vineri, iunie 19, 2009

Clubul Bursei şi despre Oceania.

După reuniunea interniştilor de la Liceul Negruzzi am mers la mama, în Bucşinescu, unde mi-am călcat pantalonii de friptură, pentru petrecerea de la restaurantul Clubul Bursei.

Acolo, în liniştea serii, totul a fost aproape perfect planificat de Simona (patroana), ajutată de privirile galeşe ale colectivului de organizare. Unii n-au avut loc pe la mesele dorite iar membrii familiei Bostan au plecat acasă îmbufnaţi, fără consumaţie. La cîteva zile l-au sunat pe Mon Cher cerînd restituirea banilor în limbaj ameninţător. Menţionez, Mon Cher era în comitetul de organizare, dar nu se mai ocupa de fonduri deoarece la întilnirea de 30 de ani a ieşit in lipsă.

Alcătuită inţial din 4 mese, masa noastră s-a lungit la 6, astfel aproape toată clasa noastră a petrecut fericită. S-a început cu un excelent cogniac Vasconi, confiscat pe timpul funcţionării fabricii, de colegul nostru, şef de poliţie! Îl rog pe Dănuţ să scrie despre meniu, muzică, dans, etc.

În aceeaşi seară am primit cadou cartea: RAGA de Le Clezio. Mulţumesc Mihaela! În următoarele zile s-au desfăşurat şi alte activităţi la restaurantul din parcul Expoziţiei. Printre picături, am citit jumătate din Raga. Este vorba despre Oceania sau continentul invizibil, intact mai mult în tradiţia, mintea şi obiceiurile localnicilor.

În urmă cu 15 ani am cunoscut nişte samoani la Alpine Village unde lucra Roşcata. De 3 ori pe săptămînă, organizau acolo jocul: bingo. Ce nume ciudate! Malele, căsătorită cu un neamţ Friţ. Si-a cumpărat un bilet spre insule. Friţ s-a interesat la agenţie:
- A cumpărat Malele un bilet?
- Asta este o informaţie strict confidenţială.
- Vă rog, sîntem certaţi. Nu-şi mai îndeplineşte obligaţiile conjugale!

În viaţa mea n-am văzut mai mulţi uriaşi la un loc. Femei sau bărbaţi. Prietenul meu Mihai, fost jucător de rugbi, bine întremat, aşezat lîngă un samoan ar fi fost precum un urs negru lîngă un grizzly.

Mă vizitează Mihai pe neaşteptate:
- Costele, am o idee, ne îmbogăţim.
- Ete sula Mărioară legată la cap cu sfoară!
Rîde şi intră direct în detalii:
- Vezi, m-am îngrăşat peste masură în America.
- Observ.
- Am o problemă.
- Tensiunea, colesterolul ?
- Nu, ciorapii. Nu mă pot apleca să-mi trag ciorapii. Vreau să proiectăm un dispozitiv de pus ciorapii la graşi.
- OK, mă gîndesc.
- Uită-te pe la market şi pun pariu, toţi graşii sînt fără ciorapi.

La următorul bingo m-am uitat special la picioarele samoanilor. Erau toţi în şlapi.

4 comentarii:

mihaelqa spunea...

Am infaptuit in 22 mai 2009- cel mai complicat exercitiu de socializare.

Ora 18 Clubul Bursei _: intram,.. nu avem loc, totul era ocupat sau retinut; responsabilitatea pasata intre Radu si Sabina ; cer unei purtatoare de uniforma banii inapoi.. –stau in picioare –.. gandesc ” este ireal/ in acest moment eu nu traiesc ceea ce traiesc” ,astept; se gaseste solutia ca masa adaugata.


PS- La alte activitati din- programul intalnirii- nu am mai fost invitata.

PPS- Consider "RAGA” - un alfabet stilistic .

Dan Vaideanu spunea...

Gata Maître, se rezolva, eu am si povestit-o deja, dar într-un cerc foarte restrâns. Ca-n bancul cu Bula care vine acasa zgâriat tot pe fata si pe piept. "Ce-ai facut Bulica, pe unde-ai fost de arati în halul asta?", "Pai am jucat hora în jurul bradului", "Si?", "...si eram foarte putini!".

Dan Vaideanu spunea...

Maître, vezi ca facusi o eroare din greseala. E adevarat ca patronul si afacerea lui se identifica în general. Da' te rog eu sa verifici link-ul de la Simona, poate dai de ceva mai aproape de realitate!

mihaelqa spunea...

Despre aceeasi carte : o parere mai putin subiectiva - mai avizata ?-.

http://l-or-des-livres-blog-de-critique-litteraire.over-blog.com/article-29093740-6.html