Salamul de cal

CBP (customs and border protection) protejează cetăţenii americani de eventualele obiecte periculoase. Fructele, vegetalele, produsele din carne se încadrează cu succes între aceste obiecte. Prima amendă este $300, a doua $500.

Uite ce-a păţit prietenul meu care an de an vizitează ţara de baştină, Suedia. Anul trecut, şi-a cumpărat un sandwich în escala de la Londra, l-a mîncat pe jumătate, restul l-a pus în rucsac. A uitat de el. Aşteptînd sosirea bagajului mare la banda rulantă, cu rucsacul pe cimentul aeroportului LAX, a fost abordat politicos de vameş:
- Aveţi fructe sau carne în bagaj?
Un cîine în lesă se agita în dreptul rucsacului.
- Nu.
Desface fermoarul şi spre satisfacţia vameşului apare jumătatea de sandwich. Una peste alta îl trece la un control mai amănunţit. Descoperă în bagajul mare un 1kg de cartofi suedezi dulci.
- Cartofiori!?
- Sînt cartofi noi ... suedezii iubesc mult soiul ăsta.
Hotărît, vameşul îi aruncă la gunoi.
- N-o să vă amendez data asta.

Dar l-au încondeiat în baza de date. Anul ăsta, de la început l-au ghidat către controlul amănunţit. Mai la fundul bagajului mare, au descoperit un salam.
- De ce n-aţi declarat acest salam de porc?
- Nu-i de porc ci de cal şi este ambalat de fabrică, în vid.
- Nu contează, are o substanţă interzisă în SUA.
Prietenul meu n-a înţeles despre ce substanţă vorbea şi n-a insistat. O să rămînă în baza de date, toată viata? Poate îl şterg după o vreme. Vorba aia: daca ai fost şi nu mai eşti, e mai rău decît dacă n-ai fost!

PS: Dar ce aduc din ţară, romanii sau ungurii? Îşi pun vameşii mîinile-n cap.

Sclipirile beculeţului MIL

Sîmbăta trecută, Roşcata:
- Mergi cu mine la Trader Joe?
Normal nu m-aş fi urnit dar acasă era plictiseală mare, ... fotbal ioc. La întoarcere se aprinde la bordul Versei un beculeţ: Service Engine Soon. Mă frămînt:
- Oare care-i baiul?
- E doar o avertizare, s-o duci la service.
Ea nu prea dă atenţie la beculeţele astea. Odată a condus toată ziua cu frîna de mînă trasă! Acasă consult manualul maşinii. Beculeţul are altă denumire: malfunction indicator light (MIL). Şi o listă întreagă de defecte posibile. În continuare se poate folosi maşina dar cu nişte recomandări: nu depăşi 45MPH (70km/h), fără accelerări dure, fără urcări de dealuri, fără pasageri, doar cîteva drumuri şi trebuie dusă la dealer. Cu alte cuvinte am belit-o, n-am voie pe freeway şi nici un Nissan service prin apropiere. De supărare m-am apucat şi-am tuns planta lipici. E o plantă care se lipeşte de orice, mi-a acoperit un gard şi acum se îndreaptă spre casă. După vreo oră, plin de frunze şi flori am dovedit-o.

Duminică dimineaţa caut pe atotştiutorul google şi aflu de codurile motoarelor. Codurile se pot citi prin două metode: cu un aparat electronic: "code reader" (costă la magazinul auto începînd cu $70) s-au numărînd licăririle beculeţului MIL. Să porneşti licăririle beculeţului MIL trebuie:
a) cheia de contact pe pozitia ON
b) dai cinci pedale de acceleraţie în 5 secunde
c) stai 7 secunde
d) apoi ţii acceleraţia apăsată 10 secunde

După vreo 3 încercări nereuşite am rugat-o pe Iris să stea cu-n ceas lîngă mine şi-am reuşit să pornim flash-urile. Dacă se aprinde beculeţul rapid de 10 ori e 0, de 9 ori e 9 şi asa mai departe. Am aflat codul hibei nostre: 0037. Iar pe google care descoperă un blog cu decodarea codurilor, 0037 înseamnă: sensorul de oxigen are încălzitorul paradit. Oare cît costă? Iar nenea google îmi scoate preţul sensorului $155 plus probabil $100 munca; poate sînt încă în garanţie? Norocos, garanţia expiră la 36000 de mile şi Versa are doar 34300. Mi-au prezentat o factură superbă cu $0 de plată şi mi-au spălat maşina. N-a mai fost aşa arătoasă de cînd am cumpărat-o.

