Vinul casei

La începutul lui octombrie, m-au năpădit preocupările de toamnă. Să fiu ca gospodarul moldovean cu vinul, murăturile, cartofii şi legumele în pivniţă; fructele uscate în lozniţă şi cerealele în chiler. Dacă vine iarna şi crivăţul să n-am grijă. Acum cînd vorbesc de crivăţ, mi-am reamintit bancul:

După al doilea război, un reprezentant al Finlandei şi unul al Rusiei trasau graniţa între cele două ţări. La un moment dat, chiar pe linia graniţei găsesc o casă. Bat la uşă şi apare un moş:
- Bună ziua!
- Bună.
- Trasăm hotarul, unde vreţi să rămîneţi, în Finlanda sau în Rusia?
- Aşteptaţi s-o întreb pe babă!
Cei doi reprezentanţi n-au de ales. Se întoarce moşul încetişor:
- În Finlanda.
Rusul e uşor bulversat:
- De ce?
- Păi ... bate iarna un crivăţ la ruşi!

Cum pivniţă n-am şi nici nu pot să-mi construiesc deoarece terenul îmi aparţine numai pînă la 1m adîncime; de lozniţă şi chiler nici nu mai vorbesc. M-am hotărît să-mi fac vin. Pe internet, procesul ăsta e clasificat în 5 etape. Dar am descoperit o vinărie în San Pedro: Marabella Vineyard care vinde suc de struguri. Astfel am sărit la etapa a 4-a şi anume fermentaţia.