Ceasul

Bunicul n-avea nevoie de ceas. Se uita chinezeşte la poziţia soarelui (altfel ar fi strănutat):
- E zece, într-o oră mîncăm.
Din burtă, ceasul meu biologic nu-i dădea dreptate:
- E prînzul tataie!

În clasa a VII-a, tata mi-a cumpărat o Popeda, un ceas rusesc; să-mi îmbunătăţesc rezultatele la invăţătură. Ruşii perfecţionau ceasurile cu rubine. Se zvonea că după război mutaseră o fabrică de ceasuri din Germania cu toţi salariaţii, la ei. Unul din soldaţii Armatei Roşii care a înfipt steagul pe Reichstag avea trei ceasuri la mînă! Apăruse bancul:

Un soldat rus rătăcit prin Romania se întîlneşte cu-n puşti moldovean. Alioşa era necăjit, nici unul din cele trei ceasuri de pe mîna stîngă nu mergea. Puştiul avea unul singur, dar funcţiona. Trecuseră cîteva luni bune de la capitulare şi nu mai îndrăznea să-i ia ceasul cu forţa. Prin semne, insistă să-şi schimbe ceasurile. Puştiul e de acord, ia cele trei ceasuri şi le întoarce tacticos. Surpriză, încep să ticăie. Alioşa:
- Tî inginer!

Oamenii nu pricepeau sarcinile rubinelor dar un lucru era clar: mai multe rubine măreau calitatea şi preţul ceasului. Cu prima ocazie am desfăcut un ceas abandonat iar cînd i-am scos părul au sărit o mulţime de rotiţe şi şurubele; ar fi trebuit să fi lucrat sub un borcan!

În studenţie apăruseră ceasuri cu cadrane rotitoare nichelate şi indicaţii fosforescente. L-am rugat pe colegul meu Hamid să-mi aducă unul din afară, contra cost. Mi-a adus un ceas ieftin şi arătos fără rubine, pe ştifturi. Normal s-a defectat în 8 luni. Hamid s-a oferit să-mi cumpere altul în următoarea vacanţă de vară. N-a mai apucat, cineva l-a înjunghiat pe aeroportul Fiumicino.

Acum, n-am nevoie de ceas. Computerul, televizorul, aragazul, maşina, mobilul, etc sînt dotate cu ceasuri digitale care n-au părţi în mişcare. Meseria de ceasornicar a dispărut iar bijutierii au preluat schimbarea bateriilor.

Michiduţa (II)

Prima victorie:

Michiduţa

O săptămînă avem grijă de căţeluşa Panda (2 luni). Noi am numit-o Michiduţa; rasa: Shar-Pei combinată cu-n Fox Terrier. E deosebit de activă, poate are attention deficit hyperactivity disorder (ADD). :) Poza e într-unul din rarele momente cînd a stat nemişcată cîteva secunde.

Jocuri (II)

După vizionarea filmului polonez: Cavalerii teutoni (1960), toţi băieţii erau înnebuniţi de armuri, săbii şi arcuri. Avînd la dispoziţie o trusă de scule, abandonată de meşterul lemnar care a luat arvuna tatei şi nu s-a mai prezentat niciodată la repararea acoperişul, mi-am confecţionat cu succes o armură din tablă, coif şi-o suliţă. Pe armură am pictat emblema cavalerilor: crucea neagră. Tata:
- O să te salte ăia de la secu!

Erau vremuri deosebite: într-o noapte Băiatul, cîinele nostru a urlat două ore. Prin pereţii firavi auzeam discuţia din camera alăturată. Mama:
- Vezi ce se-ntîmplă!
- Nu-i nevoie, survolează Belka cu Strelka!
Cele două erau primele căţele care zburau în spaţiul cosmic (întorcîndu-se vii; urmaşele Laikăi care sucombase la bordul Sputnik-ului). Eu nu eram la curent cu activităţile extraterestre ale ruşilor, dar în 1961 am realizat diferenţa.

