Costineşti (VI)

Cum am acţionat l-a obţinerea taberei din septembrie: m-am prezentat la Costineşti pe 1 iulie; mai pe de-a moaca am ridicat cortul la Raisa-n curte; şi am iniţiat o afacere (ilegală dar necesară) cu blugi, valută etc. Tabăra de tineret traversa o periodă înfloritoare. La vilele de tip bungalow se adăugaseră teatrul de vară şi clubul central.
Uşor, uşor mi-am "descoperit" prietene şi prieteni în toate sectoarele de activitate chiar şi-n comandamentul taberei.

Într-o dimineaţă pe plaja însorită, difuzoarele anunţau cu sîrg:
- Astăzi, în jurul orei 11 ne vizitează iubitul nostru conducător, însoţit de Todor Jivkov, prim-secretar al Bulgariei. Vă rugăm să-i întîmpinaţi cu aplauze.
Liderii au fost punctuali însă studenţii nu i-au aplaudat. Voleibaliştii care se cîntăreau gratuit zilnic, nici măcar n-au oprit meciul! În faţa cantinei, cei 2 vechi comunişti au avut parte de urale subţirele. Fetele de la bucătărie ar fi fost penalizate dacă nu zbierau corespunzător.

Acum dacă tot sînt la "Ceauşescu": vă amintiţi decretul 770 (770 sau 666?), cu interzicerea avorturilor? S-a scris mult despre urmări: decreţei, întrerupere de sarcină nereuşite, filmul 4-3-2-1-0, etc. Mai puţin despre lipsa metodelor alternative: prezervative, anticonceţionale. Regimul comunist a controlat naşpa, dormitorul cetăţenilor. Brusc bărbaţii iubitori au devenit experţi în calendarul intim al femeii. O eroare de calcul a perioadei fertile aducea un nou "decreţel". Cuplurile cu ciclu neregulat erau nefericite!

Mai norocos, aveam o cunoştinţă farmacistă în Bucureşti. Ea îmi fabrica în podul palmei nişte biluţe anti, cu instrucţiuni verbale:
- Sînt valabile aproximativ o oră şi trebuie pastrate la frigider.
Am ignorat ultima indicaţie deoarece: la Raisa era un singur frigider pentru toţi turiştii şi cortul era amplasat sub un prun rămuros. Cînd m-a vizitat prima turturică:
- Vreo protecţie?
- Bineînţeles, şi-am scos cutia cu anticonceţionale.
Rîsetele nostre s-au răspîndit peste toată curtea. Se topiseră biluţele!

Costineşti (V)

Am o lene la scris ... nişte poze prăfuite să vă trezească curiozitatea!

Costineşti (IV), atunci şi acum

Atunci, în perioada comunistă, s-a construit la Costineşti tabăra de tineret, transformînd satul de pescari-agricultori într-o destinaţie turistică. Primul simbol al staţiunii este epava vaporului grecesc Evanghelia, al doilea obeliscul reinventat în 2006. Poate ar trebui adaugată pe obelisc deziva locului.

Acum, de departe nu se văd mari schimbări: soarele străluceşte, marea vuieşte şi plaja e tot plină de hormoni. Turiştii speră într-un sejur fără precipitaţii, localnicii deveniţi ad-hoc hotelieri nu se pronunţă prea clar în această privinţă (mulţi dintre ei şi-au recăpătat terenurile agricole).

Dacă "zoom in" observăm: migrarea construcţiilor către Schitu şi Costineşti, a plajei nudiştilor către plaja normală (şi invers) iar uliţele prăfuite s-au transformat în străzi cu sens unic.

Atunci, pe vremea studenţiei mele, staţia taberei avea o muzică nemai întîlnită prin ţară, întreruptă cîteodată de cite un anunţ:
- Avem un băieţel pierdut pe plajă de aproximativ doi ani. Nu vorbeşte, doar plînge.
La intrarea taberei, se posta zilnic un moş cu-n cîntar mare şi alb, de genul folosit la fiecare dispensar din Romania. Preţul unei cîntăriri: 50 bani/persoană. Îndura cu stoicism soarele şi sigur prindea zilnic cîţiva muşterii. Tinerii care jucau volei în apropiere, sesizau imediat cînd moşul pleca spre toaletă. Meciul intra într-o pauză şi la cîntar se forma instantaneu coadă. Numărul cîntăriţilor era direct proporţional cu durata necesităţilor fiziologice ale moşului.

Acum, mi-am pus prosopul în faţa braseriei şi în 10 minute o duduiţă şi-a aşezat prosopul ei niţel peste al meu. Am vrut să protestez dar tocmai şi-a scos bluza şi a rămas cum a proiectat-o natura. O natură abundentă. Tot uitîndu-mă la ea prin ochelarii de soare, m-a luat somnul. M-a trezit un glas:
- Domnul, domnul o poză cu leuţul?
Pentru prima dată în viaţă mîngîiam un pui de leu. Era cuminţel! Costache intervine hotărît:
- Hai, valea!
Fotograful pleacă.
- Care-i problema?
- Aştia amestecă laptele cu votcă în biberonul leuţului.

Silvia

Joi, a trecut la cele veşnice, mătuşa mea Silvia. Datorită sfintelor sărbători pascale a fost înmormîntată sîmbătă în cimitirul Eternitatea. Dumnezeu să o odihnească în pace!

A fost o femeie frumoasă, hotărîtă şi expeditivă. Din poveştile bunicii:
În copilărie, Silvia era aşa obosită de activităţile zilnice, încît uneori adormea înaintea mesei de seară. La masa de dimineaţă menţiona:
- Eu n-am mîncat aseară!

Îi vizitam întotdeauna cînd reveneam în Iaşi. Odată eram împreună cu Yvonne, fiica mea cea mică. Silvia a început s-o smotocească şi s-o chestioneze, apoi s-o tachineze, fiind cam bronzată ... Yvonne nu reacţiona. Am intervenit:
- Nu prea se descurcă în limba romană.
- Asta-i ţigancă, a replicat Silvia.
Brusc Yvonne şi-a revenit:
- Tu ţiganca!

Nenea Mitică, soţul Silviei:
- Hai Costele să aducem murăturile.
Camara cu bunătăţi era situată în spatele garajului de la demisolul bloculeţului de pe strada Arcu. Trebuia să eviţi ţevile care o străbăteau în toate direcţiile. O masă mică, două taburete şi un bec agăţat doar de dulie. Un decor demn de locurile unde se interoghează suspecţii. Însă noi depanam povestiri importante la un păhărel de ţuică, deşi nenea Mitică are diabet. După o oră se aud strigătele mătuşei.
- Venim imediat.
Trecem pe vin. Înapoi în apartament, Silvia îmi şopteşte la ureche:
- Parcă nu ştiu eu ce faceţi voi, acolo!