Pe aicea, de la noi

Sîngătin, singurul sat afiliat comunei Apoldu de Jos, judeţul Sibiu este situat într-o depresiune cu dealuri line, înafara drumurilor naţionale. Localnicii sînt agricultori vrednici şi atestaţi cultivatori de castraveţi din cele mai vechi timpuri. Cînd prin anii 70, autorităţile comuniste au înfiinţat o rată zilnică spre Sibiu, şoferul a devenit brusc cel mai important on din sat!

Doamna Florica locuieşte vara la Sîngătin şi iarna la Bucureşti, undeva pe lîngă televiziunea romană. A reuşit să-şi păstreze casa la ţară în ciuda faptului că tatăl fusese proprietarul unei măcelării în Sibiu şi baiatul ei fugise în Elveţia. Poate o ajutase soţul, inginerul Morel care avea multe relaţii în tabăra foştilor luptători ilegalişti!

Acum era fericită; o vizita Erzsi, o fostă colegă de liceu. Erzsi se căsătorise cu László şi după război se stabiliseră la Nagykanizsa, un orăşel din Ungaria, la graniţa cu Croaţia. Erzsi mai rupea niţel romaneşte; exersa acasă cînd se certa cu soţul, să n-o înţeleagă copii!

Într-o dimineaţă se duc ele la magazinul sătesc, pe care ţăranii îl numeau boldă; un loc unde se găseau de toate şi nimic. Dar o pereche de purici tot aduceai acasă. Te pişcau imediat, acolo unde se terminau ciorapii. Au cumpărat biscuiţi vărsaţi şi bomboane de mentă.

La întoarcere s-au întîlnit cu Maria. Toamna, Maria o ajuta pe doamna Florica la prepararea dulceţurilor şi murăturilor. Era îmbrăcată într-o ie din pînză ţesută-n casă, cu dungi roşii din loc în loc şi-un şurţ în faţă:
- Bună zîua doamna Florica!
- Deie Dumniezo binie!
Maria se întoarce către Erzsi:
- Placeţi pi icia, pi la noi?

Cititorii ardeleni n-au nevoie de explicaţii; pentru ceilalţi, Erzsi la urechea Floricăi:
- Spune-i că nu-mi place pi_da.