Pozele de Sărbători

Mai amîn, Norocul, loteria şi Wilson (III); e greu de scris între sărbători. Fetele au fost într-o excursie la San Francisco iar eu m-am ocupat de copaci. Deoarece blogul se încarcă greu, am plasat pozele de sărbători la Pozili lui Costel.

La Mulţi Ani!

Norocul, loteria şi Wilson (II)

Acum vreo 9 ani participam la o petrecere organizată de Mircică. Mulţi invitaţi, mîncare şi băutură pe săturate, atmosferă de voie bună. Georgică învîrtea micii pe gratarul sferic. Grăsimea picura pe jăratec, flăcările învăluiau micii. Se oprea din întors, lua o gură mare de şpriţ şi pulveriza neuniform* grătarul. Un musafir întreprinzător ne întreabă dacă vrem să participăm la tragerea loto din ziua respectivă.
- Fondul de cîştiguri este de 37 de milioane. Poate-l nimerim.
Întocmeşte o listă, colectează banii şi dă fuguţa la Liquor Store. Între timp, un tip grizonat se agită:
- Uitaţi-vă la mine. Cum arăt?
Nu vedem nimic special, un bărbat aprope de pensionare.
- Sînt tomnatic, ba nu chiar iernatic! Dacă cîştigăm, merg în Romania şi-mi iau o nevastă tînără.

Rîsete, spontan fiecare începe să-şi depene visele, în caz de ... O duduie vrea casă cu vedere la Pacific, Viorel îşi doreşte o barcă de agrement, altul vrea să cumpere compania unde lucra, etc. Îi vine rîndul şi lui Georgică:
- Vreau să-l cumpăr pe Wilson.
Nedumerire generală, iar tipul grizonat:
- Cine-i Wilson?
- Cîinele lui Costel.
Iar rîsete, musafirii şi-l închipuie fară o doagă! Intervin:
- Wilson nu-i de vînzare.

Pentru înţelegerea acestei situaţii voi descrie în următorul blog cele două personaje: Georgică şi Wilson.

* Avea un dinte frontal lipsă de la o încăierare de bar. În cazul unor confruntări e bine să-l ai în tabăra ta!

Norocul, loteria şi Wilson (I)

Dacă ne referim la jocuri, norocul este abilitatea unor persoane de a cîştiga. Îi simţim prezenţa nedefinită şi-l testăm prin loterie. Habar n-am cine a inventat loteria; un dibaci! Statul a sesizat potenţialul şi sub pretextul protejării populaţiei a transformat-o în monopol. Sfidînd legile economice, loteria este întodeauna profitabilă. Săracii joacă mai mult decît bogaţii. Iar potul creşte în perioadele de criză. Dacă studiezi lista cîştigătorilor din California, îţi vine să-ţi schimbi numele în Martinez sau Rodriguez!

Fiecare joacă după metoda lui. Costache juca zilele de naştere: personală, a rudelor şi a nevestei. I-am sugerat ziua de naştere a avocatului pentru că l-a menţinut cînd a schimbat nevestele! Dănuţ menţine aceleaşi numere:
- Dacă îţi pierzi nevasta la mall, stai liniştit pe bancă şi sigur apare ea.
Pentru nehotărîţi: în Romania extrăgeai numerele dintr-un borcănel, în America le selectează calculatorul (quick pick).
Şi la serviciu se joacă colectiv pentru creşterea probabilităţii. Acolo e musai să participi; altfel o să-ţi dai pumni în cap dacă ceilalţi cîştigă!

De mic, am intrat în teritoriul loteriei, prin lozul în plic. Tata:
- Să tragă şi Costel.
Eu mi-aş fi luat vată de zahăr sau acadele. Nu e prima dată cînd părinţii pretind sacrificiul pentru copii. Mai auzisem:
- Anul ăsta mergem la mare pentru ăla micu!
Să revin la lozul "necîştigător" sau eventual "mai trage o dată", în alte cuvinte:
Loz în plic hîrtie bună
Dai trei lei şi iei o ....
Mai tîrziu s-au descoperit nişte salariaţi îndemînateci ai loteriei care desfăceau capsele, încasau lozurile cîştigătoare şi recapsau pe celelalte.

În 1984, proaspăt rezident al oraşului Hawthorne, mă aprovizionam de la un magazin alimentar mai amărît dar ieftin, Topvalue. Magazinul era frecventat mai mult de emigranţii mexicani şi odată a organizat o loterie pentru clienţi. Am participat şi cîştigat pentru prima oară în viaţă: $10. Mă încadram pozat fericit în reclama lor locală pentru că Visarion rima cu deţinătoarea marelui premiu ($25): Conception.

