marți, martie 16, 2010

Transplant


Colegul meu, Nick K de la proiectare s-a întors din concediu vesel dar cu un fes ciudat pe cap.
- Ce-ai păţit?
- Mi-am transplantat păr.
- De unde?
- Nu de unde îţi imaginezi tu, tot de la cap. Un om normal are 70 de mii de fire iar eu doar 40 de mii. Le-am relocat.
- Pot să văd?
- Peste cîteva zile, acum sînt plin de zgaibe şi e mare pericol de infecţie.

După cele cîteva zile scoate uşurel fesul şi-mi arată noua plantaţie. Erau organizate în smocuri perfect aliniate pe cele 2 axe. Parcă ar fi fost lanul bunicului de porumb după colectivizare. Mă ţin tare să nu izbucnesc în rîs!
- Cît a costat?
- 10 mii de dolari.
Parcă i-ar mai fi trebuit vreo 10 mii!

După alte cîteva zile nu mai poartă fesul. O dată pe zi se pieptană cu grijă şi numără atent firele căzute deoarece fiecare fir costă 1 dolar.


joi, martie 11, 2010

Sticle nedesfăcute sau Costineşti (I)


Nu ştiu cum sînt alţii dar mie nu-mi plac sticlele nedesfăcute. Încerc diverse soiuri de vinuri şi care nu sînt pe gustul meu sfîrşesc în garaj. La prepararea sosurilor, Roşcata are de unde alege. În Romania aveam o damigeană pentru oţet, aici folosim oţet balsamic! Mi-am cumpărat un frigider (50 l) pentru vinuri dar e mereu gol. Odată desfăcute nu le mai pot pune înapoi, culcate.

Pe vremea cînd nu eram în criză economică, compania la care lucrez organiza anual un picnic într-un parc din Palos Verdes. Două tomberoane imense de plastic serveau la răcirea berii, respectiv a vinului. Patronul nostru mare amator de vinuri albe seci s-a dat mărinimos. A cumpărat 3 duzini din alea scumpe, spera să le ducă acasă intacte! Colegii s-au afumat repede de la bere şi David un tip din Indiana, se clătina rău:
- Merg să mă trezesc.
- Unde?
Îşi băga capul în tomberonul de bere plin cu apa şi gheţă. Am aplicat procedeul şi după cîteva scufundări, mi-am revenit. Atunci zăresc tirbuşonul. Mă pun pe treabă şi desfund toate sticlele de vin. La plecare, patronul supărat:
- Care vrea vin pentru acasă?

Şi amicul meu Costache, are cam aceleaşi obiceiuri. De ziua lui, mă întîmpină:
- O tărie la început.
Pe măsuţa erau diverse sticle şi doar una nedesfăcută: Johnnie Walker Gold Label (15 ani). Abia o primise cadou. Vede unde-mi bate gîndul.
- Acasă la Costineşti, cînd eram mititel, mergeam cu băieţii la furat mere. Cu prada în maieuri, ne strîngeam în cerc pe malul mării şi o inventariam.
Unul dintre noi:
- Le păstrăm pe alea bune, le mîncăm mai întîi pe alea viermănoase.

Eu rîd, el desface dibaci Johnnie Walker-ul şi ştiu exact ce mere mînca el întîi.
- O să trec la vară prin Costinesti, unde te găsesc?
- La braserie.

Într-adevar, l-am descoperit, la braserie. Eu mă cazasem deja la Ionică Munteanu. Iarna, Ionică era ofiţer pe vapor, vara închiria camerele din noua vilă cu vedere de pe acoperiş la Marea Neagră. Costache mă prezintă mandatarului, un machedon solid şi amabil:
- Aveţi gratuit un prînz, din partea casei.
- Mulţumesc.
Cînd pleacă după bucate îi spun lui Costache:
- Eu stau doar o zi!
- La cîţi bani am lăsat eu aici! Plăteşte-i consumaţia epigramistului, Aculin Tănase.

Aşa m-am ales eu cu o epigramă:

Cînd beau o bere cu Costel,
Un tip haios, cam chel
Vin zeci de fete să m-agaţe
Şi toate-mi cad ... la el în braţe!


luni, martie 08, 2010

DRRP


Şi anul acesta am petrecut evenimentul 8 Martie la Verdugo Hills Country Club în Glendale. Şi acum doamna Daniela Istrate a organizat cu succes petrecerea, deşi încă sîntem într-o criză economică.

Cu soprana Mariana Popzlateva am stat mai mult de vorbă în holul clubului. Ba ne-am şi tras în poze!