O adoram pe sora lui Titi, Ani. Umbla c-o fustiţă scurtă şi-o cravată de pionier apretată, peste bluza uşor bombată. Era mai mare ca noi şi nu mă băga în seamă nici cînd îmi etalam talentele la trasul cu praştia sau căţăratul în nuc. Pe 12 aprilie, m-a luat puternic în braţe şi m-a pupat de nenumărate ori. Nu mai ştiam nici pe ce lume trăiam:
- ?!
- Am reuşit, am reuşit, striga ea!
- ?!
- Azi, a zburat primul om (Gagarin) în jurul pămîntului.

Era niţel ca-n bancul cu ochelarista Nataşa care se-nbăia în Neva şi vede înceţoşat un individ care se repede spre ea. Goală puşcă, fuge disperată, tipul după ea. Nataşa se împiedică şi cade pe nisipul umed, la fel presupusul agresor, gîfîind. Din apropiere, Nataşa îşi recunoaşte prietenul, Volodea.
- Nataşa, Nataşa, m-au admis în comsomol.

Într-o zi din vacanţa de vară au bătut la uşă 2 bărbaţi îmbrăcaţi în halate similare:
- Sînt acasă părinţii?
- Nu, sînt la serviciu.
Le-am răspuns mirat de faptul că nu-aveau frică de cîini. Fetiţa îi lătra cu aplomb dar Băiatul era în curtea lui Titi. Cum ajunsese el, acolo?
- Sîntem de la sfatul popular şi trebuie să vaccinăm cîinii.
N-au aşteptat acordul meu; cel care nu vorbise a dat în vileag un leaţ la capătul căruia se întrezărea un oval de sîrmă. Cu dexteritate, a prins căţeaua şi-a tras-o pe stradă. Am dat să-i urmez dar vorbitorul nu m-a lăsat:
- O aducem imediat.
Eu m-am repezit la punctul de observaţie a străzii, din cireş. Pe stradă era o căruţă acoperită c-o prelată şi un al treilea nene în halat pregătind o siringă. Cu greu s-a lăsat Fetiţa vaccinată, apoi a început să tremure spasmodic, căzînd jos. Individul cu leaţul, i-a scos sîrma de pe gît, a dat prelata la o parte şi-a aruncat-o peste un morman de cîini.

Imaginile astea groaznice s-au păstrat în memoria mea şi mi-au distrus respectul faţă de uniforme. Mai tîrziu m-am bucurat de Băiatul care fiind un cîine al străzii adoptat de noi, s-a descurcat singur.

Jocuri

În perioada ploilor mocăneşti ne jucam prin casă, cîntînd:
Plouă, plouă, babele se ouă, într-o casă nouă
Ouăle-s de lut, babele se ...

În zilele frumoase jucam fotbal pe un maidan apropiat. Aici în America, copii se apucă de sport numai cînd au echipamentul corespunzător. Noi jucam în haine obişnuite şi c-o minge de-ţi venea să ne plîngi de milă. Cel care aducea mingea era lăsat să-şi aleagă primul coechiperii.

Din cînd în cînd, ne vizita naşa mea din Braşov, Eliza şi odată mi-a adus o minge solidă de cauciuc. Am arătat-o băieţilor ţinînd-o strîns la piept, aşa cum aş strînge-o acum pe Shakira. Toti au mîngîiat-o; am ales eu echipa mea şi Titi, cel mai bun fotbalist, echipa lui. Tot eu am dat lovitura de începere: am luat mingea-n mînă şi-am tras o lumînare de se uitau toţi doar cu-n ochi la ea. A căzut exact în singurul ciot de la o buruiană mîncată de porcul vecinului. N-a sărit înapoi şi nici n-am auzit-o fîsîind!

Din motive financiare, anul următor naşa mi-a adus doar o minge de tenis. Acum lucra la oficiul telefonic şi vorbea deseori cu mama, gratis! Mai tîrziu, cînd am început să lucrez în Bucureşti, primeam telefoane ciudate:
- Alo?
- Vorbiţi vă rog
Apoi glasul mamei redirecţionat de la Iaşi prin Braşov:
- Ci faşi?