Lozurile americane de $1 nu au capse. Se răzuiesc cu unghia sau o monedă. Repet şi eu povestea părintilor, îi cumpăr lui Iris un loz. Odată o văd sărind energic, ca domnul Geoană:
- Am cîştigat, am cîştigat, ...
Pentru o clipă m-a cuprins o moliciune ciudată. Mi-am revenit:
- Ce-am cîştigat?
Examinez hîrtia, erau trei figuri identice în linie, deci cîştigător. Acum trebuia să răzui locul cîştigului: $3.

Premiul cel mai mare la lozurile americane este o participare la big spin. De cîteva ori am urmărit şi eu la televizor un big spin. Pe un podium, o roată imensă cu multe segmente de premii mici, începînd de la $10000 şi doar unul de un milion. Odată, fericita, o negresă imensă a învîrtit cu aplomb roata care s-a oprit undeva pe la poziţia şi un sfert la segmentul de un milion. De bucurie a început să sară şi sa ţopăie, iar podiumul de lemn s-a zdruncinat. Acul a mai cazut un segment la $10000. Nu ştiu cum s-a finalizat. Negresa i-a dat în judecată, etc. Podiumul este acum betonat.

Iar despre alegerile prezidenţiale

La recentele alegeri prezidenţiale Traian Băsescu a cîştigat la o diferenţă mică faţă de Mircea Geoană, datorită voturilor din diasporă. Candidatului PSD i s-a reproşat neglijarea diasporei!?

Totuşi, prin 1999, eu l-am văzut într-o duminică la biserica St. Mary Romanian Orthodox Church din Anaheim, California. Participam la parastasul de 40 de zile pentru Mihai, prietenul meu întîlnit în 1984 la Roma. Biserica, ridicata prin strădania părintelui Avramescu şi a enoriaşilor din Orange County, era plină. Ne-am găsit locuri pe băncile din spate. Părintele a anunţat:
- Avem în mijlocul nostru pe ambasadorul Romaniei în Statele Unite, domnul Mircea Geoană. La sfîşitul slujbei vă va adresa cîteva cuvinte. Pregătiţi-vă eventualele întrebări, dumnealui se grăbeşte spre o altă întîlnire.

Slujba a început. N-o ascultam. Îl revedeam pe Mihai învîrtind celebrii lui mici pe grătar. Apoi plin de tuburi la spitalul Kaiser Permanente. Să-l mai înveselesc, i-am zis:
- Mîine poimîne mori şi nu mi-ai spus reţeta secretă a micilor !
Atunci el mi-a descris-o cu lux de amănunte. Apoi i-a zis părintelui care tocmai sosise:
- Să nu mă lauzi la înmormîntare!

Trezit din reverie, o întreb pe Roşcata:
- Cît durează slujba?
- Normal o oră, dar în cinstea ambasadorul grăbit, părintele a prelungit-o la peste două ore.

Romania, te iubesc !

Deschid TV-ul duminică dimineaţă la PROTV-I. Surpriză, o cunoştinţă de petreceri, Neluţu tocmai cînta la fluier. Emisiunea: Romania, te iubesc. Moderatorul îl dezmiardă "Bădie", eu îl ştiam de Nelu Chioru! Pe 13 noiembrie 1985, a trecut Dunarea spre sîrbi. Încă mai are în mînă un şrapnel, cadou al soldaţilor de pe frontieră. A fost dansator, aproape artist al poporului în Romania. După fugă l-au clasificat: trădător de ţară. O situaţie neschimbată pînă azi. Probabil Neluţu n-a întreprins nimic în mişcarea hîrtiilor!

Talentul neobişnuit la fluier şi nu numai, el cîntă la cobză, cimpoi sau la orice ţeavă cu găuri, chiar şi cea de eşapament. Toate în umbra iubirii de ţară. Are acasă o cameră folclorică romanească, un adevarat muzeu popular: costume, ii, instrumente, puşti, buzdugane. Prima dată cînd l-am auzit cîntînd, l-am felicitat şi m-am lăudat:
- Am şi eu nişte fluiere.
- De alea cu floricele?
Nu le cumpărasem să cînt, s-a prins!

