La sfîrşitul săptămînii premergătoare sărbătorii curcanului, am participat la ziua prietenului nostru Dănuţ în Phoenix, Arizona. De la casa mea pînă la a lui, au fost exact 380 de mile (611 km), pe autostrada I-10, mare parte prin deşertul Sonoran.
În California viteza maximă este 70 mile/oră în Arizona 75 mile/oră. Ca oriunde în lume, poliţia veghează şi nu vrea să te înveţe ci să te amendeze. Am scăpat de data asta.
Am dovedit drumul în 7 ore, cu 3 opriri la nişte locuri de repaos excelent amenajate. Aici erai avertizat; nu săriţi gărduleţul: şerpi cu clopoţei şi scorpioni. Ultimii, poţi să-i cumperi încastraţi în plastic transparent, ca suvenir.
Mi-am amintit povestea colegului meu de facultate, alegerianul Hamid. Copii de la el din sat, cînd prindeau un scorpion, aprindeau benzina într-un cerc pe nisip, aşa de vreo doi metri, diametru. Aruncau scorpionul în centru, unde ar fi fost în siguranţă, flăcările nu-l atingeau. Dar nu, el încerca rapid să iasă din încercuire. Convins că nu are scăpare, se aşeza exact în centru şi se autoînţepa. Scorpionul nu e imun la propriul venin.
Scorpioni mici mai apar şi-n locuiţele arizonienilor. Oamenii au intrat pe teritoriul lor, nu invers! Dimineaţa cînd te-ncalţi, trebuie să-ţi scuturi mai întîi pantofii.
Simbolul Arizonei este cactusul saguaro; şi Dănuţ are unul în faţa casei.
Saguaro nu are o limită la apa. Cu cîţiva ani în urmă într-o iarnă mai udă au tot acumulat apa sau îngreuiat şi mulţi s-au răsturnat. A intervenit prompt administraţia Arizonei, prin campania de reîndreptare.
Am numărat 8 rînduri verticale de ţepi foarte ascuţiţi la cactusul lui Dănuţ. Nici fachirii indieni n-ar reuşi să-l atingă. Totuşi o pasăre niţel mai mare ca o vrabie se odihnea veselă pe vîrful lui. Mai tîrziu am văzut-o încercînd să scobească o gaură în oblonul vecinului, era o ciocănitoare.
Am adus 2 sticle de whisky (1.75 l) din vinul casei limpezit: rose. A avut succes. Entuziasmată, vecina lui Dănuţ mi-a adus 2 sticle de bere, producţie proprie. Avea şi cafea în formulă, compensînd alcoolul.
La petrecere ne-a cîntat live: George Rotaru.
12 comentarii:
Pai nu ne arati si noua poze din desertul Sonoran ?
Sigur, un filmulet in Phoenix (II).
A nins la voi?
Inca nu a nins, da' nici multe nu mai are ... Avem cam 5 C ziua : adica e foarte cald, comparativ de cum ar trebui sa fie. La meteo zice ca urmeaza iarna grea ...
f. frumoasa gradina lor cu pietre.
Au si gradinar.
ce face?
Curata pomisorii din spatele casei.
N-au voie citrice pentru a mentine atmosfera de desert. Si culorile caselor trebuie sa se alinieze la culorile palide ale desertului.
Mi-ai dat o idee cu Danut al tau. O sa-mi pun si eu serpi în gradina. Clopoteii deja îi am.
Te-ai pregatit pentru 27?
Inca ne pregatim pt 27. Dar tu pentru 31/1? La Multi Ani!
La Multi Ani si voua! O sa fie tambalau la noi atunci! Veniti?
am facut o colectie mica de warnings . Le-am gasit utile si distractive in acelasi timp - intre timp am ratacit lista :)
Hawaii -cad nuci de cocos
Arizona _ nu calcati pe scorpioni
Montana- sar capre
la noi - traverseaza gaste si sar caprioare
N Carolina- nisipul trece soseau...
love U stories !
j.
In Arizona: verificati pantofii inainte :))
Trimiteți un comentariu