Căldură mare

Ieri s-a înregistrat în Los Angeles o temperatură record: 113°F (45°C). Fahrenheit a măsurat zilnic temperatura într-un oraş aşa ca Iaşul. Pe durata unui an, a notat cu 0°F (-17.7°C) cea mai scăzută temperatură şi cu 100°F (37.7°C) pe cea mai ridicată.

Deşi în LA cresc portocali, lămîi, măslini (ăştia rămîn cam neculeşi), etc, clima nu este mediteraniană ci deşertică. Adică uscată: ziua cald dar la umbră OK şi noaptea rece. După amiază, de la ocean pînă la primele dealuri bate o briză răcoroasă. O simţim şi la noi acasă deşi sîntem la 17 mile de Pacific.

După dealuri, în "valley" e fu..re! Sînt cîteva grade în plus şi nici urmă de briză. Cum oraşul s-a tot extins, în "valley" trăiesc jumătate din celovecii LA-ului.

Temperaturi peste 100°F sînt rare în LA. Apar în perioada numită "vara indiană", două săptămîni în septembrie sau octombrie cînd bate o "adiere" dinspre deşertul Mojave. Vîntuleţul ăsta e ca jetul uscătorului de păr.

Oricum e mai bine ca-n Phoenix, Arizona unde vrea să se mute prietenul meu Dănuţ. El s-a îndrăgostit de-o casă dichisită, dar ieftină. În pozele casei, n-am văzut prea multă vegetaţie, un cactus ici, colo. Deci n-o să taie iarba, mai degrabă ţepii cactuşilor.

Am dezbătut împreună, unde te adaptezi mai bine la frig sau la cald şi-am decis de comun acord: la frig. Totuşi el se va muta la Phoenix, unde patru luni pe an temperaturile sînt peste 100°F!

BRU

Continuare la LAX - BRU

Prin Italia

Îngheţată la Lazise.

Verona, balconul Julietei



Malul lacului Garda.



Acoperişurile din Bologna.

Baia cu bideu.

LAX - BRU

Joi, başbuzica mare a plecat la Iaşi via Brussels। Avionul decola la 6 dimineaţa şi pînă la aeroport sînt 35 de mile (56km). Trebuia să fim acolo cu 2 ore înainte, ne-am sculat la 2:30, eu am băut un ceai şi-am cărat valiza la maşină. Roşcata:
- Ai pus panglica de siguranţă împrejurul valizei?
- Nu, unde-i?
Caut într-o magazie la lumina lanternei, îmi prind degetul într-un fermoar, înjur tare:
- N-o găsesc.
Plecăm spre aeroport la 3:20। 90% din stopuri sînt pe verde. Autostrada e goală. O las la terminalul 7, ne îmbrăţişăm şi valea. Nu-mi vine să cred la 4:25 sînt acasă. De emoţii mă trece că..rea! Unde mă găseşte şi sunetul mobilului cu vestea:
- Sînt deja în sala de aşteptare a cursei United.
Mă strecor în aşternuturile încă transpirate!

Azi dimineaţă primesc un email liniştitor. Nu începe cu dragă tată ci cu: beer heaven.

Belgium is yummy. Let's rewind a bit. I arrived on time, even a bit early. Thank you, United.
I found my way to Hermina's place. Very spacious, open, airy place. You should consider staying here if you visit Dan this Christmas. She is renting out her place for a good price because she'll be in Japan. It's very central.
The train and metro were a little confusing but manageable। Please thank mom for giving me a map. I used it.

I had a crossiant for breakfast. Delicious!!!!!!!!!!!!!! Hermina has an organic bakery across the street from her place.

We strolled around। Went to an antique market and browsed inside a few stores. Saw Grand Place (impressive). We just ate lunch. Baquette, arugula, tomatoes, Kwak beer (strong), goat cheese, and now I'm too buzzed to remember what else. We are listening to Abba.