Domnul consul a venit dar n-a stat şi a lăsat un mesaj pentru femei scris de Eugen Tomac. Aşa am aflat eu despre DRRP: Departamentul pentru Relaţia cu Romanii de Pretutindeni. Bag seamă ăsta e noul nostru for tutelar!


joi, martie 04, 2010

Bercovici


Colegul, vecinul şi prietenul meu din clasa a VI-a se numea Bercovici. Tatăl lui era şepcar. În anul următor s-au mutat în Israel. Lui Bercovici îi curgea mereu nasul, şi-l ştergea cu dosul mînecii. Jucam fotbal şi colecţionam timbre. Schimbam timbre şi cu alţi colecţionari. Cînd schimbam între noi ieşeam prost, era mai dibaci la afaceri!

Altă dată, cu o zi înaintea tezei la matematică; ningea şi ne-am luat la bataie cu bulgări. După vreo 2 ore i-am spus:
- Trebuie să învăţăm formulele!
- Am o idee. Vezi gemuleţul spart pe acoperişul vecinului?
- Da.
- Tragem fiecare cîte 20 de bulgări. Dacă nimerim de 3 ori o să luăm mîine notă bună la teză.
Cum după prima tragere rezultatele n-au fost concludente, am mai tras o rundă 3 din 30, şi aşa mai departe. În concluzie amîndoi am rasolit teza.

În al doilea trimestru scolar ne-au testat pentru cor. Cîte 5 elevi intrau în amfiteatru şi cîntau în faţa profesorului. Cum aşteptam răbdători proba, Bercovici mă întreabă:
- Vrei la cor?
- Nu, mai bine batem băşica.
- Să zbierăm tare şi distorsionat!
Profesorul de muzică cu diapazonul în mînă:
- Herşcovici de ce ragi!
- Bercovici, tovarăşe profesor.
Apoi am fost şi eu eliminat. Acum, s-a schimbat lumea; unii n-au voce dar se străduiesc să se califice la emisiunea American Idol!


duminică, februarie 28, 2010

Geroe Travel


La scurt timp după sosirea noastră în America, Roşcata şi-a găsit de lucru "part time" la o agenţie de voiaj. Proprietarul, domnul Gerő n-a întîlnit cele 2 virguliţe în enleză şi-a numit agenţia: Geroe Travel. Rebotezarea numelor se mai întîmplă în limba maghiară. Cu vreo 5 ani înainte, fiind turist prin Budapesta, răsfoiam o carte la standul unei librării, autorul Verne Gyula nu era altul decît celebrul Jules Verne.

După terminarea primei zile de serviciu am întrebat-o:
- Cum te-ai descurcat?
- Bine, tot biroul e plin de hîrtii. Te strecori printre ele! Sună telefonul şi patronul răspunde:
- Geroe Travel.
- Vreu un bilet la Cluj.
Urmează datele temporale şi personale, după care clientul primeşte un preţ.
- Sînt în virstă, vreau un scaun cu rotile la aeroport.
- Ce vîrstă aveţi?
- 71.
Zîmbind larg, domnul Gerő replică:
- Mulţi înainte, sînteţi cadet, eu am 82.


vineri, februarie 19, 2010

Sărmăluţe


Comentariu la Sărmăluţe poale-n brâu. Orice s-ar spune sărmăluţele în varză murată sînt un brand romanesc. Înainte de Crăciun merge Roşcata la Translyvania Restaurant în Hollywood să comande sarmale. Vine bosumflată! Comenzile se onorează după 10 zile. Salvarea a venit de la Europa Deli unde a cumpărat 3 verze. Le-a despachetat în 3 categorii: frunzele mai mari pentru sărmăluţe, alea mai mici pentru salată sau printre sarmale şi cotoarele pentru mine.

De curînd am mers la restaurantul Dunărea, în Anaheim. Arunc o privire, mulţi înfulecau sărmăluţe. Îl întreb pe Dan patronul localului:
- Merge bine varza murată?
- Da, dar în bucătărie şi-n camară pute tot timpul. Cerinţa fiind mare, pun varză la murat şi-n garaj, acasă. Eu, maşina pînă şi nevasta miroase a varză.
- De aia ai divorţat?
Dă din mînă a lehamite!



luni, februarie 15, 2010

Veneţia (IV)


Zborul către Bucureşti a decurs fără incidente. După ce mi-au fost furate bagajele din maşina Mihaelei, * la bazarul Europa, am devenit un călător precaut. În bagajul de mînă port lucruri absolut necesare. Însă "coana mare", şi-a încărcat acest bagaj cu diverse aperitive solide şi lichide intens colorate! Bîrfind, timpul a trecut repede, spre disperarea călătoarei din dreapta care nu înţelegea romaneşte şi a celor din spate care vroiau să doarmă. La poante, rîsul "coanei mari" se auzea pînă în cabina piloţilor!

