Egipt

Dacă naţionala egipteană de fotbal ar fi cîştigat campionatul mondial, n-ar fi creat aşa o euforie generală ca plecarea/fuga lui Mubarak. Probabil el se ascunde într-una din piramide!

M-am gîndit să-l felicit pe singurul cunoscut egiptean: Frank Elminoufi. La începuturile noastre americane, ne-am căutat un apartament, în oraşul Hawthorne. Frank era managerul complexului:
- Completează formularul!
Scriu numele şi-l returnez. Frank se scarpină în cap şi dintr-un dosar galben scoate un mănunchi de formulare completate minuţios de alţi aplicanţi.
- Aştia au conturi la bancă, maşini, rude, etc. Însă tu vei primi apartamentul.
- De ce?
- Aşa am ajuns şi eu în ţara asta, doar cu nevasta şi-o valiză.

Despre vinuri (IV)

De Armindeni, bunica ne dădea cîte un păhărel de vin pelin. Pelinul (artemisia absinthinum), o plantă pe care nici caprele n-o mănîncă, creşte pe la marginea drumurilor şi dă vinului un gust amar. Se spune că-n exces pelinul provoacă halucinaţii!? Comerţul socialist a introdus vinul pelin la kg încercînd să-i mascheze aromele neplăcute. La un moment dat singurele două produse din alimentare erau muştarul şi vinul pelin. Alte ţări, mai dibace folosesc pelinul la prepararea vermutului şi a lichiorului de absint.

Cînd ne-a vizitat socrul în America, Roşcata a pregătit o masă festivă cu tot tacîmul. La friptură musafirul a început să ne povestească:
- Într-o zi, pe vremea cînd locuiam la Lupeni, tot oraşul a aflat c-au murit gîştele farmacistului!
Ia o pauză, înghiţind o nouă bucată de muşchiuleţ. Eu, nerăbdător:
- De ce-au murit?
- Păi se zvonea că le-a dat mult de mîncare şi nimic de băut.
Cum noi ne uitam nedumeriţi, el ne arată paharele goale. Rîsete, apoi am avut grijă să aibă permanent paharul plin cu vin.

Despre vinuri (III)

Am rămas la sifon. Chiar mai devreme de clasa întîia, mă trimetea tata după ţigări. Cînd m-a văzut acomodat cu bănuţii şi cu restul, m-a trecut pe sifoane. În stînga sifonul şi-n dreapta cercul. Atunci, toţi băieţii erau experţi la dirijarea cercului. Ce de opturi faceam! Rupeam cîte trei sîrme pe vară. Al meu era de batoză, cu dinţii la interior. M-am gîndit să-ncep un business cu cercuri. Sigur, fabricate profesional cu beculeţe: made in China!

Cantităţile de vin baute diferă de la persoană la persoană, funcţie de evenimente.

Stratan le înregistra într-un caiet:
Cu cana mare, jinu negru de primaie…
Ştiu, de-ar şi într-un caiet,
Pe tate să le trec,
Atîtea ca, necurată na-r şi ni-ş o foaie.

La beţie, prietenul meu Mircică se lăuda:
- Dacă s-ar umple camera asta cu tot vinul băut de mine, m-aş îneca.
L-am luat inginereşte:
- Să calculăm. De cînd te-ai apucat?
- De la 15 ani.
- Deci după 30 de ani, şi-un litru zilnic, ai băut: 30 x 365 x 1 = 10950 l
Să-i rotunjim la 20000 l = 20 metri cubi. Bucătăria ta are aproximativ 4x5 m, abia dacă ne ajunge la brîu!

Cînd eram licean, m-a invitat colega mea, Sanda S. acasă. Tatăl ei, profesor universitar m-a servit cu-n vin alb, parfumat.
- Ce parere ai?
Atunci eram politicos:
- Excepţional. De unde l-aţi cumpărat?
- E din producţia anului trecut. Eu l-am preparat.
- Cîţi litri ... ?
- 20 de litri.
Mi s-au mărit pupilele. Toamna, tata cumpăra un butoi (500 l) de la un ţaran şi de Paşti era deja terminat. Mai tîrziu l-au arestat pe ţăranul respectiv, era simpatizant legionar.

Despre vinuri (II)

După cucerirea Daciei de Traian, a rămas mult vin nebăut prin butoaiele văduvelor dacilor. Acesta a devenit catalizatorul formării poporului roman.

Zaibăr, Nohan, Conder, 1001, Puterea ursului, etc sînt soiuri autohtone nepretenţioase, deplin adaptate la condiţiile din Romania. Viţa nu se mănează şi nu trebuie îngropată iarna. La Cotnari, tocmai mana personalizează vinul cu o aromă şi culoare gălbue specifică. Doar în Ungaria, la Tokaj se mai repetă acest fenomen.

Herta Muller vede Romania ca pe o imensă livadă de pruni! Poate dinspre Banat; în rest prunul creşte armonios pe lîngă podgorii. Explore the Carpathian garden, sigla turistică a Romaniei ar trebui să conţină o frunză de viţă de vie şi una de prun.