What else do you want to know?
Love, I

Leapşa filmelor

Leapşa filmelor de la Ina

Două lozuri (1957)
D-ale carnavalului (1958)
O scrisoare pierdută (1953)
Tanţa şi Costel (1967)
Eu cînd vreau să fluier, fluier (2010)
4 luni, 3 săptămîni şi 2 zile (2007)
Filantropica (2001)
Moartea domnului Lăzărescu (2005)
Puterea şi adevărul (1971)
Reconstituirea (1968)

Cum Dănuţ e în delta Dunării, toată lumea e binevenită.

Tensiunea sau curentul

Cine-i vinovat la o electrocutare: tensiunea sau curentul? Curentul, este răspunsul corect, l-am găsit bine documentat şi pe internet la legea lui Ohm (I = V/R). Simplificat, cu cît rezistenţă electrică a corpului este mai mare cu atît mai norocos e electrocutatul. Dacă lucrăm cu două mîini şi fără mănuşi de protecţie la o instalaţie elecrică, sub tensiune, cîţiva miliamperi sînt suficienţi să provoace fibrilaţia inimii!

Tot pe situl respectiv mai aflam: curentul alternativ este mai periculos decît cel continuu şi drumul curentului în cazul electrocutării. Evitaţi cazurile omuleţului cu părul vîlvoi! :)

Cînd eram în Bucureşti, mai cîştigam un ban reparînd televizoare. Din motive economice, televizoarele romaneşti n-aveau transformator. Masa circuitelor era legată direct la nulul reţelei. De multe ori nulul respectiv era inversat cu faza reţelei de 220V alternativ. Aşa mă curentam eu cîteodată. Niciodată n-am ajuns la faza cu fibrilaţia dar deveneam agresiv. Nu mă luam la bătaie cu clientul dar mai încărcam nota de plată!

Odată am desfăcut capacul de carton presat al unui televizor şi pe şasiu scria cu creion chimic: rău platnic. Am montat meticulos capacul înapoi:
- Regret, nu se poate depana.

Zorile

La începutul vacanţei de la terminarea liceului pînă la începerea facultăţii, m-a abordat Zumică:
- Hai două săptămîni la Constanţa, sau cît ne-ajung banii.
- La Constanţa!
- Constanţa, Mamaia, parcă contează; ştiu o gazdă în zona Soveja.
- Ce facem la mare?
- Plajă, baie şi agăţăm cehoaice.

Părea un plan bun. Zum era coleg de clasă şi locuia într-un apartament dichisit cu jaluzele si alte utilităţi, în clădirea băncii agricole Iaşi. Tatăl lui, director adjunct la banca menţionată era un tip calm care te interoga cu meticulozitate, ce mai: litera şi spiritul legii.

Uite aşa aterizăm noi în Soveja. Să economisim banii, o luam pe jos pînă-n Mamaia. În cîteva zile ne-am bronzat dar cehoaice n-am agăţat. Într-o seară Zum a propus schimbarea teritoriului; şi-a decis restaurantul Zorile din Constanţa; unde-am comandat friptura standard cu cartofi prăjiţi şi bere. La o masă vecină, un domn grizonat şi prezentabil petrecea seara cu prietena. Acesta pe puţin cu 30 de ani mai tînără ar fi vrut să danseze dar el nu se lăsa urnit. Zum politicos:
- Domnişoară dansaţi?
Ea acceptă fericită. Ca-n melodia lui Salvatore Adamo! A dansat-o Zum trei dansuri, apoi eu unul si iar trei Zum. După care ne-am terminat restul de bere şi-am descoperit că perechea părăsise localul. Chelnerul:
- Aveţi două beri şi un mesaj de la masa vecină.

Zumică citeşte nerăbdător mesajul, mototoleşte hîrtiuţa şi-o aruncă nervos în scrumieră. O recuperez, mesajul mi-a rămas înca în memorie:
- Mi-aţi încălzit-o suficient, mă grăbesc s-o f.t, vă mulţumesc!

