Savarinele

Savarinele astea mi-au reamintit un banc:

Blocurile turn şi nu numai, aveau la fiecare etaj o ghenă de gunoi. Să nu obosească locatarii, doar deschid uşa şi aruncă în tubul de tablă, resturile menajere care cad zgomotos undeva, la parter. Un fel de telecomandă pentru gunoi. La o astfel de clădire locuia eroina bancului, o duduiţă tinerică şi casnică.

Într-o dimineaţă tîrzie, după ce şi-a băut cafeau la o ţigară, doar într-un capoţel de diftină, a dus coşul de gunoi, la ghenă. Coşul ei conţinea şi-o sticlă de cogniac Vaslui* (terminată cu soţul seara precedentă) care s-a agăţat de o tablă desprisă a tubului, încurcînd libera circulaţie a gunoiului. Conştiincioasă, tipa s-a aplecat în deschizătura ovală, a alunecat şi-a rămas blocată; afară doar cu picioarele şi poponeţul gol.

În timpul ăsta un tinerel abia revenit din stagiul militar urca mahmur scările; liftul nu funcţiona. Ieri seară băuse o sticlă de palincă în tren, zbierînd spre disperarea călătorilor: "Hai liberare!". Deodată, vede doi tîrîiţi, uşa larg deschisă a ghenei, şi o pereche de picioare palide, plăcute. Domniţei noastre i se coborîse sîngele la cap! Urmează trei minute de gîfîială** după care mormăie mirat:
- Uite la ăştia, au aruncat-o la gunoi şi încă-i bună!

Povestea cu savarinele o las pe săptămîna viitoare.

* Tocmai am descoperit la magazinul Jons un cogniac din republica Moldova asemănător celui de la Vaslui.
** Vorba lui Dan.