Crăciunul anului 1988 l-am petrecut în Paris.
Am fost cazaţi într-o cameră la mansarda hotelului Bruxelles. Era aşa de mică încît dacă deschideam geamantanul blocam complet circulaţia în cameră. Nu mai vorbesc de baie. Dacă la baia comunală Iaşi nu era indicat sa te apleci cînd scăpai săpunul, aici îl recuperai cu greutate. Mai întii trebuia să opreşti apa la duş apoi să deschizi anevoios uşa pliată în patru.
Nici Moşul n-a venit spre deziluzia fetiţei noastre. Efectiv nu ne-a găsit sau n-a funcţionat liftul fara uşă! Bineînţeles, am asaltat atracţiile oraşului.
Printre ele, a doua zi după Crăciun am vizitat Muzeul Armatei. Ici colo cîte un turist. La sala ghilotinelor, mai erau doi tineri nemţi. Profitînd de absenţa supraveghetorului sălii ghilotinelor (în recuperare după pernod-ul din ziua precedentă!!), unul din ei şi-a introdus capul în lăcaşul destinat execuţiei prin decapitare, pentru a fi fotografiat. Apoi au schimbat locurile.
Eu cu Roşcata am rămas perplecşi. Dacă mecanismul de declanşare era defect sau vreun şurub ruginit?
Mare e grădina lumii!
pe drum
Acum 4 zile
3 comentarii:
Sa ne gindim totusi ca ultima utilizare a ghilotinei in Franta dateaza din 1977. Ar fi putut folosita legal pina in 1981, cind a fost abolita pedeapsa cu moartea.
Nu stiam, eu credeam ca era din vremea lui Robespierre. Dar omul invata pina moare.
In 2005 am vizitat Parisul din nou si sala ghilotinelor nu mai era la Muzeul Armatei.
O fi mutat-o? Sau poate la verificari, un salariat si-a taiat un deget?
Muzeul Armatei nu se afla printre preferintele mele. A trebuit sa il vizitez totusi in vreo doua rinduri cind a trebuit sa ghidez niste neamuri dornice de a il intilni pe Napoleon. Nu tin minte sa fi vazut ghilotine totusi.
Trimiteți un comentariu