii, el dormea într-un nuc la familia Bobei. L-a strigat disperată cîteva zile printr-un clămpănit produs prin lovirea maxilarelor. Apoi a plecat. Puii au fost lăsaţi de izbelişte. Eu cu bunicul am vînat nişte broaşte şi am încercat să-i hrănim. Fără succes, puii au murit.

Mai tîrziu am aflat ce s-a întîmplat cu bărzoiul. La familia Bobei locuia activistul de partid. Într-o seară a stat la băute cu miliţianul din comună. Au pus pariul: care nimereşte barza cu pistolul.

Anul următor barza n-a apărut deşi bunica a aşteptat-o zilnic în martie şi aprilie. A revenit în 1967 cu alt bărzoi şi au crescut alte generaţii de berze albe.