Best of Romania

Ducu Berţi - Floare de colţ, Suflet fără chei

Tiberiu Ceia - Frumoasă vecina noastră

George Enescu - Rapsodia Romană Partea 1, Rapsodia Romană Partea 2

Dumitru Fărcaş - Bărbătesc din Maramures, Suita din Tara Moţilor
Fraţii Petreuş - Cînd s-o împarţit norocul, Mai prietine, eu şi tu

Tudor Gheorghe - Lumină lină, Of, ce dor, ce chin, ce jale, Toamna simfonic 5

Holograf - Să nu îmi iei niciodată dragostea!

Fărîmiţa Lambru - Inel, inel de aur, La Calul Bălan, La crama din Drăgăşani, Sapte văi şi-o vale adîncă
Lăutarii din Chişnau - Coraghească din Bacău

Angela Moldovan - Mi-am făcut bundiţă nouă
Mondial - Atît de fragedă, De va veni la tine vîntul
Jean Moscopol - Vrei să ne întîlnim sîmbată seara

Pasărea Colibri - Eşarfă în dar, Scrisoare de bun rămas
Phoenix - Canarul (1969), Mica ţiganiadă
Ciprian Porumbescu - Balada, Hora Braşovului, Zîna Dunării

Roşu şi Negru - Pseudofabula

Ileana Sărăroiu - Doi Voinici din Valea Mare, Te-ai jurat, neicuţă-n drum
Grupul Song - Sapte vai si-o vale-adanca, Recital Song 1978
Dan Spătaru - Tărăncuţă, Tărăncuţă

Maria Tănase - Bun e vinul ghiurghiuliu, Lume, lume

Cristian Vasile - Zaraza, Iubesc femeia
Sofia Vicoveanca - Asta-i hora mare
Mircea Vintila - Miruna, Tara lui Leru-i Ler

Gheorghe Zamfir - Ciocirlia, Doina de jale, Einsamer Hirte
Zavaidoc - De cînd ne-a aflat mulţimea

2. Roma, mai 1984

Zborul direct a decurs fără incidente. Dar Lajoş, care a zburat tot cu Taromul, dar cu escală la Tirana, ne-a povestit de locotenentul albanez îmbrăcat curat într-o uniformă cu nasturi diferiţi. Era şeful unui atelaj de aprovizionare a avioanelor cu combustibil. La atelaj erau înhămaţi un cal şi un catîr! Alţi emigranţi romani au stat în lagărul de lîngă Triest şi povesteau: albanezii trimiteau acasă în plicurile cu veşti, nasturi. Albania nu a avut o făbricuţă de nasturi şi nici nu a importat. Nasturii existenţi în folosinţă la sfîrşitul celui de al doilea război mondial au fost reciclaţi permanent.

Iată-ne şi la Fiumicino. După vamă, înainte de locul unde se aşteaptă vizitatorii, la primul pas în capitalism, am întîlnit un tip ciudat. Tînăr, solid, tuns scurt, cu o vestă de blue jeans direct pe piele, tatuat prin diverse locuri, învîrtea nonşalant un lanţ cu mîna dreaptă. Ne-a examinat sumar şi fără interes. Eu în costum, roşcata elegantă, copilul fără cusur, trăgînd bagajele pe rotile am intrat în sala de aşteptare. Contrar indicaţiilor consulului american de la Bucureşti, nimeni nu ne aştepta!

Un miros tare: ţuică de prune s-a răspîndit brusc în sală. S-a spart una din sticlele dosite în plapuma lui Mihai, viitorul nostru prieten. După miros şi basmale, am reperat grupul de emigranţi romani şi pe tînărul în vesta de blue jeans care preluase conducerea. Angajat de organizaţia Tolstoi, el asigura transferul la pensiunea Dina. S-a prezentat: Enzo şi binevoitor, ne-a ajutat la încărcarea bagajelor în microbuz.

Deoarece conducea agresiv pe autostradă, Mihai l-a întrebat:
- Nu ţi-e teamă de poliţie?
- Eu sînt poliţist.
Nu prea i-am dat noi crezare!
Am ajuns teferi la pensiunea Dina, astăzi renovată, la categoria hotel de 3 stele. Enzo ne-a ajutat la descărcat şi cazare.

Pensiunea Dina, poziţionată lîngă gara Termini, şi în apropierea basilicii Santa Maria Maggiore
ne-a oferit condiţii modeste, dar suportabile, de cazare şi trei mese zilnice bazate pe pasta, spaghetti şi invers. Trei zile rezistau emigranţii romani la acest meniu. Numai fiica mea termina felurile asemănătoare cu conştiinciozitate. Menţionez; am stat 21 de zile la Roma.

