marți, aprilie 14, 2009

TVR Internaţional şi sănătatea dumneavoastră

Acum cîţiva ani mi-am cumpărat un dish ca să văd gratuit TVR Internaţional. După multă trudă la orientare am reuşit să-i prind. Calitatea programelor mi se pare în scădere iar imaginea unor filme vechi lasă de dorit. Adrian, prietenul nostru a descris o astfel de imagine:
Ecranul complet întunecat. O luminiţă undeva, de parcă cineva fumează! Un glas gros.
- Tu eşti Vasile?
- Da.
- Dă-mi şi mie o ţigară.
Zgomote uşoare. Chibrit frecat. O lumină mai răsărită. Pauză. Apoi se văd două luminiţe de ţigări aprinse.

În pauzele programelor de televiziune nu prea exista reclame publicitare. Din cînd în cînd, ni se transmite un sfat:
Pentru sănătatea dumneavoastră, evitaţi excesul de sare, zahăr şi grăsimi.
Comentarii mai amănunţite le găsiţi în ziarul Cotidianul. Comentariul meu:
- Alcoolul, ţigările şi altele nu trebuie evitate!!?? Sau, tot înainte.

Acum mi-am adus aminte de Mircică. Încă locuia în Los Angeles şi vroia să-i trimită mamei un pachet.
- O să-i trimit nişte alimente de bază.
- Ce anume?
- Cafea, ţigări şi coniac.
M-a pufnit rîsul.
- Făina, uleiul, orezul, ... sînt alimente de bază.
- Lasă, alea şi le cumpără singură.

3 comentarii:

Mihaela spunea...

Pe-- port.ro-- gasesti toate programele tv.http://port.ro/pls/tv/tv.prog?i_date=2009-04-14&i_ch=10001&i_ch_nr=20

Costel spunea...

merci, e bine de stiut.

Dan spunea...

Bai, ce meci am vazut aseara, dar nu era pe TVR International.