Despre vinuri (II)

După cucerirea Daciei de Traian, a rămas mult vin nebăut prin butoaiele văduvelor dacilor. Acesta a devenit catalizatorul formării poporului roman.

Zaibăr, Nohan, Conder, 1001, Puterea ursului, etc sînt soiuri autohtone nepretenţioase, deplin adaptate la condiţiile din Romania. Viţa nu se mănează şi nu trebuie îngropată iarna. La Cotnari, tocmai mana personalizează vinul cu o aromă şi culoare gălbue specifică. Doar în Ungaria, la Tokaj se mai repetă acest fenomen.

Herta Muller vede Romania ca pe o imensă livadă de pruni! Poate dinspre Banat; în rest prunul creşte armonios pe lîngă podgorii. Explore the Carpathian garden, sigla turistică a Romaniei ar trebui să conţină o frunză de viţă de vie şi una de prun.

Vinurile autohtone, numite producătoare au tăria alcoolică scăzută (8%), se casează uşor, deci sînt greu de păstrat şi comercializat. Astfel, încă din socialism s-a trecut la înlocuirea lor cu soiuri nobile şi denumiri franţuzeşti. Acestea au tăria alcoolică perfectă pentru rafturile magazinelor (12%) însă sînt moţocoase la condiţiile de cultivare. Trebuie îngropate iarna şi după fiecare ploaie vor stropiri cu vermorelul. Mana este prezentă în toată lumea, doar Chile a scăpat.

După culoare vinurile sînt de trei feluri: albe, roşii şi rose obţinut amestecînd primele două. Din cele mai vechi timpuri, vinurile au fost ţinute în beciuri, pivniţe, hrube şi erau servite reci.

Mai nou, cineva a decis: vinurile roşii trebuie băute la temperatura camerii unde se simt practic toate imperfecţiunile. Asta pune presiune pe producători. Pentru sticla desfundată şi neterminată de vin roşu se foloseşte un aerator! Mi-am cumpărat şi eu unul şi-am constatat: după 2 săptămîni, vinul scump dintr-o sticlă cu aerator se transformă într-un oţet ieftin.

Şpriţul, o inovaţie nemţească sau austriacă se obţine prin adăugarea la vinul alb a apei gazoase, 50/50, ambele reci. Dacă procentul este 30/70, obţinem şpriţul de vară! Romanii iubesc şpriţul deoarece erau obişnuiţi cu vinurile producătoare nealcoolizate şi cu apele minerale gazoase. Mai tîrziu aceste ape minerale au fost detronate de sifon.

Despre vinuri (I)

După rezolvarea problemelor inerente începutului emigrării în America, romanii încep să caute un vinişor ca la mama acasă. Dacă nu-l găsesc, experimentează cu sifonul întii sau invers ori întreabă prietenii. Pe la începutul anilor 90, mă sună misterios: Cornel A.
- L-am descoperit.
- Ce?
- La magazinul Ralph, au Glen Ellen.
Să fie ceva legat de Jack London? Acolo îşi petrecuse el, ultimii ani!
- Pe cine ai găsit?
- Un vin de masă, $7 sticla de 1,5l. Merge la fix cu apa gazoasă.

Dacă m-aş strădui, aş scrie despre Cornel un blog întreg. Odată, mă opresc la el, venind de la serviciu, în drum către casă. Mă ia direct:
- Un şpriţ?
Tocmai începuse o campanie contra celor care şofează abţiguiţi:
- Nu, mă grăbesc, mă aşteaptă copiii acasă.
- Lasă băi, dacă mori o să spună tată la următorul.
Nu mă aşteptam la un asemenea argument. Deci, ne-am apucat de şpriţuri.

După vreo 5 ani, cînd vinăria Glen Ellen a sistat producerea vinului respectiv, comunitatea romană a intrat în derivă! Noroc c-am descoperit vinul Ménage à trois (750ml) care amestecă exact 33% Chardonnay, 33% Muscat şi 33% Chenin Blanc. Habar n-am cum ţin ei proporţia asta, îmi imaginez o tipă sexy care pune pe rînd, în zdrobitor cîte un strugure din cele 3 soiuri menţionate.:))

Din cînd în cînd primesc cîte un email cu inventatorii romani. Pixul, avionul cu reacţie, insulina sînt printre multe altele, mari invenţii romaneşti. Nimeni nu-l aminteşte pe Burebista, inventatorul prohibiţiei!

Cornel (II)

(Urmare la povestirea Cornel din decembrie 23, 2008).

Prin clasa a XIII-a, în vacanţa de iarnă eram la Cornel, în Tătăraşi. Tanti Lucreţia şi nenea Nicu au plecat devreme la muncă. Mai harnic, Cornel s-a sculat primul şi-a tras o tură pe-afară. Reîntors, mă zgîlţîie:
- Scoală-te, scoală-te!
- ?!
- E o zăpadă afară!
Credeam că mă păcăleşte; dar afară începuse crivăţul. Părinţii lui Cornel s-au reîntors de la serviciu pe la prînz şi erau îngrijoraţi de lipsa pîinii şi a altor alimente iar noi eram bucuroşi după bătaia cu zăpadă şi chiar ne închipuiam că nici şcoala n-o să mai înceapă. Minunea aia de zăpadă n-a ţinut mult.

În vacanţa de vară Cornel era la mine pe str. Viticultorilor. Camera unde dormeam avea o uşă blocată unde tata construise nişte rafturi pentru cărţi. Însă pe raftul superior trona o damigeană de sticlă cu vişinată. Ziua anterioară, se terminase fermentaţia vişinelor, afară la soare şi tata adăugase ceva alcool. Cum dormeam somnul dulce al dimineţii, într-un pat apropiat de uşa blocată, buf ... o explozie. Ne-am trezit brusc. L-am văzut pe Cornel plin de sînge pe faţă şi el m-a văzut la fel. Cînd ne-am revenit din şoc, am constatat că dopul damigenii rezistase dar sticla nu. Am început să strîngem cioburile răspîndite pretutindeni. Tot curăţind am gustat unele vişine, pe burta goală! Ne-am ameţit şi-am început să aruncăm vişinele unul în altul. Iar am mai ciugulit vişine ... Ne-am îmbătat şi-am adormit în patul înroşit de vişinată. Aşa ne-au găsit părinţii!?

Duminică am primit un email de la băiatul lui, Andrei:

Salut Costel,
Vă anunţ că tata a pierdut bătălia cu boala, a murit ieri.

Dumnezeu să-l ierte!