Vinurile autohtone, numite producătoare au tăria alcoolică scăzută (8%), se casează uşor, deci sînt greu de păstrat şi comercializat. Astfel, încă din socialism s-a trecut la înlocuirea lor cu soiuri nobile şi denumiri franţuzeşti. Acestea au tăria alcoolică perfectă pentru rafturile magazinelor (12%) însă sînt moţocoase la condiţiile de cultivare. Trebuie îngropate iarna şi după fiecare ploaie vor stropiri cu vermorelul. Mana este prezentă în toată lumea, doar Chile a scăpat.

După culoare vinurile sînt de trei feluri: albe, roşii şi rose obţinut amestecînd primele două. Din cele mai vechi timpuri, vinurile au fost ţinute în beciuri, pivniţe, hrube şi erau servite reci.

Mai nou, cineva a decis: vinurile roşii trebuie băute la temperatura camerii unde se simt practic toate imperfecţiunile. Asta pune presiune pe producători. Pentru sticla desfundată şi neterminată de vin roşu se foloseşte un aerator! Mi-am cumpărat şi eu unul şi-am constatat: după 2 săptămîni, vinul scump dintr-o sticlă cu aerator se transformă într-un oţet ieftin.

Şpriţul, o inovaţie nemţească sau austriacă se obţine prin adăugarea la vinul alb a apei gazoase, 50/50, ambele reci. Dacă procentul este 30/70, obţinem şpriţul de vară! Romanii iubesc şpriţul deoarece erau obişnuiţi cu vinurile producătoare nealcoolizate şi cu apele minerale gazoase. Mai tîrziu aceste ape minerale au fost detronate de sifon.

Despre vinuri (I)

După rezolvarea problemelor inerente începutului emigrării în America, romanii încep să caute un vinişor ca la mama acasă. Dacă nu-l găsesc, experimentează cu sifonul întii sau invers ori întreabă prietenii. Pe la începutul anilor 90, mă sună misterios: Cornel A.
- L-am descoperit.
- Ce?
- La magazinul Ralph, au Glen Ellen.
Să fie ceva legat de Jack London? Acolo îşi petrecuse el, ultimii ani!
- Pe cine ai găsit?
- Un vin de masă, $7 sticla de 1,5l. Merge la fix cu apa gazoasă.

Dacă m-aş strădui, aş scrie despre Cornel un blog întreg. Odată, mă opresc la el, venind de la serviciu, în drum către casă. Mă ia direct:
- Un şpriţ?
Tocmai începuse o campanie contra celor care şofează abţiguiţi:
- Nu, mă grăbesc, mă aşteaptă copiii acasă.
- Lasă băi, dacă mori o să spună tată la următorul.
Nu mă aşteptam la un asemenea argument. Deci, ne-am apucat de şpriţuri.

După vreo 5 ani, cînd vinăria Glen Ellen a sistat producerea vinului respectiv, comunitatea romană a intrat în derivă! Noroc c-am descoperit vinul Ménage à trois (750ml) care amestecă exact 33% Chardonnay, 33% Muscat şi 33% Chenin Blanc. Habar n-am cum ţin ei proporţia asta, îmi imaginez o tipă sexy care pune pe rînd, în zdrobitor cîte un strugure din cele 3 soiuri menţionate.:))

Din cînd în cînd primesc cîte un email cu inventatorii romani. Pixul, avionul cu reacţie, insulina sînt printre multe altele, mari invenţii romaneşti. Nimeni nu-l aminteşte pe Burebista, inventatorul prohibiţiei!

Cornel (II)

(Urmare la povestirea Cornel din decembrie 23, 2008).

Prin clasa a XIII-a, în vacanţa de iarnă eram la Cornel, în Tătăraşi. Tanti Lucreţia şi nenea Nicu au plecat devreme la muncă. Mai harnic, Cornel s-a sculat primul şi-a tras o tură pe-afară. Reîntors, mă zgîlţîie:
- Scoală-te, scoală-te!
- ?!
- E o zăpadă afară!
Credeam că mă păcăleşte; dar afară începuse crivăţul. Părinţii lui Cornel s-au reîntors de la serviciu pe la prînz şi erau îngrijoraţi de lipsa pîinii şi a altor alimente iar noi eram bucuroşi după bătaia cu zăpadă şi chiar ne închipuiam că nici şcoala n-o să mai înceapă. Minunea aia de zăpadă n-a ţinut mult.