După 2 săptămîni, ne-am reîntîlnit la aeroportul Băneasa. Eu îmi încărcasem bagajul de mînă cu cadourile (în majoritate sticle de băutură) şi-l ţineam nonşalant pe umăr. Fără alcool, bagajul mare tot depăşea cu 3kg iar duduiţa de la Volare întîrzia cu prelucrarea hîrtiilor. Umărul mi se apleca simţitor.- Ia să cîntărim şi gentuţa de mînă!Acul bate spre dreapta. Funcţionara se minunează:
- E mai grea decît bagajul mare. Vă iert, punem doar 3 kg, adică 21 euro extra.
- Săru-mîna.

"Coana mare" uitase regulile şi avea 2 bagaje mari. A încălţat-o cu 210 euro, de 3 ori biletul ei.

La Veneţia călătorii sosiţi din Romania s-au îndreptat către autobuze, numai noi am luat vaporul. Aveam un hotel rezervat lînga piaţa San Marco unde am ajuns transpiraţi. Au fost valizele greu de împins peste poduleţe, dar în cameră "coana mare" a scos ţuica şi aperitivele care ne-au remontat. Totuşi n-am priceput de ce i-au trebuit 30 de brichete înfăţişînd bebeluşul din Bruxelles care scotea flăcări pe puţ..ică!

Seara ne-am întîlnit cu Iris şi-am cinat la un restaurant aproape gol. Februarie: sezonul fără turişti. După o masă copioasă, la "coana mare" cu multe sosuri, degustăm un pahar de vin roşu. ** De undeva răsuna "Pensieri e parole" a lui Lucio Battisti. Sempre fantastico! În faţa noastră nu ne aştepta o altă viaţă ci o plimbare printre localnici. Stiţi regulile? Bărbaţii se uită după femei iar femeile tot după femei! O remarcau pe Iris, apoi pe "coana mare", abia la urmă pe mine: unii mă compătimeau, alţii mă invidiau!

* Mihaela T. Ea nu şi-a schimbat iniţialele după măritiş.
** Pe meniu, numărul vinurilor roşii era de 5 ori mai mare decît cel al vinurilor albe.


duminică, februarie 07, 2010

Veneţia (III)


Dacă la sfîrşitul secolului întii e.n. Traian n-ar fi ocupat Dacia alta ar fi fost situaţia limbii romane! La începutul secolului 21 am vizitat şi noi Coliseum în Roma. La intrare 2 soldaţi romani îmbrăcaţi corespunzător fumau aşezaţi pe bordură. Nu ne-au dat importanţă. Aşteptau turiştii japonezi pentru poze contra cost, deci erau din legiunea japoneză. Folosind cunoştinţele de italiană învăţate după plăcuţele de avertizare din trenurile romaneşti, le-am spus:
- Romani non fuma.
Mai să scape Marlboro dintre degete! Unul şi-a revenit:
- Fuma tutti.
Altul care n-a fost atent la lecţia de istorie dar a valorificat-o!

În ianuarie 2004, Roşcata în colaborare cu Lufthansa mi-a procurat un bilet extrem de convenabil pe ruta: Los Angeles - Otopeni iar întoarcerea Bologna - Los Angeles. Cu acelaşi preţ aveam voie la un însoţitor. Însă acesta trebuia să respecte 100% ruta călătorului principal. Roşcata fiind ocupată l-am întrebat pe prietenul meu Dănuţ. Şi el era prins dar soţia lui s-a aventurat bucuroasă. Ea e casnică şi deoarece depăşeste 200 de pounds Roscata a denumit-o "coana mare". *

Am studiat traseul, ne-am cumpărat bilete Băneasa - Veneţia la compania Volare. La bagaje era un semn de întrebare: la cursele transatlantice aveam voie 2 bagaje ** iar pe cursa Volare numai unul.
- Deci 2 bagaje de max 35kg la ducere şi numai unul de max 15kg la întoarcere. Atenţie, Volare taxează 7 euro/kg ce este extra. La Bucureşti îţi încarci calabalîcul într-o singură valiză.
- Bine, am înţeles.
Mi-a răspuns "coana mare".

* Dănuţ o dezmiardă "găluşcă".

** azi şi la cursele transatlantice ai voie tot numai un bagaj, max 25kg.


joi, februarie 04, 2010

Veneţia (II)


În piaţa San Marco am fost de 3 ori. Cronologic: prima dată 3 nopţi cu familia, a doua oară o noapte cu Iris şi coana mare, iar ultima dată singur.