A doua zi, împreună cu familia lui Mihai, am plecat pe via Cavour către sediul organizaţiei ortodoxe Tolstoi să ne înregistrăm şi să primim cei $15/familie, bani de buzunar! O maşină de poliţie ne semnalizează cu girofarul şi sirena. Mihai:
- Nici n-am ajuns bine şi ăstia ne arestează?
Un poliţist tinerel ne semnaliza cu mîna peste geamul deschis. Nevestele l-au recunoscut imediat:
- E Enzo!
Ne-a spus ceva în italiană. Am înţeles: ne-a urat toate cele bune în noua viaţă!

Despre paşapoarte

Sîmbătă am primit prin poştă noul paşaport american, valabil 10 ani. Poza nu e laminată, fiecare pagină are fundalul diferit şi esti rugat să nu le îndoi. Are un cip electronic prin copertă!
2 poze, $75, vechiul paşaport, un formular tipărit pe net au fost suficiente pentru obţinerea acestui document. Nimeni nu mi-a verificat umila existenţă. Totul a durat 3 săptămîni. Totuşi, sînt nemulţumit; nu mi-au returnat vechiul paşaport!

Dar paşaportul romanesc?
Prin mijlocul anilor 70', m-am hotărît să vizitez Ungaria. M-am prezentat dimineaţa la secţia paşapoarte a municipiului Bucureşti, str. N. Iorga, şi m-am aşezat încrezător la o coadă deja formată. Schimbînd greutatea corpului de pe un călcîi pe altul, după vreo jumătate de oră, sînt întrebat politicos de o duduie elegantă, şi ea în formaţie:
- Unde plecaţi?
- În Ungaria.
- Sînteţi maghiar?
- Nu.
Îşi freacă bărbiţa nedumerită. Apoi realizează:
- Stiţi, asta e coada pentru plecări definitive!

Primul meu contact cu emigraţia. Ceauşescu semnase drepturile omului la Helsinki şi portiţa emigrării s-a întredeschis. Dacă stateam la coadă, aş fi obţinut direct formularele mari şi în trei luni eram cu paşaportul în buzunar. Din păcate n-a fost aşa simplu. De exemplu: o decizie de emigrare e mai grea decît una de divorţ! Au trecut cîţiva ani buni care ne-au convins şi la o săptămînă de la naşterea fiicei mele în iulie 1981, am depus formularele mici. De ce la o săptămînă? Atît a durat eliberarea certificatului de naştere.

Lucrurile se schimbaseră. Copleşiţi de volumul cererilor, autorităţile comuniste au inventat formularele mici. Completîndu-le intrai pe lista neagră cu consecinţe nebănuite. Aprobarea formularelor mici era nedeterminată în timp.

Am depus formularele mici la o secţie de miliţie în Berceni, deschisă o dată pe săptămînă de la 10 la 12. Formularele trebuiau completate cu maşina de scris. Cea folosită de mine aparţinea socrului. Legal, toate maşinile de scris aveau nevoie de o înregistrare la miliţie. Să nu-ţi treacă prin cap să compui un manifest anti! Formularea unor căsuţe de completat lăsa de dorit.
- N-ai completat: La cine pleci definitiv?
- N-am pe nimeni. Ce scriu?
- La nimeni.
Eu, cu maşina de scris in braţe, m-am executat rapid. Securistul se uită mirat!
- Eşti hotărît, ai venit pregătit!

Astfel am redus timpul de aşteptare a paşapoartelor de plecare definitivă de la 2 ani, 5 luni şi 3 săptămîni la 2 ani, 5 luni şi 2 săptămîni.

1. Roma 1984

În ianuarie 1984 am ridicat paşapoartele fără cetăţenie,valabile pe 3 luni, de la secţia paşapoarte Bucureşti. După predarea casei şi obţinerea adeverinţelor atestînd achitarea tuturor datoriilor faţă de statul socialist, am fost programaţi să plecăm în SUA via Roma pe la mijlocul lunii mai. Deci am prelungit vizele cu alte 3 luni şi 1000 lei/persoană.

La Roma, unde emigranţii erau şcolaţi obligatoriu 10 zile de către ambasada americană, am zburat cu Taromul. Am primit un plic sigilat de la ambasada americană din Bucureşti pe care trebuia să-l predăm neumblat ambasadei similare din Roma. Oare ce-o fi conţinînd plicul; de bine, de rău (curierul trebuie lichidat, etc !!!). Verbal ne-au povăţuit:
- Atenţie mare la plic. Iar paşapoartele le arătaţi numai la vamă şi ambasadă.
Uşor de zis ... La Otopeni ne-au luat plicul la vama de lucruri şi ni le-au înapoiat nedeschise (!?), la finalizarea vămii de persoane.

