Turnul de apă

Într-o dimineaţă de primăvară, ne-au trezit zgomote ciudate dispre curtea institutului unde lucram în Bucureşti. Un pluton de constructori vociferînd care încotro, înarmaţi cu-n buldozer, o macara şi alte unelte manuale. Săpau de zor o groapă uriaşă. Corcoz, care le ştia pe toate:
- Ridică un turn de apă pentru măsurarea debitelor.
După fundaţie, s-a profilat un turn cu diametrul de cîţiva metri. Cînd braţul macaralei a rămas în urma înălţimii turnului, plutonul constructorilor a dispărut.

Acum, pe nişte schele împletite din fringhii şi scînduri, lucrau cu rîndul 4 tineri. Sîmbăta, la primirea lefii, cei 4 porneau o mică petrecere cu ţuică pe schela instabilă, legănînd în bătaia vîntului şi a popularelor de la un patefon suit pe scripete. Secvenţele turnului: se înălţa 5 zile, se scutura sub privirile îngrozite a 300 de salariaţi în ziua a 6-a, se odihnea duminica(oare?). După vreo 3 luni, echipa nu s-a mai prezentat la lucru. A trecut o lună, două. Corcoz:
- Au violat o elevă de la liceul din apropiere. Sînt la pîrnaie.

Deoarece era dificil de găsit constructori la înălţime, turnul i-a aşteptat 4 ani cînd au fost graţiaţi, după 23 august de nenea Nicu. Mai bine i-ar fi lăsat acolo sus, pe schelă ca pe meşterii lui Manole, şi-ar fi construit aripi din plăcile de patefon!

Despre maşini

Citind povestirea Inei despre Jupînul care-şi îngrijeşte duios maşina, mi-a venit chef să le spăl pe ale mele. Cum să-ncep, am patru; pentru fiecare membru de familie! :) Mi-am amintit de Gara de Nord unde la vederea miilor de bagaje îţi venea cheful de ducă. La căminul din Regie am exploatat repede dorul ăsta. Seara, îl lăsam pe colegul nostru Ovidiu să doarmă vreo 2 ceasuri cînd îl zgîlţîiam uşurel de umeri:
- Scoală, scoală!
- De ce, mîrîia el buimăcit.
- Pleacă trenul, întîrzii. Îi arătam geamantanul pe care îl pregătisem anterior, pe tăcute.
Brusc sărea din pat şi-ncepea să se îmbrace la repezeală!

Dar să revin la maşini. În 84, după 3 luni de muncă, mi-am luat primul automobil vişiniu: un Oldsmobile Royale, Delta 88 cu 55000 de mile la bord. O maşină de 4.7l, solidă, cumplit de comfortabilă, la numai $1800!? Curînd după cumpărare mi-am dat seama: ceea ce m-a încîntat iniţial, motorul diesel V8, era partea vulnerabilă a maşinii. După criza de benzină din anii 70, profitînd de cerinţa de automobile diesel (motorina fiind singurul carburant abundent) fabrica Oldsmobile a transformat fără multe teste, motorul de benzină în unul de motorină. Pe la 65000 de mile începuse să-mi fumege eşapamentul de parcă era Trabant. Noroc de-un accident: m-a lovit o duduiţă într-o Hondiţă. Honda s-a îndoit în V iar mie mi-a spart un far şi-o baterie (aveam 2 baterii la Royale). Cum asigurarea a dovedit vina duduiţei, mi-a dat $1600.

I-am povestit istoria asta amicului Costache:
- Ar fi trebuit să-ţi plătească vreo $20000 dacă te-ar fi durut capul, gîtul sau spatele. De aia ai primit aşa repede banii de reparaţie; să nu te răzgîndeşti!
- Mi-aş fi cumpărat casă :)
- Scapă de diesel.

