Închis pentru inventar

. . . . . pînă la Cuviosul Visarion.

Florică (2) sau aventuri la Baia Mare

Printre alte sarcini de servici, colegul meu Theo din laboratorului Frecvenţe Înalte din Bucureşti, repara aparatura LECO Instruments. Odată trebuia să repare ceva la Baia Mare. M-a luat şi pe mine: băgător de seamă. Mai mult să-l surprindem pe Florică.

Ne îmbarcăm pe o cursă Tarom, ne prezentăm la întreprinderea cu pricina iar seara căutăm un hotel în Baia Mare. Toate erau ocupate. Îl sunăm pe Florică. Nu răspunde. Theo fiind şi membru de partid îmi zice:
- Partidul nu ne lasă să dormim în gară!
Căutăm hotelul partidului. La recepţie:
- Nu mai avem o cameră liberă. Vă putem plasa pe fiecare cu altcineva în cameră.
Acceptăm bucuroşi. Eu nimeresc cu un activist de partid foarte amabil. Cînd a adormit, a început să sforăie. Dar ce sforăit !!! La inhalarea aerului ridica capul şi picioarele, corpul lui devenind un fel de litera V. Am început prin a-l atenţiona timid dar pe măsura trecerii timpului îl zgîlţîiam periodic. Se întorcea pe o parte, se îneca în propria salivă şi relua sforăiturile pe alte tonuri. Ce mai, o noapte de pomină.

A doua zi, găsim o cameră la un hotel în centru, îl descoperim şi pe Florică. El ne invită seara în garsoniera lui. Florică primise acestă garsonieră încăpătoare de la Institutul de Cercetări Miniere, unde lucra pe atunci.

Ne-a surprins cu o petrecere organizată în cinstea noastră. Lume multă, Florică si amica lui fiind gazde perfecte. La plecare hotărîm planul unei excursii în împrejurimile oraşului pentru ziua următoare.

Ne prezentăm la Florică a doua zi şi găsim garsoniera inundată. Îl întreb:
- Ce s-a întîmplat?
- Ştii cum opresc ăştia apa, cînd ţi-e lumea mai dragă! Eu sau Sanda am uitat robinetul de apă caldă deschis! Spre dimineaţă, căldură mare! Scot pijamaua, Sanda la fel. Visez: ceaţă la mal. Realizez catastrofa şi sar din pat .... doar pentru o secundă, sar instantaneu înapoi. Pe jos 10 cm de apă clocotită. Cu lasoul din cordonul pijamalei lui Sanda, reuşesc să capturez un scaun. Apoi al doilea. Din scaun în scaun reuşesc să opresc apa caldă.
- Şi ce-ai făcut cu apa din cameră?
- Am deschis uşa de la intrare! Noroc că era la parter! Doar Sanda s-a plîns: i-a luat pantofii, valul.

Florică (1)

Pe Florică, coleg de facultate şi vecin de cameră în complexul Regie, l-am cunoscut în anul doi pe culoarul căminului, în urmatoarele împrejurări:
Sesiune de iarnă, învăţam de zor la nu mai ştiu ce examen! Deodată, dinspre uşă, izbucneşte un fum alb înecăcios. Mă reped să deschid uşa. Greşeală. Mînerul frigea!! Deschid una din ferestre. Datorită oxigenului suplimentar parcă se vedeau şi flăcări din uşă. Ud bine un prosop şi reuşesc să deschid uşa.

Pe culoar, Florică se lupta cu fumurile albe care ieşeau din camera lui şi înjura colorat. Fiind tovarăşi de suferinţă ne-am împrietenit. Cineva ne plantase o bombiţă în gaura cheii şi dispăruse în ceaţă.

Evenimentele astea sau mai repetat în decursul anilor. Îl bănuiam, dar nu am avut niciodată dovezi! Mulţi îl văzuseră detonînd conserve cu carbid. Asta nu însemna mare lucru, şi eu m-am jucat în tinereţe cu carbid.