Marţi mă tot gîndeam ce bine mi-ar prinde un "cod reader". Mă uit pe ebay şi tocmai prezentau unul cu doar $0.99. Am licitat cei $0.99 şi l-am cîştigat. La plată însă au apărut $29.99 în plus, reprezentînd costul livrării!

Bogdana

Foto: Cătălin Strătilă

Cluj

Cu blaturile repetate pe ruta Bucureşti - Iaşi parcă am devenit CFR-ist, beneficiind de 70% reduceri. La înmormîntarea colegului nostru de clasă Zeno am descoperit ruta Bucureşti - Cluj! 6 proaspăt absolvenţi ai clasei speciale de matematică de la liceul internat Iaşi, au "bypass" facultăţile ieşene şi-au plecat spre capitală: eu şi Sandu la Electronică, Nichy şi Zeno la Automatică, Adrian la Arhitectură şi Nuţu la Comerţ Exterior. Mai tîrziu s-a transferat şi Dănuţ la Matematică. În anul doi de politehnică (1971) s-au dat nişte burse (prin concurs!) în străinătate. Astfel Sandu a plecat în SUA şi Zeno în Anglia. Altă dată poate revin cu amănunte despre aceste concursuri "socialiste". Băiatul unui renumit fizician, Zeno a fost şeful nostru de promoţie। Eu n-am prea înţeles de ce-a învăţat Zeno cu aşa tenacitate şi de ce şi-a dorit să fie şef de promoţie? (noi în timpul ăsta băteam mingea). Am găsi o explicaţie în cîteva personalităţi şefi de promoţie la Negruzzi: Eugen Lovinescu (1899), Traian Lalescu (1900), Iorgu Iordan (1908), Mihai Jora (1909), Demostene Botez (1912), Mihai Ralea (1915), Radu Beligan (1937). Numele respective sînt scrise pe un stîlp al holului de intrare. Aici în America dacă donezi ceva, de exemplu $10000 la Biserica de Cristal, îţi scriu numele pe o dală călcată zilnic de enoriaşi! Dar să revin la Zeno. L-au găsit mort în camera lui din Anglia; sinucidere sau crimă? L-au înmormîntat la cimitirul catolic din Cluj.

Într-o perspectivă pozitivă, mi-am găsit la Cluj o prietenă pe care am mai vizitat-o. Odată am format chiar un grup de patru blatişti electronişti. Naşul ne-a preluat încîntat şi ne-a predat pe partea a doua a rutei, schimbului. Noul naş ne-a avertizat de un posibil supracontrol:
- La fiecare oprire urmăriţi-mă cînd cobor. La o adică, mut geanta pe burtă şi bat în ea.
Noi ne-am instalat într-un compartiment liber şi-am trecut la şeptică. La fiecare oprire unul dintre noi urmărea naşul şi geanta lui. Uşor, uşor, neobservînd schimbări, ne-a scăzut grija şi atenţia. La Turda am şi uitat să-l urmărim. Tinel:
- Naşul Costele!?
Arunc o privire, naşul bătea disperat, geanta.
- Băieţi, jos.
Am sărit pe peron în graba din trenul care tocmai pornise încetişor. Naşul ne procurase anterior nişte bilete folosite. Le-am ştampilat la caserie şi-am mai cumpărat doar un bilet la următorul tren personal. Doar şeful nostru de grupă Nicu a stat două ore bosumflat, îşi uitase mănuşile de piele, în accelerat.