La ziua altui amic, Neluţu s-a unit cu un violonist proaspăt sosit din Romania şi ne-a ţinut un concert de pomină. În euforia creată de cîntece, bucate şi băuturi, musafirii au început să-l împodobească pe violonist cu hîrtii verzi. Cînd Vasile, fost fotbalist la Politehnica, şi-a terminat dolarii, a scos credit cardul şi l-a tras pe după urechea violonistului. Oaspeţii au tăcut pentru o clipă. Vasile nonşalant:
- O fi expirat!
Îl aruncă pe jos şi scoate alt card. Iar îl lunecă pe după urechea violonistului. Bate delicat pe obrazul lui si PIN-ul. Nelu şi violonistul încep cu aplomb o nouă cîntare populară.
- Iar e bine în America!

Lecţia de franceză

Dănuţ tocmai ne-a scris despre profesoara de franceză şi Bernard Pivot. Mi-am amintit cum am legat cu abilitate o sforicică de picioruşul unei muşte. Un zbor urmărit cu interes şi rîsete de colegii noştri. Tocmai la ora de franceză. Acum, parcă începe să-mi pară rău! 

Sau nu: temele mele pentru acasă erau fără cusur. Mă ajuta în totalitate Gabriela, verişoară de-a doua. Toate şcolile le-a urmat locuind cu mătuşi deoarece trecutul tatălui ei Simion, o urmărea permanent. Simion a petrecut 10 ani în deltă, fiind simpatizant legionar! 

Gabriela a intrat cu brio la istorie/arheologie în Iaşi. Pe atunci, fetele nu prea erau trimise pe şantiere. Ar fi scăpat arheologii ulcelele uitîndu-se după ele! Spre disperarea părinţilor, a părăsit facultatea şi a intrat la franceză, anul următor. Acum este soţia lui Eugen, fost ministru şi ambasador în Japonia. 

După atîţi ani, ar fi cazul să-i mulţumesc pentru temele perfecte. Şi Pusi, cel mai bun din clasă la franceză, mai copia temele mele. Pînă m-a prins doamna profesoară, comparînd lucrările. Mi-a interzis categoric să mai copii de la Pusi! M-am conformat.

The Appointment by Herta Muller

Eroina principală (probabil Herta) este convocată într-o joi la ora 10:00 fix, la securitate. Este o audienţă sau un interogatoriu? E prima dată? E vinovată?

La audienţe obligatorii am participat şi eu imediat după depunerea actelor de plecare definitivă, în iulie 1981. Pentru ofiţerul anchetator reprezentai doar un alt caz. Pentru tine, cazul ăsta era viaţa ta. Într-o vară m-am prezentat la o audienţă, îmbrăcat cu două maieuri, cămaşă cu mînecă lungă şi un pulover atîrnînd de gît! Just in case!

Eroina, angajata unei fabrici textile, a cusut nişte bileţele în costumele livrate spre Italia. Vroia să părăsescă ţara. Acum e în tramvai spre audienţa cu maiorul Albu. Nu e primul interogatoriu, de data asta şi-a luat un prosop şi periuţa de dinţi. Just in case! Timpul dintre staţii se extinde şi eroina are posibilitatea să-şi vizualizeze existenţa anterioară. Romanul nu are capitole ci staţii. Amintirile îi sînt necesare pentru anticiparea întrebărilor şi pregătirea răspunsurilor. Datorită frămîntărilor si altor evenimente din tramvai, nu reuşeste să coboare la staţia destinată. Brusc, frica de autorităţi dispare. Un rău e înlocuit de un alt rău!

Mizeria Romaniei şi umilinţa la care sînt supuşi cetăţenii ei în perioada anilor 80 este redată profesional. Iar o să comenteze Dănuţ! După ani şi ani încercăm să ne amintim doar lucrurile frumoase, dar mizeria respectivă exista. Nişte exemple *:

Un autobuz din flota mijloacelor de transport în comun:
The seats, the doors, the hand straps, the steps, every single part was loose, but somehow the bus as a whole held together.

Soacra:
She was a village girl who'd left her turnips for a life in the city. She moved into heavy industry, where there were five times more men as women. With her lower half of her body she joined the Party, learning the ABC's of communism lying on her back in various beds.

Socrul, comisarul parfumat. El naţionalizează casele şvabilor, adică îl trimite pe german în Bărăgan:
Whenever he rode through the village, the dogs would chase after him, barking. They sensed that the man on the horse was putting an end to the peaceful ways of the village. He hated those mutts ...