Mi-a mărturisit după vreo cinci ani. Era într-o delegaţie în Bucureşti şi am mers într-o seară la restaurantul Berlin. Confecţiona bombiţele amestecînd nişte substanţe umede. Trebuia să se mişte repede, dacă se uscau, pericolul de explozie sporea. Lucrînd întodeauna singur, folosea gura să ţină un capăt de poleială în care plasa substanţele. Urma fitilul, etc. Pînă la urmă o bombiţă a explodat, arzîndu-l pe faţă. De atunci s-a lăsat de bombiţe.

Cum vorbeam noi la un pahar de bere est-germană, îl văd uitîndu-se insistent la masa vecină, unde cina un cuplu. Credeam că se uită la ea. Da de unde, se uita la picioarele lui! Îşi scosese un picior din pantof. Cu dexteritate, discret, Florică a aruncat chiştocul ţigării încă fumegînd în pantoful vecinului.

Am plătit în grabă şi ne-am cărat.

După Iaşi, Florică a lucrat la Institutul de Cercetări Miniere de la Baia Mare. Culmea, aici proiecta instalaţii pentru protecţia minerilor împotriva unor eventuale explozii.

În continuare Florică (2) sau aventuri la Baia Mare.

Tehnoton

Inspirat dintr-un film romanesc, unde eroul principal, şef de promoţie, alege la repartiţie un post în satul natal, mi-am ales întreprinderea ieşeană Tehnoton. Cu deosebirile: nu eram şef de promoţie şi nici Tehnotonul nu era la ţară. Totuşi, la poziţia mea în clasamentul mediilor aş fi prins Bucureştiul, mai concret uzina Vulcan. Aş fi devenit "vulcaneur"! Chiar şi colegii mei de la facultatea de electronică şi telecomunicaţii din Bucureşti fără examen de stat au prins Tehnotonul. La Iaşi, abia se înfiinţase o facultate de electronică şi încă nu apăruse promoţia de ingineri.

În cîmpul muncii, am realizat greşeala şi m-am hotărît să plec înapoi la Bucureşti. M-am prezentat la tovarăşul director Păvăleanu:
- Ai terminat stagiatura?
- Abia am început-o.
- Îţi aprob transferul după 3 ani.
Asta era durata stagiaturii, perioadă mai prost plătită, unde nu existau transferuri decît prin negaţie. Negaţia atesta: întreprinderea nu are nevoie de tine. Tehnotonul, întreprindere electronică nou răsărită în zona industrială a Iaşului, motiva lipsa rezultatelor pe seama lipsei cadrelor de specialitate: ingineri electronişti. Cum ultimele afirmaţii se bat cap în cap, am căutat o alternativă.

Ciudat, colegii ieşeni erau doritori să lucreze la Tehnoton, iar colegii mei de facultate repartizaţi aici, vroiau neaparat să plece!

Metodele obţinerii unei negaţii:

1. Florică.
Colegul meu de la ingineri fizicieni mi-a fost vreo 3 ani vecin de cameră la Regie. Dintr-un tată oltean şi mamă evreică a rezultat un piroman. Despre bombiţele confecţionate de Florică şi altele o să vă povestesc mai tîrziu. Fostă ilegalistă, mama lui Florică a telefonat la asociaţia foştilor ilegalişti din Iaşi; aceştia au telefonat primului secretar: Ion Iliescu *; la rîndul lui a sunat rapid pe directorul Tehnotonului. Florică, doar ce dormise o noapte la mine, a obţinut negaţia în mai puţin de 48 de ore.

2. Subsemnatul.
De la o persoană importantă din Tehnoton, şoferul directorului, am aflat: soţia directorului, Păvăleanu Eugenia, preda de 3 ani limba romană la liceul Internat. Unul din foştii mei profesori (nu spui cine!) mi-a plasat o pilă la doamna profesoară. M-am prezentat într-o recreaţie cu un buchet de flori şi i-am explicat situaţia. Ea şi-a sunat soţul!
A doua zi am luat cererea de negaţie standard de la serviciul personal şi m-am prezentat la şeful meu direct, Costin. A studiat-o şi mi-a răspuns tare, să-l audă tot biroul.
- Ti-o semnez cînd o să-mi văd ceafa fără oglindă !!
Am luat cererea şi fuguţa la directorul mare:
- Bine măi Costică, de ce nu mi-ai spus de nevastă-mea! Dute la Costin să ţi-o semneze el mai întîi. Îi spun de Costin. Rîde! Pînă ajung eu la şeful direct, era deja pus în temă.

