Motanul cu coada tăiată

În curtea de pe strada Viticultorilor conlocuiau şi diverse animale domestice: găini, raţe, cîini şi pisici. Dintre toate se distingea motanul cu coada tăiată la jumătate. O combinaţie între forţă şi aroganţă! Era spaima vrăbiilor.

Într-un an ne procopsisem cu o familie de şoricei. Practic, nu-i vedeam, mama descoperea din cînd în cînd resturile. Semănau cu ceaiul organic Earl Grey. Tata îmi sugerează:
- Adu-l pe ăla cu coada tăiată.
N-a fost dificil. Era chiar încîntat de invitaţie. La scurt timp, ne-am dat seama că nu era bun vînător de şoareci. A prins doar unul pe care l-a scăpat cînd se juca cu el. Tata ne-a povestit reţeta strămoşească: Cu nuca şi castronul.

Obiecte necesare:
1. Un fund de lemn (în loc de: preferabil o bucată de sticlă).
2. O nucă.
3. Un băţ de chibrit curăţat de gămălie (gămălia de fosfor se poate utiliza ulterior la pocnitori)
4. O bucăţică de brînză (poate fi înlocuită cu mămăligă sau pîine dacă şoarecii sînt flămînzi).
5. Un castronel.

Se înfinge chibritul în locul unde a fost codiţa nucii. Se mulează brînza în cealaltă parte a chibritului. Se aşează castronul pe fundul de lemn. Se ridică castronul şi se introduce nuca cu chibritul către mijlocul lui. Castronul e precar aşezat pe striaţiunile nucii. Şoricelul va intra sub castron la degustări, va mişca chibritul, implicit şi nuca, culminînd cu castronul căzînd peste el. Ce metode moderne: arcuri care rup şoricelul în două, sau otrăvuri!?

Dar ce faci cu şoricelul viu pe care îl auzi în cazul fundului de lemn sau îl vezi în cazul celui de sticlă? Tot tata a venit cu o soluţie. Scoatem "echipamentul" afară în curte, unde era un butoi cu apă pentru udatul roşiilor. Ridicăm castronelul, şoricelul cade în apă. Cu un beţişor, îl aruncăm motanului cu coada tăiată.

Planul ăsta, îl aplicăm cu succes de trei ori. A patra oară, ridică tata castronul şi nu cade şoricelul în apă. Ne uităm amîndoi miraţi!? Odată îl văd că începe să ţopăie. Da'ce mai ţopăia!! Trage repede halatul de pe el. Şoricelul se agăţase de halat şi-i intrase pe mînecă, ajungînd pînă la subsuoară.

Am abandonat şi metoda asta. După o săptămînă, apare el cu-n motănel alb.
- Asta e Moldel.
- Moldel?
- Ştii că am avut o pisică, Molda. În memoria ei.
Moldel era tare jucăuş şi la prins şoareci nu-l întrecea nimeni. Familia de şoareci s-a mutat la alţi chiriaşi. Tare îl mai iubea Moldel pe tata şi invers. Îl conducea dimineaţa la serviciu pînă la aleea Sadoveanu.

Cu Moldel aveam însă o problemă: nu ieşea neînsoţit afară. De ce? Îi era frică. Gelos, motanul cu coada tăiată, îl aştepta răbdător, ore întregi.Cum apărea, îl lua la fugărit, muşcat şi zgîrîiat. Scăpa doar cu fuga.

Într-o zi Moldel nu s-a mai întors acasă. Trei zile l-a strigat tata, seară de seară.
S-au vehiculat trei variante ale dispariţiei:
1. L-a călcat o maşină!
2. L-a împuşcat tovarăşul vînător Pruteanu de la IAS Copou!
3. L-a omorît motanul cu coada tăiată!