Vameşul care a cotrobăit prin lucruşoarele înşirate de mine pe o masă, n-a găsit nimic în neregulă. Noi ne-am luat doar strictul necesar; să supravieţuim 1 lună. S-a holbat la pozele de familie:
- Ce-s cu astea?
- Poze cu tata, socrul, rudele ...
El se referea la lipsa marginei crenelate. Precum Mr. Bean, le-am ciopîrţit cu foarfeca, să nu tragă la greutate!

Totuşi în buzunarul pantalonilor, fără ştirea roşcatei, aveam 2 monezi de argint cu regele Mihai. Cadoul bunicii. De frică i le-am dat discret socrului. Se puseseră pe un plîns cei ce ne-au condus la aeroport (rude şi prieteni) de parcă mergeam la înmormîntare. Cînd i-am văzut aşa trişti mi-a revenit curajul şi am cerut socrului monezile înapoi.

Michael Jackson

Azi îl înmormîntează pe Michael Jackson la unul din cimitirele Forest Lawn (nu se ştie sau se ştie, care anume). S-au blocat anumite străzi şi două autostrăzi. S-au mobilizat toate forţele de poliţie din LA County. Zona pe unde mă mişc eu nefiind afectată, conducînd cu mult peste viteza legală, am reuşit să ajung la serviciu în 30 de minute.

Povestea porcului.

La începutul unei săptămîni de iunie, o rudă de la ţară i-a adus lui Costache un porcuşor. Era destinat crăciunului. Socrul lui de la Roman urma să-l preia în week-end.

La vremea aceea, prietenul meu Costache îmi era vecin de bloc, str. Moldoviţa (Berceni). L-au cazat în bucătăria apartamentului de la etajul I şi hrănit pe cinste. Problemele au apărut a doua zi dis de dimineaţă. Guiţa îngrozitor, cerînd mîncare. Apoi discuţiile: cine strînge mizeriile, el sau nevastă-sa, Heliana.

A treia zi, şeful scării care locuia la parter sub ei, sună la uşa de la intrare:
- Bună ziua. Se aud nişte zbierete!
- Nu sînt de la noi.
Declară decis prin uşa abia întredeschisă, Costache.
- Mă scuzaţi. Parcă se aud din bucătăria dumneavoastră, plus tropăituri.
- Nu sînt de la noi. Poate de la nea Neluţu!

Cînd apare Heliana de la serviciu, se sfătuiesc şi mută porcul în WC. Guiţături de dimineaţă şi iar soneria.
- Vă reclam la şeful blocului.
- Uită-te în bucătărie.
Bucătăria era situată chiar la intrare, pe dreapta. Prin uşa larg deschisă, se vede o încăpere curată, fără purcel. Seful scării dă să intre. Costache, fost jucator de handbal, nu-i permite.
- Numai cu mandat de percheziţie.

După plecarea reclamantului, îl sună pe Mircea, cumnatul (soţul lui Astrela).
- Mă amendează pentru purceluş. Ti-l aduc acum, poimîine îl ia socrul.
- Bine.
Scapă repede Costache; Mircea locuia tot în Berceni. Curăţă WC-ul. Iar soneria. De data asta şeful scării este însoţit de şeful blocului.
- Bună ziua. Sînteţi reclamat pentru creşterea unui porc în apartament!
- Despre ce porc vorbiţi? Poftiţi să vă convingeţi.
De buna voie, cei doi inspectează cele 4 camere şi anexele. La plecare, şeful blocului îi face un semn cu subînţeles: aşa sînt unii, reclamagii!

Povestea nu s-a terminat. Vineri seara, se trezesc cu Mircea şi porcuşorul, la uşă.
- Nu-l mai pot ţine la noi. Vom fi evacuaţi.

Pînă la sosirea şi plecarea socrului au răsunat din plin guiţături de pomină. De data asta fără reclamaţii.

Iaşi - Bucureşti. 3

Tot povestind şi rîzînd am ajuns undeva la jumătatea distanţei. Ne oprim la o benzinărie rusească. Plinul la Opel plus golirea rezervoarelor noastre. Nichi deschide portbagajul şi scoate o geantă cu gustări. Tot ne îndeamnă el, fără succes. Odată îl văd aruncînd un şniţel la singurul cîine comunitar adormit la umbra pompei. Dintr-o dată mai apar vreo 10 din neant şi Nichi le împarte alert gustările:
- Ziceţi mulţumesc lui Ani!
Liliana rîde tare iar eu îl întreb:
- Cine-i Ani?
- Cumnată-mea.