Bine, acum am negaţia parafată dar trebuie semnată şi de directorul general de la ministerul din Bucureşti. Tehnotonul se plînge de lipsa cadrelor si pe de altă parte le dă negaţie. Merg la un nene de la personal care se ocupă cu hîrtiile astea. Înţeleg explicaţiile lui. Îl întreb unde stă. Mă prezint după două zile la locuinţa dumnealui cu un bidon de vin ghiurghiuliu de 10 l, otonel din Copou.
- Mîine îţi pregătesc o delegaţie, te duci personal la Bucureşti. Predai hîrtia secretarei şi-i spui că aştepţi semnătura. Directorul general va ieşi din biroul lui şi te va întreba: "Care-i specialitatea ta?". Privindu-l în ochi, răspunzi răspicat: "Inginer chimist".
Aşa am procedat şi am obţinut fără probleme rîvnita negaţie.

3. Neluţu.
Colegul meu de la electronică aplicată era membru de partid şi totdeauna la costum cu cravată asortată. Nu a cerut niciodată o negaţie. La prima şedintă de partid, a ridicat discret mina. Tovarăşul director:
- Ia să ascultăm părerile noii generaţii.
- Sînt răspunzător de producţia benzii numărul trei. Luni n-am avut fludor şi am raportat tovăraşului Păvăleanu. Acesta mi-a răspuns: "Lipiţi fără fludor"!

După două săptămîni a ridicat mîna să ia cuvîntul şi la a doua şedinţă de partid. A fost ignorat. Insistent s-a ridicat în picioare.
- Sînt răspunzător de producţia benzii numărul trei.
Marţi n-am avut tranzistori marcaţi albastru (50MHz) şi am raportat tovarăşului Păvăleanu. Mi-a răspuns: "Foloşeste altă culoare"! Menţionez, la magazie erau doar marcaţi roşu (25MHz) şi dacă i-aş fi montat, radiourile construite n-ar fi cîntat.

Neluţu n-a mai participat la a treia şedinţă, tovarăşul director i-a înmînat negaţia gata completată si semnată.

4. Dorin.
Dorin venea la serviciu cu o oră mai devreme şi pleca cu o oră mai tîrziu. În aceste perioade neplătite şi în pauza de masă se posta în faţa uşii directorului, iar dimineaţa la intrarea Tehnotonului. La apariţia directorului începea:
- Tovarăşe director, nevasta mea e repartizată în Bucureşti, .....
Chestia asta se repeta zilnic. Directorul ajunsese să nu iasă din birou în pauza de masă nici dacă avea nevoie urgentă la WC.

După vreo 3 luni l-a chemat în birou şi coşmarul fiecăruia s-a încheiat.

* Ion Iliescu, fost prim-secretar P.C.R. al judeţului Iaşi, în perioada 1974 - 1979.

Sfintele Sărbători de Paşte

Multă fericire şi sănătate cititorilor de
Sfintele Sărbători Ortodoxe !!!

TVR Internaţional şi sănătatea dumneavoastră

Acum cîţiva ani mi-am cumpărat un dish ca să văd gratuit TVR Internaţional. După multă trudă la orientare am reuşit să-i prind. Calitatea programelor mi se pare în scădere iar imaginea unor filme vechi lasă de dorit. Adrian, prietenul nostru a descris o astfel de imagine:
Ecranul complet întunecat. O luminiţă undeva, de parcă cineva fumează! Un glas gros.
- Tu eşti Vasile?
- Da.
- Dă-mi şi mie o ţigară.
Zgomote uşoare. Chibrit frecat. O lumină mai răsărită. Pauză. Apoi se văd două luminiţe de ţigări aprinse.

În pauzele programelor de televiziune nu prea exista reclame publicitare. Din cînd în cînd, ni se transmite un sfat:
Pentru sănătatea dumneavoastră, evitaţi excesul de sare, zahăr şi grăsimi.
Comentarii mai amănunţite le găsiţi în ziarul Cotidianul. Comentariul meu:
- Alcoolul, ţigările şi altele nu trebuie evitate!!?? Sau, tot înainte.