În vacanţa de vară Cornel era la mine pe str. Viticultorilor. Camera unde dormeam avea o uşă blocată unde tata construise nişte rafturi pentru cărţi. Însă pe raftul superior trona o damigeană de sticlă cu vişinată. Ziua anterioară, se terminase fermentaţia vişinelor, afară la soare şi tata adăugase ceva alcool. Cum dormeam somnul dulce al dimineţii, într-un pat apropiat de uşa blocată, buf ... o explozie. Ne-am trezit brusc. L-am văzut pe Cornel plin de sînge pe faţă şi el m-a văzut la fel. Cînd ne-am revenit din şoc, am constatat că dopul damigenii rezistase dar sticla nu. Am început să strîngem cioburile răspîndite pretutindeni. Tot curăţind am gustat unele vişine, pe burta goală! Ne-am ameţit şi-am început să aruncăm vişinele unul în altul. Iar am mai ciugulit vişine ... Ne-am îmbătat şi-am adormit în patul înroşit de vişinată. Aşa ne-au găsit părinţii!?

Duminică am primit un email de la băiatul lui, Andrei:

Salut Costel,
Vă anunţ că tata a pierdut bătălia cu boala, a murit ieri.

Dumnezeu să-l ierte!

Wilson

Evenimente notabile la noi: a murit Wilson, am fost la Ports O'Call Marketplace (San Pedro) la o coadă de peşte în memoria lui Cornel şi m-a vizitat Cora. La vaccinarea antirabică (iulie 09), Wilson a fost diagnosticat cu o tumoare neoperabilă, veterinarul: 

- Mai trăieşte 3 pînă la 6 luni. 

Iris l-a trecut pe regim fără carbo. Acelaşi veterinar dupa un an: 

- You are still around ! 

În timpul ăsta acasă, Bella (labrador/coiot) se agita continuu aşteptîndu-l. Dar cînd l-am dus pentru vizita finală, Bella nu s-a mai frămîntat, cumva ştia. Ciudat ! Acum curtea e fără apărare. Bella latră dar se ascunde cînd intră cineva. Où sont les neiges d'antan cînd Bella suna alarma iar Wilson ataca inamicii ?

El Clasico

Deşi presa vuieşte de noile dezvăluiri Wikileaks sau cum guvernele nu ştiu să-şi ţină secretele secret, evenimentul săptămînii a fost El Clasico: Barcelona versus Real Madrid. L-am vizionat la Alpine Village unde cu greutate barmanul american a descoperit canalul mult rîvnit de noi, trei cunoştinţe întîmplătoare: un neamţ, un roman şi bineînţeles un mexican.

Asta îmi aminteşte bancul cu trei stewardese care se confesează reciproc, tot la restaurant.
- Adevăraţii iubiţi sînt doar în Munchen.
- Ba nu, cei mai focoşi bărbaţi sînt la Bucureşti.
- Nicidecum, în Mexico City.
De la o masă alăturată, Bula indiscret:
- Daţi-mi voie să mă prezint: Hans Gică Gonzales.

Discuţiile noastre derulau aşa:
- Turcii de la Real: Khedira şi Oezil n-au faţă de El Clasico.
La care neamţul îmi răspunde:
- Aştia sînt germani.
Iar mexicanul ne-a povestit istoria lui Chicharito (în traducere: mazăre fină) de la Manchester United.

Mitriţă:

Scurtătura spre Găvan:

Găvan

Găvanul e administrat de comuna Bogdana (Vaslui). Satul e perfect ascuns între două dealuri apropiate şi nu se vede de pe coama dealului estic. Pe perioadele raidurilor tătărăşti camuflajul ăsta era perfect. Acum sînt nevăzuţi de autorităţi. În realitate pentru găvănaşi e mai aproape Bîrladul pe un traseu de-a lungul dealurilor, cu rata de la Morăreni (3km de sat). Bogdana e la 7km de Găvan pe drumul nepietruit 245A. Acest drum e frumos marcat cu galben pe harta google, de fapt nu se mai cunoaşte cînd plouă!

Cînd eram la bunicii din Bogdana nu-l ocoleam pe unchiul Mitriţă din Găvan. Aşa s-a întîmplat şi la prima revenire în ţară (1990). Pe scurtătura de la cişmeaua cu două ţevi m-am întîlnit cu-n cioban, înfipt într-o bîtă.
- Bună ziua
- Bună, da a cui eşti?
Îi explic eu pe îndelete.
- Am fost în clasă cu maică-ta.
Ia te uită, ce chestie, o fi fost drăguţul mamei!
- Oare o fi acasă Mitriţă din Găvan.
- Păi un să fie!
Însă nu l-am găsit acasă. Erau doar găinile, stupii, viţelul şi cîinele. Asta a încercat să mă latre dar mi-a mirosit DNA-ul şi s-a lăsat păgubaş. Am făcut nişte poze cu acareturile, le-am trimis prin poştă din LA.

În 1991, l-am găsit prăşind un ogor la marginea drumulul 245A. I-am strîns mîna muncită, s-a bucurat vizibil. Acasă, a scos un vin producător roz şi-am băut amîndoi din căniţe de tablă ruginite pe ici pe colo. Cît timp mătuşa mea pregătea o gustare l-am întrebat:
- E mai bine acum fără comunişti?
- Da.
- De ce?
- Nu-mi mai bate nimeni la poartă să-mi spună ce să fac.