Am pus un anunţ, într-un ziar, de 3 ori cu specificaţia: niţel lovită, preţul $850. Doar la a treia apariţie a anunţului am primit un telefon. Cumpărătorul, şofer de camion s-a prezentat împreună cu soţia:
- Îmi plac motoarele diesel.
I-am prezentat maşina, şi el a mîngîiat farul crăpat. Apoi s-a uitat sub motor:
- Cam curge uleiul?
- Dacă îi schimbi garnitura de chiuloasă, se remediază.
- S-o mişcăm niţel.
Fac ei cîteva ture pe străzile învecinate.
- O cumpăr.
Îmi întinde banii. Ii număr încetişor şi mă uit întrebător:
- Sint doar $800.
Roşcata îmi face semne de potolire disperate. Eu nimic. Se caută el prin buzunare, ea prin poşetă şi cu chiu cu vai scot alţi $49. Accept mărinimos şi clienţii pleacă fericiţi. Roşcata:
- Fiecare lucru are cumpărătorul lui!

Leuştean (II)

Odată cu apariţia leuşteanului am trecut la ţinuta de vară. Adică:

- sandale (cu sau fără ciorapi)

- pantaloni scurţi

- cămaşă cu mînecă scurtă

Iarna, ţinutele sînt mai complexe: pantofi, pantaloni lungi şi cămaşă cu mîneci lungi. :))

Vara, cînd sîntem invitaţi la nepoţeii virtuali (părinţii lor au în spatele casei o rîpă plină de vegetaţie), e musai să trecem la ţinuta de iarnă. Tînţarii sau specializat, înţeapă şi prin ciorapi!

Leuşteanul diasporos (I)

Zilnic eşti bombardat cu o multitudine de emailuri. Unele îţi oferă ceva, altele caută să-ţi schimbe baza de date după care funcţionezi bine merci. Săptămîna trecută am primit unul de la colegul nostru Bogdan, despre leuştean. Am aflat cum planta asta pe care o punem în borş este de fapt un leac. Aşa ca Sovata unde mergi să-l cunoşti pe tata! Ori ciocolata Bucureşti ... Căutînd printre cărţile noastre de bucate am descoperit: A pocket guide to HERBS, iar la leuştean (lovage).

"Native to the Mediterranean, lovage grows wild in mountain pastures and by streams. In medieval times it has a long tradition of being used in a aphrodisiacs (mentioned by the Roman epicure Apicius). Its aromatic seeds were chewed to aid digestion."

După prima vizită în ţară (1991), m-am întors cu seminţe nemestecate din care mi-a răsărit un leuştean viguros. Cînd Cocoa (rhodesian ridgeback) a trecut de un an, supărată că o lăsăm singură acasă mi-a scos tufa de leuştean cu rădăcini cu tot. By the way, Cocoa era o căţea foarte deşteaptă. Prin comparatie, Bella e repetentă!

Toate încercările ulterioare de-a creşte alt leuştean au eşuat. Pînă anul trecut cînd am găsit răsaduri la un magazin de plante. La instrucţiuni:
- Exposure: sun or part shade.
- Height: 1-2m tall
- Spacing: 46-61cm apart
- Water: 2-3 times per week until established.

În primul an, cele 4 răsaduri abia au atins 15cm. Iar anul ăsta au reapărut toate.

Bella

Iar e bine in America!

Alternative financiare (II)

Acum, tarifarea biletelor de tren se face ca-n regimul muncitoro-ţărănesc. De exemplu un bilet (cl. II-a) la personalul Iaşi-Bucureşti (400km) costă 29 lei. La accelerat 48 lei, plus un supliment de viteză 16 lei (total 64lei). Suplimentul ăsta ar trebui să se numească de neoprire, deoarece personalul şi acceleratul merg cu viteza permisă de terasament! Acceleratul nu opreşte în toate staţiile! Dacă vrei să călătoreşti la clasa a I-a cu acceleratul, biletul este 75 + 27 = 102lei.