Acum mi-am adus aminte de Mircică. Încă locuia în Los Angeles şi vroia să-i trimită mamei un pachet.
- O să-i trimit nişte alimente de bază.
- Ce anume?
- Cafea, ţigări şi coniac.
M-a pufnit rîsul.
- Făina, uleiul, orezul, ... sînt alimente de bază.
- Lasă, alea şi le cumpără singură.

Întîmplări cu apicultori

Iar m-am uitat pe google să văd cum apar dacă bat: melifera carpaţi.Sînt primul. Observ un forum al apicultorilor din Romania. Interesant. Mi-am adus aminte cum am prins un roi, la Iaşi.

Vă recomand: întîmplări cu apicultori.

Melifera din Carpaţi

Dinspre partea tatei, familia număra mulţi stupari. La bunicul, în grădină, şi tata ţinea vreo 15 stupi. Pentru a practica meseria de stupar este necesară o condiţie esenţială: să nu te temi de albine. Mai concret, de înţepătura lor. Albinele din Romania, apis mellifera carpatica (pentru cei care au studiat latina în liceu) sînt blînde şi adaptate la climat. Totuşi !!??

Tata preocupat, hai să-l obişnuiesc de mic pe Costel, cu albinele:
- Ai un leu la fiecare sută de trîntori omorîţi.
Trebuia să stau la urdiniş pe la amiază şi cu degeţelul să-i servesc pe trîntori. Aştia se deosebesc clar de albine; sînt mai dolofani. Precum ştiţi, totul e util într-o familie de albine în afara trîntorilor. Un singur trîntor este necesar pentru fecundarea reginei. Restul doar mănîncă mierea sau alte produse apicole şi huzuresc prin stup. L-am întrebat:
- De ce depune regina aşa multe larve de trîntori?
Atunci, tata s-a ferit să-mi răspundă. Acum, raspunsul pare simplu: îi plac băieţii.

Am demarat greu cu prinsul trîntorilor, dar uşor, uşor după vreo cîteva zile de tatonări, am devenit expert. În jumăte de oră aveam o sută de trîntori şi cumpăram bomboane cu mentă de la magazinul universal sătesc.

A doua zi, adăugînd din trîntorii anteriori la grămăjoară, eram şi mai rapid. N-a ţinut mult, m-a anunţat:
- Nu mai am fonduri.
- Mi-ai dat doar 10 lei. Vreu să-mi iau bicicletă!

M-a avansat. Am fost echipat cu mască, aruncător de fum, etc şi luat la cercetarea stupilor. Cînd respirai se isca un norişor de făină de papuşoi, pentru că masca era de fapt o sită. Bunica avea mereu grijă şi-mi lega bine mînecele halatului să nu intre inamicii. Totuşi !!??
- Tată simt o albină pe la gît?
- Lasă băi că nu mori tu dintr-o înţepătură!

Stupii trebuie studiaţi periodic. Evidenţa numărului de albine, a cantităţii de miere, a numărului larvelor informează stuparul ce operaţie trebuie să efectueze în continuare. Poate stupul e gata să roiască şi trebui efectuată înmulţirea artificială? Sau nu mai are unde depozita mierea şi atunci se adaugă catul.

Deşi melifera carpatică e blîndă, nu-i plac mişcările bruşte. De exemplu, scot o ramă de urechiuşele laterale. Am fost instruit:
- Orice s-ar întîmpla, nu dai drumul la ramă. Atunci le enervezi şi mai rău.
Eu mă gîndeam, ce poate să se întîmple, rama nu era prea grea. Dar ridicînd rama, fără vizibilitate, sub urechiuşă, am strivit o albină cu degetul. Normal, m-a înţepat. Am strîns din dinţi. Unde te înţeapă una, se reped să te servească mai multe; aşa au ele informaţia DNA să-şi dovedească adversarul. A doua mă înţeapă sub unghie, de-mi venea să fug urgent la toaleta din curte. N-a mai fost nevoie!

La începutul verii cînd mă prezentam la ţara şi mă muşca prima albină, se umfla si mă durea. La sfîrşitul verii nu se mai umfla dar tot mă durea. Anul următor o luam de la capăt.

