Despre cutremur (II)

Într-o sîmbătă de la începutul lui mai 2009, am fost invitaţi la două petreceri. Pe la 9 seara am ajuns niţel aburit la a doua! Printre invitaţi era şi Tudor cu un reporter de la PROTV-Internaţional, Alex Dima. Ei lucrau pentru emisiunea Romania, te iubesc!, mai precis: un scenarist roman la Hollywood. Afara, în faţa altor pahare de vin, le-am povestit "despre cutremur (I)". Le-a plăcut şi Tudor m-a convins s-o reiau în faţa camerei, iar Alex şi-a chemat cameramanul. Acesta a ocupat o poziţie strategică, blocînd uşa. La un moment dat, gazda petrecerii a dorit să iasă în curte:
- Nu se poate.
- De ce?
- Se filmează.
- E casa mea. Vreau să-mi iau o bere din cooler!

Pînă la urmă n-am mai reluat povestea, eram prea turmentat pentru PROTV. Totuşi ei m-au filmat şi am apărut în două secvenţe ale reportajului respectiv. La sfîrşitul lunii mai, cînd m-am întîlnit cu fostii colegii de facultate la Bucureşti, ma abordeaza Voicu:
- Te-am văzut la PROTV.
- Povesteam ceva?
- Nu.
M-am liniştit.

Trecem la cutremurele din Los Angeles. Din punct de vedere seismic, cînd ne-am mutat din Bucureşti în Los Angeles, am sărit din puţ în lac. Cutremurul din 1 octombrie 1987 de pe falia Whittier l-am depăşit binişor pentru că locuiam în Hawthorne. Al doilea, din 17 ianuarie 1994, denumit Northridge, ne-a zdruncinat mai tare. Eram în casa noastră. La vremea respectivă, vecinul nostru avea în curte, un arţar imens. Toamna ne umplea de fructele lui semănînd cu o elice de elicopter în miniatură. Era plin de păsărele. Vecinul l-ar fi tăiat, dar nu se îndura să plătească: $5000. Spre dimineaţă m-a trezit un ciripit colectiv, enervant. Am ieşit în curte, arţarul zumzăia. Cum să le potolesc? Cu o experienţă romanească vastă, caut o piatră şi zvirr! Brusc, s-au liniştit. Cînd m-am reîntors în dormitor, a început cutremurul!

Deci păsărelele alea presimţeau ceva!