Tudor

Amicul meu Tudor Petruţ revine pe platourile de filmare şi debutează la Hollywood într-o serie de spoturi publicitare:

Discover Card 1

Discover Card 2

Gîndacul de Colorado

Viaţa la cămin (II)

Privit de sus complexul Regie părea un sat de vacanţă. Două cantine imense, un stadion cu terenuri de tenis adiacente (unde noi jucam tenis cu piciorul) şi un punct medical cu cabinete dentare. La acestea din urmă studentele la stomatologie învăţau să planteze plombe "live". Într-o zi, Ovidiu a venit de la dentist, mîndru:
- Sînt unic pe glob.
- De ce?
- Am un dinte în plus.
S-a dovedit doar o numărătoare greşită!

Însă la căminele de băieţi nu puteau intra fetele şi invers. Visam să-mi găsesc o prietenă alpinistă!

Altă dată l-am luat pe Ovidiu la agăţat; vorba vine. Aveam o prietenă la ASE, Tatiana. Locuia într-un cămin vechi pe lîngă piaţa Amzei. Speram să-i găsească şi lui vreo colegă; vorba aia: sper mata! Pe drum am încercat să ne întărim la Carul cu Bere. Nu serveau bere fără gustări iar noi tocmai mîncasem gratuit la cantină, Ovidiu deţinea o librărie de bonuri. Cartela de masă îşi schimba culoarea lunar şi conţinea bonuri pentru dimineaţă, prînz şi seară. Bonurile erau de mărimea unui timbru oprit din creştere. Ovidiu era expert în decuparea, aranjarea şi falsificarea acestor bonuri.

Restaurantul Berlin ne-a acceptat şi după mai multe beri redegiste am pornit cu aplomb spre piaţa Amzei. Era o seară superbă de noiembrie. Frigul ne încreţea frunţile. Portăreasa căminului:
- După ora nouă nu mai deranjăm studentele.
- E o chestie importantă!

Am aşteptat vreo studentă s-o anunţe pe Tatiana, am strigat-o, geamul ei de la etajul doi fiind luminat, nimic. Între timp, Ovidiu căuta pietricele. Surprinzător, n-a găsit ceva convenabil. În disperare de cauză a scos o piatră cubică din caldarîm:
- Cu asta spargi fereastra sigur.
- Nu, o arunc pe-o traiectorie eliptică şi piatra va lovi uşor tangent sticla.
- Am acceptat imediat aceste explicaţii matematice.

Ovidiu a potrivit îndelung proiectilul, a măsurat mintal coordonatele carteziene ... buf ... piatra cubică a intrat direct în camera Tatianei. Noi fuga spre Calea Victoriei şi toată iarna geamul a stat cîrpit cu-n carton.

La prima reîntîlnire cu Tatiana, cînd am condus-o tandru la cămin, mi-a arătat cartonul:
- Nişte derbedei ne-au spart fereastra!

Viaţa la cămin (I)

Viaţa în căminul studenţesc era fermecătoare iar priveliştea de la geamul camerei noastre, încîntătoare: alte camine din Regie şi o alee către stadion. Cîteodată în sesiune pe studenţi îi apuca "strechea". Încingeau discuţii puternice, academice între blocuri, deci între facultăţi. Finalul conţinea dezmierdări de genul: boule, tocilarule sau la..giule!

Odată pe săptămînă funcţiona o spălătorie de rufe. Să nu te pomeneşti înapoi cu-o pijama mai mare, trebuia s-o identifici cu iniţiale sau alte desene specifice, cusute. Aşa am devenit expert în broderii!

La necesitate spălai lucruşoarele în chiuvetă. Era mai greu cu uscatul. Ovidiu meşterise nişte sfori paralele la fereastră. Înaintea unui examen din sesiunea de vară, îşi spălase cămăşuţa şi încerca s-o plaseze pe sfoara cea mai îndepărtată. Afară era căldură mare şi noi nici n-auzisem de aer condiţionat! Era doar într-un slip. M-am apropiat tiptil, tiptil ca turcii de Toma Alimoş şi i-am tras slipul, stîrnind brusc rîsul unor domnişoare care se întreptau spre stadion.

Ovidiu avea două opţiuni: să-şi tragă slipul cu mîna stîngă cu care se prijinea de pervaz sau cu dreapta în care ţinea cămăşuţa! Amîndouă opţiuni fiind nerealizabile, am avut timp berechet să ajung lîngă uşa de ieşire; "just in case".