Folosind aceste cunoştinţe, călătorul care cumpără un bilet de avion Los Angeles-Bucureşti ($1500 la clasa economică) întreabă cît costă clasa "business". Aici biletul este peste $5000, se lasă păgubaş. Deşi iniţial, ar fi îndrăznit o întrebare şi despre clasa a I-a. Acolo preţurile sînt peste $10000.

Să revin la "barter". Cu cîtva timp în urmă un cunoscut m-a întrebat:
- Unde găsesc o persoană de încredere?
- De ce.
- Să-mi împrumute $2000.

Atunci am rîs dar bancul s-a transformat în realitate: băncile nu prezintă încredere. Guvernele s-au repezit să ajute instituţiile financiare falimentare deoarece sistemul capitalist era în pericol. Nici un vinovat n-a fost pedepsit!

Barter-ul între companii evită băncile. Odată cu internetul au răsărit situri care uşurează găsirea partenerilor comerciali (ex: IMSbarter.com). La nivel global se estimează tranzacţii barter de 12 miliarde.

Dar o alternativă financiară pentru omul de rînd?

La noi, de ziua unui prieten, îi cumpăr un cadou şi plec încărcat de la petrecere cu diverse bunătăţi (left over). :))

La nivel internaţional a apărut: www.timebanks.org/
At its most basic level, Time banking is simply about spending an hour doing something for somebody in your community. That hour goes into the Time Bank as a Time Dollar. Then you have a Time dollar to spend on having someone doing something for you. It's a simple idea, but it has powerful ripple effects in building community connections.

Cu alte cuvinte dacă ţi s-a spart camera de la bicicletă şi habar n-ai cum s-o peticeşti, dar eşti membru la banca de timp, găseşti în oraşul tău pe situl menţionat un tip priceput, care primeşte la schimb o pîine frămîntată de tine sau echivalentul în dolari de timp.

Alternative financiare

Pe vremea cînd făcea plopul mere şi răchita micşunele!:)) Nu, cînd Roşcata lucra la o companie aeriană, am fost invitaţi de reprezentantul companiei Lufthansa, Johannes la un prînz, în Alpine Village (Torrance, CA) un complex turistic german, construit cu banii soţiei de Hans Rotter!? Piesa centrală este restaurantul unde poţi servi un şniţel vienez, o friptură elveţiană sau alte preparate bazate pe varză murată ... niţel diferită de varza noastră! Chelneriţele, încorsetate în costume tradiţionale bavareze nu pot duce prea multe halbe într-o mînă, aşa cum am văzut la Octoberfest-ul din Munchen!

După prima bere, obrajii lui Johannes s-au înroşit! Erau vremuri bune pentru companiile aeriene: noi rute se profilau în Europa de Est, Pan Am-ul nu declarase faliment, Boeing-ul avea doar concurenţă americană Douglas şi Lockheed iar Lufthansa începuse programul "frequent flyer". L-am întrebat:
- De ce atîta efort în programul "miles": birouri, salariaţi, evidenţe?
- Nu sînt pentru călătorul obişnuit care traversează odată pe an Atlanticul. Îi căutăm pe cei care călătoresc mereu. Odată descoperiţi le oferim beneficii personale chit că mulţi dintre ei zboară pe banii companiilor unde lucrează. Astfel, rămîn loiali companiei noastre.
- Deci agenţiile de voiaj rămîn cu buzele umflate!
N-a avut replică. La nota de plată, chelneriţa i-a adus o listă la semnat. M-a văzut mirat:
- Cînd se adună suficiente mese îi oferim un bilet de zbor gratuit lui Hans, se numeşte "barter".
- Aşadar, un schimb în natură, un troc. Fiecare are de cîştigat.

Oare ce se întîmplă cu taxele?

Egipt

Dacă naţionala egipteană de fotbal ar fi cîştigat campionatul mondial, n-ar fi creat aşa o euforie generală ca plecarea/fuga lui Mubarak. Probabil el se ascunde într-una din piramide!