Am confecţionat nişte palete din lemn şi-am bătut toată vara mingea de tenis, pînă-am pierdut-o sub cireş. După ce-am căutat-o vreo 2 ore, Titi:
- Stiu o metodă sigură.
Îl văd cum scuipă-n palma stîngă:
- Spune drace ce-ai furat.
Cu muchia mîinii dreapte, loveşte în scuipatul mărgelat care sare într-o directie. Căutăm intensiv mingea în direcţia respectivă. După mai multe lovituri, căutăm în toate direcţiile.

Mult mai tîrziu, turist, c-un Opel închiriat, am intrat în Franţa pe la Lille şi-am văzut semnul de circulaţie: "Toutes les directions".

Roşcata locuia la Bucureşti într-un bloc pe calea Victoriei aproape de piaţa Amzei. Copii se jucau de-a ascunselea numărînd:
Unica-doica-trei surcele
rapciu-rapciu-farmacele
ţui-ţui-papagal
pene roşii de curcan
şi de curcă curcănească
de prin ţara Romanească

La cine se termina "poezia", urma să-i caute pe ceilalţi. Cînd se plictiseau de joaca asta îl strigau pe Dan, un băieţel grăsuţ de la etajul trei:
Dan, Dănuţ, Dănel
Porc, purcică, purcel!

Leuşteanul diasporos (II)

Aparut dupa intrarea in concurs!

Cei 2 inconjoara planta cu frunze de catifea.

A crescut nitel cu vremea rece!

Il ajungem pe Danut!

Turnul de apă

Într-o dimineaţă de primăvară, ne-au trezit zgomote ciudate dispre curtea institutului unde lucram în Bucureşti. Un pluton de constructori vociferînd care încotro, înarmaţi cu-n buldozer, o macara şi alte unelte manuale. Săpau de zor o groapă uriaşă. Corcoz, care le ştia pe toate:
- Ridică un turn de apă pentru măsurarea debitelor.
După fundaţie, s-a profilat un turn cu diametrul de cîţiva metri. Cînd braţul macaralei a rămas în urma înălţimii turnului, plutonul constructorilor a dispărut.

Acum, pe nişte schele împletite din fringhii şi scînduri, lucrau cu rîndul 4 tineri. Sîmbăta, la primirea lefii, cei 4 porneau o mică petrecere cu ţuică pe schela instabilă, legănînd în bătaia vîntului şi a popularelor de la un patefon suit pe scripete. Secvenţele turnului: se înălţa 5 zile, se scutura sub privirile îngrozite a 300 de salariaţi în ziua a 6-a, se odihnea duminica(oare?). După vreo 3 luni, echipa nu s-a mai prezentat la lucru. A trecut o lună, două. Corcoz:
- Au violat o elevă de la liceul din apropiere. Sînt la pîrnaie.

Deoarece era dificil de găsit constructori la înălţime, turnul i-a aşteptat 4 ani cînd au fost graţiaţi, după 23 august de nenea Nicu. Mai bine i-ar fi lăsat acolo sus, pe schelă ca pe meşterii lui Manole, şi-ar fi construit aripi din plăcile de patefon!

Despre maşini

Citind povestirea Inei despre Jupînul care-şi îngrijeşte duios maşina, mi-a venit chef să le spăl pe ale mele. Cum să-ncep, am patru; pentru fiecare membru de familie! :) Mi-am amintit de Gara de Nord unde la vederea miilor de bagaje îţi venea cheful de ducă. La căminul din Regie am exploatat repede dorul ăsta. Seara, îl lăsam pe colegul nostru Ovidiu să doarmă vreo 2 ceasuri cînd îl zgîlţîiam uşurel de umeri:
- Scoală, scoală!
- De ce, mîrîia el buimăcit.
- Pleacă trenul, întîrzii. Îi arătam geamantanul pe care îl pregătisem anterior, pe tăcute.
Brusc sărea din pat şi-ncepea să se îmbrace la repezeală!