Pe Nichi, îl sunau diverşi pe mobil. Liliana prelua convorbirea şi el răspundea. Două au fost pentru mine. Prima, din mobil în mobil, m-a descoperit Cornel, colegul meu de facultate. El a planificat o reuniune a electroniştilor în Bucureşti. A doua oară mi-au telefonat colegii din maşina cealaltă:
- Costică?
- Da.
- Eşti pe bancheta din spate cu Liliana?
Întrebarea m-a luat prin surprindere. Să cîştig timp, am raspuns:
- Intrăm în Buzău. În 2 ore vom fi la Bucureşti. Voi unde sînteţi?
- Lasă vrăjeala. Eşti pe bancheta din spate cu Liliana?
De fîstîceală nici nu am realizat: vorbesc cu Dănut ori cu Nuţu! Am tăiat-o scurt.
- Bine, vă sun eu cînd ajungem la destinaţie.

Africa de Sud - Brazilia.

Azi s-a jucat meciul: Africa de Sud - Brazilia 0 - 1. Nu stiu cine este comentatorul ESPN. Va copiez niste secvente mai amuzante:

0' Also for Brazil, Maicon seems to have ousted Alves as first choice right back. Good, Alves is a moaning, snide cheat with a terrible haircut.
0' Ah good some close-ups of the players during the anthems. Sing up, boys!
0' The horns are at it already, and nauseating they are.
3' Kaka brings down Pienaar and pretends it was a mistake.
7' Melo robs Pienaar. Although he's not the most physically imposing, the Brazilian is a very big boy.
8' Kaka dummies, looking for Fabiano, but he can't reach the ball.
10' Brazil keeper Julio Cesar is wearing a polo neck. What a softlad.
11' I wonder how much Kaka's dad is earning for this game.
12' Good run from Maicon down the right, passes inside to Fabiano and then on to Ramires, who shoots from 20 yards, but it's easy for Khune (I wonder if his nickname is Burger) down to his left.
16' Brazil win a corner. The corner from the right is rubbish and goes past the far post.
19' Not much going on here really.
28' Come on, somebody do something, please. I'll be a good boy, I promise.
31' Brilliant from Kaka - he really does have some gas, that lad - breaking past two defenders, he finds Ramires
34' South Africa need to get more men forward when they attack if they've any intention of scoring.
35' Ramires is justly penalised for an obvious foul, but for some reason he is extremely disgruntled.
37' Lucio looks a bit like Biff from Back to the Future with his greased back hair.
41' The horns are currently the best thing about this game, which is a bit like saying that death is one of the best things about life.
45' Pienaar is ranting away at Parker. Perhaps he's trying to divert attention away from the yellow-card deserving tackle he's just committed.
45' Masilela booked for blackening Santos's ankle.

55' Maicon plays a ridiculously bad pass across the pitch aimed at Santos. That'd explain why Man City are interested in him, if reports are to be believed.
64' Pienaar fouls Lucio, who accidentally falls all over him in retaliation.
70' South Africa look just as likely as Brazil to spare us extra time.
70' No idea why Dunga isn't changing this. Currently he's being paid to be an ornament.
71' Brazil's passing tonight has been as erratic as Amy Winehouse's heartrate.
72' Tshabalala really is a first class name. Apparently he has brother called Po and Tinky Winky. 77' Booth - who has one of the longest necks I've seen and looks like one of hammerheads from Return to Oz - knocks the ball out of play, but is awarded the throw anyhow, much to Fabiano's consternation.
80' Modise shoots from miles out, and the ball flies equally far from the goal.
81' Alves is rolling down his girly poloneck in preparation for his imminent introduction. He replaces Santos.
84' It's been bothering me all night, and I'm pleased to say I've at last realised who Lucio reminds me of - it's Ivan Lendl.
85' And another thing I've just noticed. The very front of Dunga's hair hides the baldness that lies behind it. Good effort, but not good enough.

87' GOAL! SOUTH AFRICA 0-1 BRAZIL

88' Alves, who had been eyeing the situation up as though he wanted to start a fight with it, bends a brilliant free kick around the edge of a wall that was perhaps a man short, clips the right hand post half way up, and goes in. He pulls up his shirt to reveal a tattoo of his name and is booked, hopefully for the poorness of his taste.
90' I know I've slated him tonight, but I do like Dunga's velvet jacket, although I wouldn't wear it.
93' Well I'm glad that's over. A miserable game and a miserable performance from Brazil. South Africa did well, but you can't help but feel if they'd been a little less cautious, they might have managed to win. They'll also be rueing Mokoena's miss in the first half.