Ultima dată am sosit de dimineaţă cu trenul de la Bologna, am lăsat bagajul la gară (5 euro) şi am luat-o pe jos pînă la piaţa amintită anterior. Acolo am făcut poze cu o japoneză. Era tot singurică. Adică am tras-o in poza, apoi şi ea pe mine, inversînd aparatele. Aşa tare mi-a mulţumit aplecîndu-se, încît m-am simţit obligat şi m-am înclinat la rîndul meu. Atunci ea iar s-a aplecat adînc şi aşa mai departe ..... mai mai să pierd cursa MyAir către Băneasa.

Am observat schimbări esenţiale. Gondolierii nu prea mai cîntau arii din opere, cîţiva vorbeau la celulare vîslind! Dacă în sezoanele turistice era un oraş preponderent englez, acum turistului roman nu-i trebuie dicţionar, cam prin orice pieţulică te poţi adresa cu încredere conaţionalilor. Ei te vor îndruma mai bine decît orice ghid turistic prin meandrele străzilor şi canalelor.

Într-un oraş din America, la fiecare intersecţie e un fast food. În Veneţia în fiecare piaţă e o biserică. Inamicul turistului este ceaţa, 70% din atracţii sînt la vedere. Pe timp de ceaţă se pot vizita galeriile de artă şi palatul dogilor. Am rămas impresionat de muzeul armelor. Pe vremea cînd moldovenii se luptau cu turcii folosind buzduganul sau parul, veneţienii construiau arbalete şi puşti din ce în ce mai perfecţionate. Iar republica se ferea să cadă în dictatură prin regulamente stricte. Un doge ţinea cheia de la arme, altul cheia de la muniţii, etc.

Deşi orasul se scufundă, tot pe apă se aprovizionează; electricitatea, gazul şi internetul vin din canal. Am văzut cum reparau electricenii firele frumos colorate dintr-un canal unde parţial scoseseră apa.

Dar porumbeii din piaţa San Marco? Cu un euro am cumpărat un cornet de seminţe şi cît ai clipi a trebuit să cumpăr altul! Industria de turism este secondată de sticlărie. Paradoxal, deşi izvorită din apă, Veneţia a luat cîndva foc şi aşa au ajuns sticlarii pe insula Murano. Acolo am văzut mii şi milioane de obiecte din sticlă (multe inutile).

Multe hoteluri şi restaurante, dar puţine WC-uri. Acesta din urma poate fi o afacere de viitor! Cel vizitat de mine, după o bere Moretti costa 1 euro. Coada şerpuia afară, tocmai sosise un grup cu vaporul.

Am observat multe băncuţe portabile pe străzi. Poate municipalitatea încurajează comerţul stradal? Da de unde! Băncuţele, împreună cu uşiţele inox poziţionate drept dublură la baza uşilor, sînt pentru inundaţii. Atunci turiştii merg pe ele in şir indian!


miercuri, februarie 03, 2010

Noutăţi (II) sau Veneţia (I)


3. La blogul: Cum am scris povestirea frigiderului Zill, s-a agăţat * Ina. În: A şasea boală, ea descrie magnific sistemul medical italian şi trăsăturile romanilor de treabă, stabiliţi în Italia.

Iar mă gîndesc la caracteristicile emigrării: de la est la vest; după climă, adică scandinavii s-au stabilit în nordul Americii iar italienii în sud. Ea a schimbat un oraş din Romania care începe cu litera V pe altul din Italia care incepe tot cu V. Interesant!

Şi eu am fost în Veneţia de 4 ori. Ultima dată doar în gara Mestre. Fiind convins că înţeleg italiana, m-am sfătuit cu o casieră care m-a lămurit scurt:
- Binario ** due.
Să fi trecut ăştia la algebra booleană?

Totuşi, de ce am vizitat eu Italia aşa des? Explicaţia e simplă: am emigrat în SUA via Roma, unde am stat 3 săptămîni. Aici, printre altele, am văzut Fontana di Trevi unde turiştii aruncă monezi în speranţa revenirii. Mă pune necuratul să arunc şi eu cîteva. Cum n-aveam lire, am azvîrlit din alea cu republica socialistă. Dimineaţa 2 muncitori măturau straturile de monezi şi le încărcau în saci.

Cînd copila mea a ajuns studentă, i-a trăsnit să studieze un an la Bologna. Anul s-a prelungit cu aproape încă doi. Aşa am mai vizitat-o eu, chipurile în control.

* Scaiet-isme

** Linia