Primul blat

Prin căminul 303 din Bucureşti, se vorbea mult despre blaturile pe tren. Fiind interesat, l-am chestionat pe vecinul meu din Iaşi, Adrian *. Era student la IEFS, tot în capitală şi mare şmecheraş.
- Cum se face blatul la tren?
- Te duci la Gara de Nord şi cînd trage trenul, vorbeşti cu naşul.
Uite ce simplu pare şi eu mă frămîntam fără rost!
- Cît plăteşti?
- Cam 1/3 din bilet şi doar înainte de a ajunge la destinaţie.
Cu acest instructaj mi-am pregătit bagajul de mînă şi m-am prezentat la acceleratul de Iaşi. Am descoperit un naş burtos stînd mîndru pe scara unui compartiment. L-am abordat politicos:
- Bună ziua.
Nimic, parcă n-aş fi existat! O fi fost atent la semnalele ceferiste! Continui suav:
- Sînt student şi aş vrea să merg acasă, la Iaşi.
El tace şi se coboară calm pe peron. Apoi porneşte agale către locomotivă. Iar eu m-am reîntors la 303.

Cînd m-am revăzut cu Adrian i-am povestit întîmplarea şi el a rîs copios:
- Naşul n-are nevoie de "papă-lapte". Dacă vine un supercontrol şi tu începi să te smiorcăi, să dai vina pe el.
- Dacă chiar vine supercontrolul?
- Păi improvizezi şi tu ceva, de aia ai reuşit la Politehnică. Citeşte regulamentul CFR-ului sau sari din tren!

Mi-am luat inima în dinţi şi-am încercat iar blatul spre Iaşi. Părea acelaşi naş; l-am abordat hotărit:
- La Iaşi.
- Vagonul 3.

* Adrian locuia la începutul străzii Kogălniceanu, iar eu pe Ralet, acum vis-a-vis de Centrul Cultural German!

Zile onomastice (II)

Programul de sîmbătă a început cu prezenţa mea puţin după ora 9 la Ethan, să-l iau la Toys R Us. Mă aştepta împreună cu sora lui, Kylie (aproape 8 ani).
- Pot să merg şi eu cu voi?
- Desigur.
Îi încoţopenesc cu centurile de rigoare pe bancheta din spate. Nici nu trec de prima intersecţie, Kylie:
- Cîţi bani cheltuim?
Îi întind portofelul:
- Numără-i.
Cîteva momente de linişte:
- 109 dolari, pot să-mi iau un scuter? Costă 99 de dolari.
N-am cuvinte, ştiam că-n portofel sînt numai vreo 80 de dolari!
- I-ai numărat bine?
- Da, sînt 5 de douăzeci, un cinci şi 4 de unu.
Nu ştiu pe unde scot cămaşa, mă prefac ocupat cu traficul. Îmi amintesc:
- Scuterul n-are şi TVA? *
- Nu, reclama spune: taxele sînt incluse.
- Bine dar asta e ziua lui Ethan, ziua ta e în noiembrie; atunci cumpărăm scuterul ăla.
- În noiembrie sîntem în Romania!
Eu ştiam de vacanţa lor de trei săptămîni în august!
- Pînă la ziua ta, sigur vă întoarceţi şi azi am grijă de Ethan.
- Tataiu ştii să ajungi la Walmart?
- Da.
Nu-mi dau seama unde-i bate gîndul, Walmart e un magazin ieftin!
- Mergem întîi la Walmart să-i cumpărăm ceva de 10 dolari lui Ethan ...
Discuţia se termină. Sîntem în parcajul gol iar Toys R Us-ul pare închis. În spate derută!
Apoi bucurie, o chestionez pe casieră:
- Sîntem primii clienţi?
- Da.
- Poate ne faceţi vreo reducere de 10%.
- Numai managerul are puterea asta şi el nu-i aici.
Asta n-a auzit de saftea! Cumpărăturile au fost rapide, Ethan era calat pe nişte jucării Sonic iar Kylie şi-a ales o jucărică ciudată. Acasă maică-sa ne-a luat la întrebări:
- N-aveţi minte, aţi ales o jucărică pentru 3 ani?
Acum intrat în horă:
- Tu la 8 ani te uitai după băieţi ori te jucai cu păpuşele?
Soţul ei intervine numaidecit:
- N-o ştii, era precoce.

