Primiţi cu uratul?

Oare cîţi din copii mai merg azi cu uratul?

Primele mele începuturi în ale uratului au fost la ţară. Cu mici deosebiri şi asemănari era ca la Halloween.

a) Nu primeam dulciuri ci colăcei.
b) Expresia, trick or treat era înlocuită de versurile populare:
Bădica Traian
A încălecat
Pe-un cal învăţat
Cu nume de Graur,
Cu şaua de aur,
Frîu de matase
Cît viţa de groase.
c) Nu aveam costumaţie specială, bunica mă înfofolea pe motiv de ger, nici eu nu mă mai recunoşteam.

O şmecherie învaţată acolo. Dacă urai singur şi ajungeai la partea: hăi, hăi; era mai bine dacă o tremurai: hă hă hăi, hă hă hăi. Să creadă stăpina casei că sînt doi urători, deci doi colăcei.

La oraş, domnul Marcovici (lucra cu mama la CENTROCOOP), mă ghida prin diverse birouri ca să desăvîrşesc arta urărilor. Unii dădeau 50 de bani, alţii mai generoşi, un leu. La biroul directorului mi-a sugerat sa-i cer mai mult. După ce l-am urat, am adăugat:
- Tu eşti director, dă-mi mai mult.
Pentru prima dată în viaţă, am vazut cît de uşor se cîştigă 10 lei.

A urmat o pauză pînă în clasa a X-a D. Atunci am reuşit să mobilizez prietenii şi colegii mei: Nichi, Adrian si Zum. Eu cu Adrian am recondiţionat un butoiaş de ţuică într-un buhai adevărat, cu piele şi coadă de cal. Inmulţiţi cu 10 pocnitoarea clasică (o cheie de dulap, un cui, o sîrmă şi gămălii de chibrituri) ca să vă imaginaţi pocnitoarea confecţionată de Adrian. Cheia era acum o ţeavă, cuiul o tijă solida, sîrma o adevărată manivelă iar substanţele explozive le procura de la o farmacistă (prietenă de familie). Adrian descoperise "pipe bomb"-ul. Pocnea de tremura casa scărilor. Zum cînta la talangă, Nichi ţinea buhaiul la subsuoară şi recita urătura treaz sau beat, fără cusur. Eu trageam buhaiul şi căram o sticlă de borş pentru lubrificarea cozii de cal.

Traseul experimentat în acel an l-am menţinut pîna în primul an de facultate.

Incepeam de la profesorul nostru de limba engleză, Sfichi. El locuia undeva în spatele Mitropoliei Moldovei. Ne primea cu urări englezeşti, cu un vin bun de buturugă şi plecam cu 100 lei în buzunare.

Urmau părinţii lui Zum care locuiau în cladirea din spatele Băncii Naţionale (tatăl lui fiind directorul Băncii Agricole din Iaşi). Buzunarele noastre se mai umflau cu o sută iar burţile cu diverse preparate sub formă de sandvici.

Tovarăşul profesor de limba romană Calistru era urmatorul pe listă. El locuia pe strada Karl Marx, acum Lascăr Catargiu. Nu primeam bani. Insă continuam să-l urăm an de an cu speranţa că n-o sa ne mai ridiculizeze încercările noastre literare.

La mine pe strada Ralet, altă sută şi un otonel limpede de la IAS Copou.

Ultimul pe lista de urat, la un bloc în spatele grădinei Copou, domnul profesor de matematică, Traian C. Eram primiţi cu mare plăcere şi un vinişor adecvat. Incă o sută la visterie.

In final, ne îndreptam pe multe cărări către locaţia de petrecere a revelionului. Acolo ne aşteptau nerăbdătoare prietenele nostre şi ceilalţi colegi cărora părinţii le interziseră să meargă cu uratul.

Sarbatori Fericite!
hă hă hăi, hă hă hăi, hă hă hăi, hă hă hăi