În copilăria lui Paul (soţul eroinei), socrul îl învaţă să traverseze:
First look left and then look right, son, to see if a car's coming. That's important when you're crossing a street but it's a dangerous way to think.

* Scriitoarea a conceput cartea în germană şi romană. A publicat-o în germană: Heute wär ich mir lieber nicht begegnet. Exemplarul meu, în engleză: The Appointment.

Despre filmul Poliţist Adjectiv

Roşcata a procurat două bilete la filmul Poliţist Adjectiv, prin intermediul AFI (American Film Institute), în Santa Monica (LA). Drumul (35 mile) pînă la cinematograful situat pe strada a 2-a, a durat o oră. Sala a fost un sfert plină.

Acţiunea se petrece undeva într-un orăşel din Romania. Nu e tîrguşorul unde un bătrîn şi o bătrînă merg ţinîndu-se de mînă. Aici, tinerii îmbrăcaţi occidental se îndreaptă fericiţi printre blocurile coşcovite, spre liceu. Cred ca orăşelul este Vaslui. Ba nu "Waslui".
- Care acţiune?

Filmul n-are o acţiune în adevăratul sens al cuvîntului. Urmăreşte la paralele inegale activităţile a doi detectivi: Nelu (Ion Stoica) şi Cristi (Dragoş Bucur).

Nelu, îmbătrînit de profesie, este chilangiu, blazat şi fără scrupule, dar cu mare simţ al umorului.

În contrast, Cristi este corect, profesional şi clarvăzător. Cu instincte legislative, urmăreşte suspecţii fără să respecte orarul poliţiei sau obstacolele inerente birocraţiei.
- Cine e suspectul?

Unul din elevii liceului amintit. El fumează cu colegii/ele.
- Ce fumează?

Va trebui să vizionaţi personal filmul! Într-un cuvînt Cristi are "conştiinţă". Tocmai acestă "conştiinţă" îi va periclita poziţia de detectiv la întîlnirea cu şeful direct, căpitanul Anghelache (Vlad Ivanov). Acesta e obişnuit să comande şi să fie ascultat fără crîcnire.

Regizorul Corneliu Porumboiu a conceput filmul astfel: trei sferturi imagini realiste şi un sfert dialog. 50/50 ar fi fost o raţie mai nimerită. Sala a rîs cu poftă la dialogurile dibace.

Îi urez succes!

PS. Drumul de întoarcere a durat două ore datorită salariaţilor "conştiincioşi" care au terminat lucrul.

Evenimente ciudate

Mai întîi, ştirile care sosesc pe net, TV sau Netflix:

În satul Niţchidorf, casele predate de nemţi statului, sînt închiriate pentru suma de 7.5 RON pe lună. Oare care e chiria în Berceni pentru apartamentul nostru de 4 camere, predat statului în 1984?

Un poliţist prezintă urmărirea făptaşilor la ştirile PROTV Internaţional:
- I-am somat verbal prin voce. Am tras un foc de avertisment în plan vertical. Am arestat suspecta de sex feminin.

Ieri am vizionat filmul, Romeo and Juliet Get Married. Vă spune ceva titlul? În realitate, eroii sînt suporterii a două echipe braziliene de fotbal. N-am mai rîs atît de la filmul lui Miloş Forman, Balul Pompierilor.

Acum, după Holloween două întîmplări locale:

Dintr-o dată s-a redus debitul apei calde la baie. Mai mult, la presiune maxima, ţevile încep să vibreze ameninţător. O intervenţie sub casă este absolut necesară. Casa mea are fundaţia ridicată. Adică te strecori de-a buşilea cu lanterna într-o mînă şi punga cu scule în cealaltă, stîrnind un praf fin! La locul intervenţiei m-a urmat cu îndărtnicie pitbull-ul meu Wilson, deşi bolnav şi fără multă vlagă. Eu cred că-n viaţa anterioară a fost instalator. Abia aşteaptă comanda:
- Dă-mi şi mie cheia de 17/32.
Respectînd ierarhia, mă lasă în faţă la ieşire. Sînt pe jumătate afară cînd mi se agaţă jacheta într-un şurub al minusculei uşiţe. Rămas în întuneric, Wilson intră în panică şi sare peste mine. Dau fără folos din picioare, e undeva mai sus! Zbier:
- Dă-te băi jos.
În fine am scăpat, s-a rupt jacheta!