Dar să revin la maşini. În 84, după 3 luni de muncă, mi-am luat primul automobil vişiniu: un Oldsmobile Royale, Delta 88 cu 55000 de mile la bord. O maşină de 4.7l, solidă, cumplit de comfortabilă, la numai $1800!? Curînd după cumpărare mi-am dat seama: ceea ce m-a încîntat iniţial, motorul diesel V8, era partea vulnerabilă a maşinii. După criza de benzină din anii 70, profitînd de cerinţa de automobile diesel (motorina fiind singurul carburant abundent) fabrica Oldsmobile a transformat fără multe teste, motorul de benzină în unul de motorină. Pe la 65000 de mile începuse să-mi fumege eşapamentul de parcă era Trabant. Noroc de-un accident: m-a lovit o duduiţă într-o Hondiţă. Honda s-a îndoit în V iar mie mi-a spart un far şi-o baterie (aveam 2 baterii la Royale). Cum asigurarea a dovedit vina duduiţei, mi-a dat $1600.

I-am povestit istoria asta amicului Costache:
- Ar fi trebuit să-ţi plătească vreo $20000 dacă te-ar fi durut capul, gîtul sau spatele. De aia ai primit aşa repede banii de reparaţie; să nu te răzgîndeşti!
- Mi-aş fi cumpărat casă :)
- Scapă de diesel.

Am pus un anunţ, într-un ziar, de 3 ori cu specificaţia: niţel lovită, preţul $850. Doar la a treia apariţie a anunţului am primit un telefon. Cumpărătorul, şofer de camion s-a prezentat împreună cu soţia:
- Îmi plac motoarele diesel.
I-am prezentat maşina, şi el a mîngîiat farul crăpat. Apoi s-a uitat sub motor:
- Cam curge uleiul?
- Dacă îi schimbi garnitura de chiuloasă, se remediază.
- S-o mişcăm niţel.
Fac ei cîteva ture pe străzile învecinate.
- O cumpăr.
Îmi întinde banii. Ii număr încetişor şi mă uit întrebător:
- Sint doar $800.
Roşcata îmi face semne de potolire disperate. Eu nimic. Se caută el prin buzunare, ea prin poşetă şi cu chiu cu vai scot alţi $49. Accept mărinimos şi clienţii pleacă fericiţi. Roşcata:
- Fiecare lucru are cumpărătorul lui!

Leuştean (II)

Odată cu apariţia leuşteanului am trecut la ţinuta de vară. Adică:

- sandale (cu sau fără ciorapi)

- pantaloni scurţi

- cămaşă cu mînecă scurtă

Iarna, ţinutele sînt mai complexe: pantofi, pantaloni lungi şi cămaşă cu mîneci lungi. :))

Vara, cînd sîntem invitaţi la nepoţeii virtuali (părinţii lor au în spatele casei o rîpă plină de vegetaţie), e musai să trecem la ţinuta de iarnă. Tînţarii sau specializat, înţeapă şi prin ciorapi!

Leuşteanul diasporos (I)

Zilnic eşti bombardat cu o multitudine de emailuri. Unele îţi oferă ceva, altele caută să-ţi schimbe baza de date după care funcţionezi bine merci. Săptămîna trecută am primit unul de la colegul nostru Bogdan, despre leuştean. Am aflat cum planta asta pe care o punem în borş este de fapt un leac. Aşa ca Sovata unde mergi să-l cunoşti pe tata! Ori ciocolata Bucureşti ... Căutînd printre cărţile noastre de bucate am descoperit: A pocket guide to HERBS, iar la leuştean (lovage).

"Native to the Mediterranean, lovage grows wild in mountain pastures and by streams. In medieval times it has a long tradition of being used in a aphrodisiacs (mentioned by the Roman epicure Apicius). Its aromatic seeds were chewed to aid digestion."

După prima vizită în ţară (1991), m-am întors cu seminţe nemestecate din care mi-a răsărit un leuştean viguros. Cînd Cocoa (rhodesian ridgeback) a trecut de un an, supărată că o lăsăm singură acasă mi-a scos tufa de leuştean cu rădăcini cu tot. By the way, Cocoa era o căţea foarte deşteaptă. Prin comparatie, Bella e repetentă!

Toate încercările ulterioare de-a creşte alt leuştean au eşuat. Pînă anul trecut cînd am găsit răsaduri la un magazin de plante. La instrucţiuni:
- Exposure: sun or part shade.
- Height: 1-2m tall
- Spacing: 46-61cm apart
- Water: 2-3 times per week until established.

În primul an, cele 4 răsaduri abia au atins 15cm. Iar anul ăsta au reapărut toate.