M-am gîndit să-l felicit pe singurul cunoscut egiptean: Frank Elminoufi. La începuturile noastre americane, ne-am căutat un apartament, în oraşul Hawthorne. Frank era managerul complexului:
- Completează formularul!
Scriu numele şi-l returnez. Frank se scarpină în cap şi dintr-un dosar galben scoate un mănunchi de formulare completate minuţios de alţi aplicanţi.
- Aştia au conturi la bancă, maşini, rude, etc. Însă tu vei primi apartamentul.
- De ce?
- Aşa am ajuns şi eu în ţara asta, doar cu nevasta şi-o valiză.

Despre vinuri (IV)

De Armindeni, bunica ne dădea cîte un păhărel de vin pelin. Pelinul (artemisia absinthinum), o plantă pe care nici caprele n-o mănîncă, creşte pe la marginea drumurilor şi dă vinului un gust amar. Se spune că-n exces pelinul provoacă halucinaţii!? Comerţul socialist a introdus vinul pelin la kg încercînd să-i mascheze aromele neplăcute. La un moment dat singurele două produse din alimentare erau muştarul şi vinul pelin. Alte ţări, mai dibace folosesc pelinul la prepararea vermutului şi a lichiorului de absint.

Cînd ne-a vizitat socrul în America, Roşcata a pregătit o masă festivă cu tot tacîmul. La friptură musafirul a început să ne povestească:
- Într-o zi, pe vremea cînd locuiam la Lupeni, tot oraşul a aflat c-au murit gîştele farmacistului!
Ia o pauză, înghiţind o nouă bucată de muşchiuleţ. Eu, nerăbdător:
- De ce-au murit?
- Păi se zvonea că le-a dat mult de mîncare şi nimic de băut.
Cum noi ne uitam nedumeriţi, el ne arată paharele goale. Rîsete, apoi am avut grijă să aibă permanent paharul plin cu vin.

Despre vinuri (III)

Am rămas la sifon. Chiar mai devreme de clasa întîia, mă trimetea tata după ţigări. Cînd m-a văzut acomodat cu bănuţii şi cu restul, m-a trecut pe sifoane. În stînga sifonul şi-n dreapta cercul. Atunci, toţi băieţii erau experţi la dirijarea cercului. Ce de opturi faceam! Rupeam cîte trei sîrme pe vară. Al meu era de batoză, cu dinţii la interior. M-am gîndit să-ncep un business cu cercuri. Sigur, fabricate profesional cu beculeţe: made in China!

Cantităţile de vin baute diferă de la persoană la persoană, funcţie de evenimente.

Stratan le înregistra într-un caiet:
Cu cana mare, jinu negru de primaie…
Ştiu, de-ar şi într-un caiet,
Pe tate să le trec,
Atîtea ca, necurată na-r şi ni-ş o foaie.

La beţie, prietenul meu Mircică se lăuda:
- Dacă s-ar umple camera asta cu tot vinul băut de mine, m-aş îneca.
L-am luat inginereşte:
- Să calculăm. De cînd te-ai apucat?
- De la 15 ani.
- Deci după 30 de ani, şi-un litru zilnic, ai băut: 30 x 365 x 1 = 10950 l
Să-i rotunjim la 20000 l = 20 metri cubi. Bucătăria ta are aproximativ 4x5 m, abia dacă ne ajunge la brîu!

Cînd eram licean, m-a invitat colega mea, Sanda S. acasă. Tatăl ei, profesor universitar m-a servit cu-n vin alb, parfumat.
- Ce parere ai?
Atunci eram politicos:
- Excepţional. De unde l-aţi cumpărat?
- E din producţia anului trecut. Eu l-am preparat.
- Cîţi litri ... ?
- 20 de litri.
Mi s-au mărit pupilele. Toamna, tata cumpăra un butoi (500 l) de la un ţaran şi de Paşti era deja terminat. Mai tîrziu l-au arestat pe ţăranul respectiv, era simpatizant legionar.