Mecanisme

Prima mea restanţă pe toamnă a fost în anul II la mecanisme. Am plecat cu o zi înainte la Bucureşti. Întreprinderea tatălui meu cumpara lunar un bilet de tren universal clasa I. Trebuia să-ţi cumperi loc şi legal, să prezinţi controlorului, legitimaţia de servici.

Vagonul rapidului de clasa I-a era gol, ici colo cîte un "salariat" ca şi mine. În compartimentul meu se afla deja instalat un ţigan căldărar cu mustăcioară şi pălărie, îmbrăcat curăţel.
- Bună dimineaţa. Am spus politicos.
- Bună conaşule.
Îmi întinde prietenos mîna:
- Acireşo.
- Costel.
Figura mea i-a inspirat încredere. După plecarea trenului s-a întins pe bancheta lui şi a adormit imediat. Eu am scos cursurile de mecanisme şi în patru ore am sintetizat jumătate.

Cînd s-a trezit, s-a frecat îndelung la ochi, s-a scărpinat în cap şi arătînd către cursuri a întrebat:
- Ce-s alea?
- Cursuri de mecanisme: roţi dinţate, transmisii, pentru facultate.
- E greu?
- Da.
- Eu n-am fost niciodată la şcoală.

Ca să schimbe discuţia la un domeniu familiar, mă întreabă:
- Ai o draguţă?
- Da.
- Şi...
Face un semn indecent cu palma deschisă şi degetul mijlociu la 90 de grade. Mişcă mîna de sus în jos repetat.
- Da. Am răspuns cu un sfert de gură.
Am simţit ca mă înroşesc de la urechi pînă la radacina nasului.
- Nu te mai gîndi la ea. Ia cursurile şi învaţă. Toate au numai o gaură.

N-am vrut să-l contrazic. Am reluat cursurile dar textele şi desenele nu mai făceau sens. M-am uitat pe fereastră. În zgomotul monoton al vagonului, cîmpiile din jurul Buzaului defilau incolor şi inodor.