Şi animalele din curte ştiu cît de periculoase sînt albinele... Viţeluşului de un an a unchiului Mitriţă i-a venit idea să se scarpine de-un stup. După fugăreală, ocolea stupina la 10 m distanţă. Mai erau şi nişte găini viteze care-mi mîncau trîntorii scăpaţi pe jos!

Tare mă plăcea Mitriţă pentru că nu-mi mai era frică de albine. Într-un an îl ajut la recoltat. O cameră drept magazie, o centrifugă şi nişte rafturi. Aducem caturile cu rame mai mici, le descăpăcim şi le învirtim să iasă mierea. La golirea cetrifugei potriveşte Mitriţă un vas, deschide robinetul şi mă însărcinează să-l opresc cînd se umple. El pleacă cu treburi prin stupină. Deoadată aud un strigăt disperat:
- Costele, vino repede!

Uitase o ramă cu miere afară şi albinele se porniseră la furtişag. Afară un spectacol impresionant! De la simplu furt, se porneşte o bătălie generală. Parcă toţi stupii ar roi! Fiecare luptă cu fiecare sau fură de la alt stup. Un singur lucru e de făcut. Se acoperă urdinişurile la toţi stupii. Albinele din stupi sînt salvate.

Cind ne reîntoarcem la camera de recoltare... un strat de miere peste toata podeaua de lut ... Ce-a mai înjurat Mitriţă !!

Şi în America m-am trezit cu un roi. Am dat o gaură în zidul garajului pentru un proiect eşuat. Gaura a rămas. Casele fiind din lemn (2x4 sau 4x4) e nişte loc între pereţi... Acolo şi-au făcut ele căsuţa.

Roşcata şi fetele mele n-au argumentat. Dar ne-am trezit cu o anonimă de avertizare de la un vecin .....

Servieta de piele

Bunicii mei din partea tatei au murit cu mult înainte de apariţia mea. De la ei, s-au păstrat nişte scrisori caligrafiate frumos de bunicul. El a lucrat la CFR.

Cînd tata era obligat să-şi scrie autobiografia, la diversele întreprinderi socialiste, era văzut bine: origine sănătoasă. Ciudat, după 1989 la împărţirea pămîntului s-a constatat: pe cap de moştenitor, bunicul dinspre tată a lăsat mai multe hectare decît cel dinspre mamă (declarat chiabur).

În timpul liber, bunicul era jălbarul satului. Adică:
Se prezenta duminecă la cîrciuma din comună cu călimara, tocul şi hîrtia. Cîrciumarul îi plasa pe masă tacîmurile, un pahar şi o farfurie, goale. Imediat se prezenta Ailenei:
- Nea Vasile trebuie să depun o plîngere la primărie.
Bunicul lua o foaie de hîrtie, muia peniţa uşor în cerneală şi se apuca de treabă într-o caligrafie impecabilă. "Subsemnatul Ailenei Ion ..." se oprea, încerca să scrie mai departe cu peniţa uscată .......
- Ce e nea Vasile?
- Nu mai scrie, s-a uscat!
Cu degetul îi arăta discret paharul. Ţăranul, se lumina la faţă şi făcea semn cîrciumarului. Acesta umplea paharul cu vinul nohan producător, singurul soi din pivniţa cîrciumei. Scena se repeta cu alte pahare şi cu un pui prăjit la ceaun plus gogonele şi harbuz murat.

Bunicul s-a prăpădit la locul de muncă: la gară, l-a călcat trenul. Din curiozitatea copilăriei l-am chestionat pe tata:
- Cum a murit bunicul?
- Făceau manevre de vagoane în gară. Şeful de tură a semnalizat greşit cu steguleţul şi tata a fost zdrobit ....
Să fiu sigur am întrebat-o şi pe mama:
- Cum a murit bunicul?
- Era beat la program şi neatent ...

Reţin o povestire despre bunicul:

Într-o zi cumplită de iarnă, i se face milă de doi indivizi care aşteptau zgribuliţi şi flămînzi trenul în sala de aşteptare. Cum trenul sosea peste multe ore, îi ia acasă la el. Pe drum, realizează: cei doi pareau suspecţi, poate chiar bandiţi. Totuşi, el i-a invitat !!

