marți, decembrie 16, 2008
La pepeni, în Iaşi
Strada Viticultorilor nr 4 a fost o altă adresă unde am locuit în Iaşi. Strada se desprinde din aleea Sadoveanu la Liceul Agricol, continuă 1.5km pînă la nr 4, alt kilometru pînă la două crame. Toată lumea mă compătimea: şcoala G. Ibrăileanu era departe. Eu unul iubeam traseul. Un exemplu al întoarcerii acasă: luam tramvaiul de la staţia spitalul Parhon, către Facultatea de Agronomie, împreună cu prietenul meu Cristinel Z. El locuia în prima casă de pe aleea Sadoveanu, unde mai zăboveam vreo două ore.
Din balconul lui, admiram vederea Iaşului, urmăream călătorii care aşteptau liniştiţi să iasă vatmanul şi taxatoarele din ghereta metalică sau trăgeam cu capse în studentele de la zootehnie. Dacă balconul era ocupat de mama lui (de multe ori ea se bronza topless), noi încercam să deschidem cufărul cu obiecte importante ale familiei. Cristinel a reuşit să-l deschidă singur. A fost prins de bunica lui; nu l-au mai lăsat o lună să se joace cu mine.
De la Cristinel, luam autobuzul către Breazu, dacă circula. Altfel, admiram Observatorul Astronomic, ferma Adamache şi casa lui Sadoveanu; toate pe dinafară.
Viticultorilor nr 4, consta într-un fost conac boieresc cu etaj alte corpuri de clădire, o curte imensă, beci cu 40 de trepte (cu 3 hrube laterale). Aceste case naţionalizate aparţineau atunci gospodăriei IAS Copou. Situaţi la cea mai înaltă altitudine a Iaşului, recepţionam foarte bine staţiile TV; apa urca mai greu.
Dintre chiriaşii mai importanţi menţionez: familia Holman la etaj (ei aveau un băiat, Ionică); familia Enache la parter (ei aveau o fată, Mendi). Era ca la tară. Noi cei trei copii, rămîneam vara complet nesupravegheaţi.
Ionică ne anunţă într-o zi:
- Harbujii vecinilor noştri s-au copt.
- Care harbuji?
De la fereastra lui, la circa 150 de metri, se întrezăreau o puzderie de pepeni. Vecinii noştri de la Staţiunea Experimentală Agricolă cultivau pepeni pentru seminţe.
A doua zi, toţi trei am planificat amănunţit acţiunea: LA PEPENI. Am notat programul paznicului; pe la 13:00 lua o pauză de masă. Cu un cherpedin, am desfăcut discret plasa metalică a gardului.
Prima încercare a fost reuşită parţial. Mendi supraveghea la etaj, Ionică a ţinut de plasă. Eu m-am întors fuguţa cu 2 pepeni. Unul a fost crud, al doilea semicopt dar delicios.
A doua încercare a fost un succes. Mendi a ţinut de plasă; eu şi Ionică cu rucsacii în spinare ne-am întors cu 10 pepeni copţi.
Cum i-am selecţionat: alegeam un pepene şi-l crestam cu bărdiţa primită cadou de la bunicul meu. Dacă era crud îl întorceam uşurel cu crestătura spre pămînt. Cam la doi pepeni cruzi, următorul era copt.
Aşa am devenit eu specialist în selectarea pepenilor copţi.
Din balconul lui, admiram vederea Iaşului, urmăream călătorii care aşteptau liniştiţi să iasă vatmanul şi taxatoarele din ghereta metalică sau trăgeam cu capse în studentele de la zootehnie. Dacă balconul era ocupat de mama lui (de multe ori ea se bronza topless), noi încercam să deschidem cufărul cu obiecte importante ale familiei. Cristinel a reuşit să-l deschidă singur. A fost prins de bunica lui; nu l-au mai lăsat o lună să se joace cu mine.
De la Cristinel, luam autobuzul către Breazu, dacă circula. Altfel, admiram Observatorul Astronomic, ferma Adamache şi casa lui Sadoveanu; toate pe dinafară.
Viticultorilor nr 4, consta într-un fost conac boieresc cu etaj alte corpuri de clădire, o curte imensă, beci cu 40 de trepte (cu 3 hrube laterale). Aceste case naţionalizate aparţineau atunci gospodăriei IAS Copou. Situaţi la cea mai înaltă altitudine a Iaşului, recepţionam foarte bine staţiile TV; apa urca mai greu.
Dintre chiriaşii mai importanţi menţionez: familia Holman la etaj (ei aveau un băiat, Ionică); familia Enache la parter (ei aveau o fată, Mendi). Era ca la tară. Noi cei trei copii, rămîneam vara complet nesupravegheaţi.
Ionică ne anunţă într-o zi:
- Harbujii vecinilor noştri s-au copt.
- Care harbuji?
De la fereastra lui, la circa 150 de metri, se întrezăreau o puzderie de pepeni. Vecinii noştri de la Staţiunea Experimentală Agricolă cultivau pepeni pentru seminţe.
A doua zi, toţi trei am planificat amănunţit acţiunea: LA PEPENI. Am notat programul paznicului; pe la 13:00 lua o pauză de masă. Cu un cherpedin, am desfăcut discret plasa metalică a gardului.
Prima încercare a fost reuşită parţial. Mendi supraveghea la etaj, Ionică a ţinut de plasă. Eu m-am întors fuguţa cu 2 pepeni. Unul a fost crud, al doilea semicopt dar delicios.
A doua încercare a fost un succes. Mendi a ţinut de plasă; eu şi Ionică cu rucsacii în spinare ne-am întors cu 10 pepeni copţi.
Cum i-am selecţionat: alegeam un pepene şi-l crestam cu bărdiţa primită cadou de la bunicul meu. Dacă era crud îl întorceam uşurel cu crestătura spre pămînt. Cam la doi pepeni cruzi, următorul era copt.
Aşa am devenit eu specialist în selectarea pepenilor copţi.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
2 comentarii:
dar nu-ti mai amintesti ce-ati apucat sa gasiti in cufarul acela?
mi-ar fi placut sa mai povestesti
Cufarul in cauza arata precum cele din filmele piratilor. I-am sugerat lui Cristinel sa-l deschida pe la balamale. Bunica l-a surprins chiar la deschidere. Continutul ramine un mister. Voi reveni cu continutul dulapului metalic blindat al socrului meu.
Trimiteți un comentariu