vineri, ianuarie 02, 2009

Mioara

În Bucureşti am lucrat la un institut de cercetări în cadrul laboratorului Frecvenţe Înalte. Acesta era localizat la etajul doi împreună cu magnetism, automatizări şi timp & frecvenţe. 11 camere patrate opuse laboratoarelor terminau descrierea etajului. Patru erau ocupate de şefii colectivelor amintite anterior, restul de cercetători sau ingineri cu vechime în institut. Privilegiaţi, după terminarea stagiaturii (eu, Theo şi Costache) am preluat una din încăperile mobilate spartan. Şi anume: de la intrare pe dreapta o chiuvetă cu oglindă plus două birouri, pe stînga două birouri despărţite de un fişier metalic.

Mai tîrziu şeful nostru M. Aurel ne-a plasat-o pe Mioara. Ea terminase tot facultatea de Electronică cu 10 ani înaintea noastră. Era o tipă plinuţă, drăguţă, excelentă la lucrările birocratice. Fiind ultima sosită a căpătat biroul de lîngă chiuvetă.

Lucrurile s-au schimbat niţel după sosirea Mioarei. Ea se pisicea pe lîngă Theo iar cu Costache era oleacă de rudă prin alianţă (fostul ei soţ, Bîznoşanu era vărul lui Costache). Accepta bucuroasă îndemnurile mele la discuţii. Lasă-mă şi nu-mi da pace! O întrebam despre fostul soţ, alte aventuri, conversaţii înafara activităţilor institutului.

Nici ea nu se lăsa mai prejos. Odată, comentariile ei m-au deranjat încît i-am răspuns obraznic:
- Mai bine te-ai uita în oglindă să-ţi vezi sînii căzuţi.
În ziua respectivă, n-a mai scos un cuvînt. A doua zi s-a nimerit să fim doar noi doi în cameră.
- Costel vreau să-ţi arăt ceva.
Mioara s-a sculat în picioare şi a început să moşmondească ceva cu mîinile la spate. Biroul meu era vis a vis de al ei. M-am întors către ea. Dintr-o mişcare şi-a ridicat bluza. Priveliştea era extraordinară. Am rămas perplex. Şi Rubens ar fi angajat-o ca model.
- Sînt căzuţi?
- Nu, am răspuns hotărît.

În momentul următor s-a auzit zgomotul uşii. A intrat uşor Corcoz Edi, tehnician la laboratorul nostru de frecvenţe înalte.
- Costel ai un BC 107?
- Da, aşteaptă puţin să-l caut. Vorbeşte cu Mioara, tocmai zicea că are o nelămurire.

Mioara abia reuşise să-şi tragă bluza dar nu şi sutienul care se întrezărea la decolteu.
- M-am lămurit singură, bîlbîie ea.
Îi dau tranzistorul, Edi pleacă. Mioara ia la repezelă un catalog pe care mi-l aruncă direct în cap.
- Nesuferitule!

Epilog:
După ce Mioara a plecat din institut, un coleg Pic îmi comunică:
- Ştii că era cuplată cu şeful?
- Nu.
Nici nu mi-ar fi trecut prin minte o astfel de combinaţie. Şeful nostru era un tip sobru, doctor inginer cu cărţi publicate, nevastă şi băiat la liceu. Una din cărţile lui mi-a dăruit-o cu autograf. Iar Mioara desigur mi-ar fi povestit! De data asta însă Pic a avut dreptate.

Le urez casă de piatră!

3 comentarii:

Otto spunea...

Ar fi fost tare sa fi intrat seful tau peste voi atunci ..

Costel spunea...

Atunci epilogul ar fi fost altul.

vio spunea...

Costel, ma bucur ca am dat peste blogul tau, l-am citit integral, bravo, scrii foarte foarte fain, sper sa continui!

la multi ani!