În după amiaza aceleaşi zile se întoarce Roşcata bosumflată de la cumpărături:
- Ce s-a întîmplat?
- N-am găsit rădăcini de pătrunjel şi ţelină pentru ciorbiţă. Am colindat patru supermarket-uri!
- Ţi le cumpăr luni de la vreun magazin din împrejurimile serviciului.
Aşadar luni m-am prezentat la un supermarket chinez. Nici o rădăcinoasă cunoscută. Apoi am umblat la rînd prin alte trei. În sfîrşit găsesc la Albertsons, împachetate în plastic, sub denumirea: parsnips. Nu pare mare diferenţă, parsley sau parsnip. Nu mă urmăreşte nimeni. Sparg cu degetul punga şi miros o rădăcină. Nu mă lămuresc. O rup în două şi acum sigur e pătrunjelul din piaţa Matache. Mă prezint mîndru, acasă:
- Am găsit pătrunjel.
Dintr-o privire, Roşcata:
- Oh, păstîrnac, e perfect pentru ciorbă.

Prima cursă

Datorită crizei economice, prietenul meu Mihai s-a reprofilat în şofer de cursă lungă.Urmatoarea povestire descrie peripeţiile din prima cursă de transport.

M-au trimis într-o cursă de testare împreună cu un şofer experimentat. Vorba vine; un copilaş de 20 de ani fără atestat de transport marfă. Menţionez, amenda pentru lipsa atestatului este de la 500 la 2500 RON. Pe parcurs, sigur nu s-a respectat orarul de muncă conform diagramei. Aici amenda e imensă şi e funcţie de ţara unde o încasezi. În Romania, cu o şpagă poate scapi mai ieftin! Dacă firma ta e inconştientă şi cînd şpaga nu ţine, amenda este fantastică.

Aventura mea a început din Sibiu. La graniţă, şpaga cuvenită. Mai nou, vameşii romani stau în vama maghiară iar cei unguri abia aşteaptă un plocon! Ghinion, geamul maşinii noastre era crăpat şi n-a ţinut cu 5 euro. In fine, am livrat cu brio marfa la destinaţie în Italia.

Surprizele au apărut la întoarcere. La o cursă anterioară, camionul nostru fusese furat din parcare şi firma noastră păstrase, după ce carabinierii l-au recuperat, numerele vechi. În baza de date a poliţiei italiene exista o suspiciune! La ultimul control de autostradă s-au gindit să ne verifice. Ne-au scos din tele pass şi ne-au întors în Italia la postul lor de poliţie, la vreo 40 de km. Total 80 km + amenda de 80 euro, pentru geamul crăpat. Metaforic vorbind, blestematul ăla de geam era cireaşa pe tort!

Partenerul meu, "şoferul profesionist" a rămas în pană de motorină! Indicatorul de nivel al carburantului la bord nu funcţiona iar el verifica motorina cu un băţ. A greşit la o verificare anterioară şi am rămas în pană pe autostradă.
La prima mea ieşire pe planeta earth, habar n-aveam ce înseamnă chestia asta într-o ţară civilizată. În 3 minute au apărut cei de la servicio stradale. Ne-au întrebat ce şi cum! Îmi imaginez, sînt antrenaţi să vîneze "proşti" de genul nostru. Partenerul meu ştia că trebuie să ne mişcăm fast, sau avea doar bănuieli! Cu toate astea tot au apărut carabinierii. Au chemat caratrizu (nume dat de şoferi maşinii de tractare). Eu aş numi-o maşina de remorcat cu 400 de euro pe km.

Noroc că poliţiştii italieni au şi ei ceva sînge de roman sau invers. Au chemat un particular. Cu ceva emoţii s-a lăsat omul ăla înduplecat la numai 200 de euro şi ne-a scos pe un drum secundar.

Povestea nu s-a sfîrşit aici. Cei 200 de euro erau banii de motorină! Am pus de la mine să-l scot din necaz pe şoferul profesionist. Aşa am scăpat de Italia. Patroana ne-a încărcat banii de motorină pe card şi ne-a indicat: opriţi la un peco, alimentaţi şi la urmă plătiţi pe card. În loc să procedeze după indicaţii, nea şoferul s-a gîndit să verifice întîi dacă sînt pe bani pe card. Slovenia cică ar fi singura ţară care citeşte cardul fără să introduci pinul şi poate să-ţi scoată banii fără cod! Iaca cum am rămas fără alţi 150 euro şi parcă ar fi şi altele de spus dar mă opresc aici.