Puţin după 10, am ajuns la patiseria romanească din oraşul La Habra, Cakes & Stuff să-mi ridic cei 50 de mici, zacuscă şi salata de vinete. Pare ciudat pentru o patiserie dar patroana pregăteşte şi chestii de astea, la comandă. Micii care sînt mărişori, costă $1/bucata. Un chilipir, la magazinul romanesc Europa Deli din Anaheim costă $1.50/bucata iar la restaurantul Dunărea $2/bucata.

* TVA-ul în California este aproape de 10% la toate produsele, cu excepţia produselor alimentare.

Zile onomastice (I)

Sîmbăta trecută am comasat ziua mea cu cea a nepoţelului virtual Ethan (14 iulie). Sărbătorirea asta cu 4 zile înainte a creat o problemă. Fetiţa prietenilor lor, Cristina (8 ani):
- Cîţi ani ai?
Ethan a răspuns numaidecît:
- 5.
- Nu-i adevărat. Ai doar 4 ani şi jumătate, ziua ta e pe 14 iulie.
Ethan s-a uitat smiorcăind la taică-său care l-a lămurit hotărît.
- Ai 5 ani.
Cristina a acceptat autoritatea adulţilor!

Dar să revenim la petrecerea de sîmbătă, aranjamentul a fost simplu. Noi venim cu produsele şi părinţii lui Ethan cu locaţia. Casa lui Ethan are o curte nou pavată încăpătoare la care au adăugat anul trecut şi un bazin de înnot. Curtea continuă cu o vale, fostă albie de pîrîu (actualmente captat de oraş), acum o adevărată pădure de eucalipţi. Ei au tăiat vreo 5 eucalipţi centrali iar în poeniţa rezultată au montat o trampolină de 4 persoane, leagăne şi alte jocuri pentru copii. Astfel, de la înălţimea celor 25 de trepte modelate în redwood, părinţii pot urmări calmi bătăile odraslelor!

În partea întîi copii au fost în bazin iar părinţii au băut: bărbaţii romanii cogniac sau whiskey direct din proviziile mele iar romancele si americanii cockteiluri preparate de Iris (29 de ani). Ea s-a înhămat singură la sarcina investind vreo $250 în fructe şi băuturi speciale deşi am avertizat-o:
- Ai noştri beau doar băuturi tari aşa cum le-a produs firma, şpriţ sau bere iar femeile trebuie să conducă la plecare.
Totuşi ea a pus un borcan cu inscripţia: TIPS. La sfîrşitul petrecerii erau doar 2 hîrtii de 5$ acolo, una de la Dănuţ şi alta de la mine. Şi noi nici n-am băut cockteiluri. Pe perioada primei părţi un singur băieţel era pe afară, Andu 4 ani. Probabil nu ştia să-noate! El s-a ales cu-un pahar de suc de la Iris. Văzîndu-i paharul asemănător cu cel din mîna ei, mămica lui:
- De unde ai paharul?
- De la tanti ăla.
Noi eram pe burtă de rîs. I-am explicat:
- Tanti aia este Iris, copilul meu.
- No, she is old!
Iar rîsete şi Andu a plecat spre bucatarie unde-a găsit-o pe Roşcata:
- Ce faci aici?
- Pregătesc carnea pentru grătare.
- Asta-i cărniţă!

Surpriză mare în finală

Dacă Olanda intră în jocul de pase tic - tac - tic - tac - tic - tac (Iniesta - Xavi - Iniesta - Villa - Xavi - Pedro) a înbulinat-o. De data asta tot un fundaş va marca pentru Spania şi anume Sergio Ramos. Sper:

- Mark van Bommel (Bayern Munich) să nu omoare pe nimeni.
- Robben (Bayern Munich) să nu se mai dea lovit ca-n meciul cu Brazilia.
- Sigur Del Bosque n-o să-l joace pe Van der Vaart pentru că activează la Real Madrid.
- Sneijder (Inter) va marca să-i încurce pe alţi golgheteri.
- Poate şi portarul Casillas va marca dacă se ajunge la prelungiri.

Gata vizionare plăcută!