Iaşi - Bucureşti. 2

Nichi.
La sfîrşitul anilor 60 şi-a luat tata maşină, carnet de conducere şi-n vara respectivă, am mers la Bucureşti. Intersectia drumurilor spre Bacău, Iaşi şi Bucureşti prevăzută cu-n bidon pentru militian în centru, s-a dovedit o problemă pentru tata. A intrat cu viteză mare în intersectie, şi-a pierdut o clipă firea şi a ieşit de pe carosabil, fără daune, oprindu-se la cîtiva metri în iarbă. Norocoşi, militianul era cu spatele. Auzind el zgomote, se îndreaptă în grabă către noi.
Cu prezentă de spirit, tata ordonă mamei:
- Scoate repede pungile cu mîncare şi pătura.
Militianul nu-şi găseşte cuvintele. Cu mîneca uniformei îşi şterge sudoarea de pe frunte şi perplex, se uită la membrii familiei aşezati pe pătura:
- Aţi avut viteză?
- Da de unde, ne-am gîndit să luăm masa în mijlocul naturii.
- Aţi băut?
Realizează singur: tata n-a băut; se întoarce, examinează din nou urmele lăsate de rotile automobilului, distanta...
- Bine, poftă mare!

Iar le-am mai spus una din povestirile mele (de pe blog) şi a urmat Liliana cu o întrebare, uitîndu-se în ochii mei:
- Ai văzut filmul artistic Caligula?
- Poate l-am văzut!
- Sigur nu l-ai văzut, era un film artistic erotic şi ti-ai fi adus aminte.
- OK.
La sfîrşitul anilor 80, cînd aveam şi noi VCR, cineva ne-a împrumutat acest film. Soacra mea era la noi în vizită. Observa caseta.
- Ci film ai pi casietă?
- Un film istoric despre împăratul Caligula.
- Să-l văd şî eu.
Nu mai era scăpare. Am introdus caseta. Cînd au început scenele în care anturajul defila cu mătărîngile la vedere, soacra-mea, prospăt operată de cataractă, mă întreabă:
- Da cari-i împăratul?

Din nou rîsete şi voie bună în Opel.

Iaşi - Bucureşti. 1

La reuniunea de la Clubul Bursei, am convenit să plecăm la Bucureşti duminică 24 mai cu maşinile colegilor noştri. Eu cu Nichi şi Liliana, iar Dănuţ cu Nuţu şi Adina (Liliana şi Adina fiind soţiile colegilor). Pe la 11:30 m-am îmbarcat pe bancheta din spate a Opelului.

Normal, am început cu diverse ştiri despre colegi mai îndepărtaţi şi uşor, uşor am trecut la cei apropiaţi, finalizînd cu rudele. Din bîrfă în bîrfă am trecut de padurea Buciumului şi Nichi ne arată un iaz, pe dreapta:
- Aici a încercat Mili (fratele lui) să crească peşti, a cumpărat puiet, dar l-au furat!
- Nu a pus paznici?
- Da, a angajat o companie ieşeană de pază. După 4 zile s-au dat bătuţi.
Mai trec cîteva minute:
- Pe deluşorul ăla a avut Mili o struţărie.
- I-a vîndut?
- Nu, au murit toţi în aceeaşi zi.

Să treacă timpul, le-am narat una din povestirile mele (de pe blog) şi ei au continuat cu ale lor (Decameron în Opel).

Liliana:
Cînd ne-am căsătorit, locuiam în Balta Albă, la părinţii mei. Odată, fără să anunţe, ne-au vizitat socrii. Urcă ei etajele şi sună indelung la sonerie. Se pitesc pe laterale să nu fie văzuţi prin vizor. Să sporească surpriza!

Tata, întreabă:
- Cine-i?
Neprimind răspuns, se uită pe vizor şi nu remarcă nimic pe casa scărilor. Mama din bucătărie:
- Colea, cine era?
- Copiii aştia, bată-i naiba.
Între timp, cuscrii abia se abţineau din rîs. Tata lui Nichi apasă iar butonul soneriei, cu grijă, să nu i se vadă mîneca prin lentilele vizorului.

Roşu la faţă de mînie, Colea răbufneşte:
- Pi..a mamii voastre de analfabeţi!
Apoi strigă foarte tare la nevastă-sa:
- Adă-mi bîta aia din camară să-i potolesc pe neisprăviţii ăştia.
Afară este linişte, apoi glasul cuscrei suav:
- Noi suntem, cuscrii di la Iaşi.
- Aaa cuscrii, poftiţi, poftiţi.