Acasă îi pofteşte politicos în camera de zi dar strigă cît poate de tare:
- Agripino, unde ceara mătii eşti!!
Bunica apare mirată, el nici beat n-o înjura.
- Adă fă cîrnaţii, mişcă!
Bunicul făcuse armata la cavalerie şi încă avea sabia din dotare. O recuperează de pe şifonier şi începe să taie hotarit cîrnaţii cu ea. Înjură necontenit ...

Musafirii stau timid pe scaune uitîndu-se unul la altul cu îngrijorare. O fi fost ei terorişti, dar pînă aici le-a fost! La un moment dat bunicul lasă uşa inteţionat întredeschisă. Musafiri profită şi valea ! În grabă, uită o servietă nouă.

Cu această servietă de piele a terminat tata, apoi eu, liceul!

Milano (Malpensa) - Los Angeles (LAX)

Ieri am recuperat copilul de la aeroportul LAX. A fost în vacanţă în Italia. Aeroportul constă dintr-o serie de cercuri concentrice pe mai multe nivele. Terminalele alcătuesc cercul exterior, urmează corpurile de îmbarcare şi recepţionare a pasagerilor, strada de acces, parcările. În centrul cercului e un turn şi un restaurant unde plăteşti extra pentru o masă cu vedere. Nivelele ar trebui să fie două: aterizare (parter) şi decolare (echivalent cu etajul doi). În realitate sînt mai multe, datorită necesităţilor de parcare şi altitudinii avioanelor pe sol.

Şoferul sosit prima dată la LAX, e niţel speriat, însă e mai uşor de condus aici decît la Iaşi. Mai dai un rotocol, dacă te-ai rătăcit. Sînt şi scurtături care taie parcajul pe diagonale. Trebuie să-ţi notezi unde ai parcat, altfel cauţi maşina mult şi bine, la plecare.

Mi-am adus aminte de sfatul prietenului meu Ron: la sosirea într-un loc nou, cauţi imediat o toaletă. Am reperat-o la terminalul unde aterizează şi Alaska Airlines. Curată, frumoasă şi spaţioasă. Totuşi nu avea un cui în cabină să-ţi atîrni jacheta.

Mai aveam timp berechet, avionul abia aterizase. Am luat-o spre terminalul internaţional care este momentan în renovare. Oameni multi: 50% pasageri şi 50% personal. O foială de bagaje nemaipomenită. Mă simt la Gara de Nord şi mă încearcă un dor de ducă!

Iar a avut Ron dreptate. Toaleta terminalului internaţional era închisă; un afis direcţiona doritorii către fast food court la etajul doi.

Am găsit un scaun de unde abia se întrezărea cine ieşea din vamă, între un cuplu armean şi un domn tînăr la costum şi cravată. Armeanca avea un decolteu adînc cu dantelă şi nu putea uni degetele de la mînă din cauza inelelor. Un strigăt de luptă suna la celularul armeanului; pleca undeva pentru o audiţie mai bună şi se întorcea învăluit de un miros vag: Marlboro.

Tînărul în costum răspundea şi el la celular cînd ies, cînd ui! Cînd vorbea engleza avea accent puternic francez şi invers. Aştepta părinţii din Franţa pentru sărbătorile paştelui.

După o oră de la aterizare a sosit şi Iris, fără rucsac. Fiatul cu care Francesca a condus-o la aeroportul din Milano a fost spart într-un cartier bun, rezidenţial. Acolo, ele s-au oprit doar 15 minute, să cumpere ceva. Au furat doar rucsacul. Valiza mare a scăpat! Tot uitîndu-se împrejur, au găsit pe jos diverse obiecte (ex: USB stick) iar într-un coş de gunoi cărţile cumpărate de Iris.
Hoţii, după spusele unei doamne, erau doi tineri. Au luat ipodul, camera mea digitală şi celularul din SUA. Au apărut şi carabinierii dar pentru un proces verbal trebuia mers la secţie. Nu mai era timp.

Duduia care le-a raportat evenimentele a ajutat-o pe Francesca să-şi pună un carton la fereastra spartă a Fiat-ului. Aşa s-a reîntors ea la Bologna; fără vizibilitate pe dreapta.