Florică (1)

Pe Florică, coleg de facultate şi vecin de cameră în complexul Regie, l-am cunoscut în anul doi pe culoarul căminului, în urmatoarele împrejurări:
Sesiune de iarnă, învăţam de zor la nu mai ştiu ce examen! Deodată, dinspre uşă, izbucneşte un fum alb înecăcios. Mă reped să deschid uşa. Greşeală. Mînerul frigea!! Deschid una din ferestre. Datorită oxigenului suplimentar parcă se vedeau şi flăcări din uşă. Ud bine un prosop şi reuşesc să deschid uşa.

Pe culoar, Florică se lupta cu fumurile albe care ieşeau din camera lui şi înjura colorat. Fiind tovarăşi de suferinţă ne-am împrietenit. Cineva ne plantase o bombiţă în gaura cheii şi dispăruse în ceaţă.

Evenimentele astea sau mai repetat în decursul anilor. Îl bănuiam, dar nu am avut niciodată dovezi! Mulţi îl văzuseră detonînd conserve cu carbid. Asta nu însemna mare lucru, şi eu m-am jucat în tinereţe cu carbid.

Mi-a mărturisit după vreo cinci ani. Era într-o delegaţie în Bucureşti şi am mers într-o seară la restaurantul Berlin. Confecţiona bombiţele amestecînd nişte substanţe umede. Trebuia să se mişte repede, dacă se uscau, pericolul de explozie sporea. Lucrînd întodeauna singur, folosea gura să ţină un capăt de poleială în care plasa substanţele. Urma fitilul, etc. Pînă la urmă o bombiţă a explodat, arzîndu-l pe faţă. De atunci s-a lăsat de bombiţe.

Cum vorbeam noi la un pahar de bere est-germană, îl văd uitîndu-se insistent la masa vecină, unde cina un cuplu. Credeam că se uită la ea. Da de unde, se uita la picioarele lui! Îşi scosese un picior din pantof. Cu dexteritate, discret, Florică a aruncat chiştocul ţigării încă fumegînd în pantoful vecinului.

Am plătit în grabă şi ne-am cărat.

După Iaşi, Florică a lucrat la Institutul de Cercetări Miniere de la Baia Mare. Culmea, aici proiecta instalaţii pentru protecţia minerilor împotriva unor eventuale explozii.

În continuare Florică (2) sau aventuri la Baia Mare.