Evenimente ciudate

Mai întîi, ştirile care sosesc pe net, TV sau Netflix:

În satul Niţchidorf, casele predate de nemţi statului, sînt închiriate pentru suma de 7.5 RON pe lună. Oare care e chiria în Berceni pentru apartamentul nostru de 4 camere, predat statului în 1984?

Un poliţist prezintă urmărirea făptaşilor la ştirile PROTV Internaţional:
- I-am somat verbal prin voce. Am tras un foc de avertisment în plan vertical. Am arestat suspecta de sex feminin.

Ieri am vizionat filmul, Romeo and Juliet Get Married. Vă spune ceva titlul? În realitate, eroii sînt suporterii a două echipe braziliene de fotbal. N-am mai rîs atît de la filmul lui Miloş Forman, Balul Pompierilor.

Acum, după Holloween două întîmplări locale:

Dintr-o dată s-a redus debitul apei calde la baie. Mai mult, la presiune maxima, ţevile încep să vibreze ameninţător. O intervenţie sub casă este absolut necesară. Casa mea are fundaţia ridicată. Adică te strecori de-a buşilea cu lanterna într-o mînă şi punga cu scule în cealaltă, stîrnind un praf fin! La locul intervenţiei m-a urmat cu îndărtnicie pitbull-ul meu Wilson, deşi bolnav şi fără multă vlagă. Eu cred că-n viaţa anterioară a fost instalator. Abia aşteaptă comanda:
- Dă-mi şi mie cheia de 17/32.
Respectînd ierarhia, mă lasă în faţă la ieşire. Sînt pe jumătate afară cînd mi se agaţă jacheta într-un şurub al minusculei uşiţe. Rămas în întuneric, Wilson intră în panică şi sare peste mine. Dau fără folos din picioare, e undeva mai sus! Zbier:
- Dă-te băi jos.
În fine am scăpat, s-a rupt jacheta!

În după amiaza aceleaşi zile se întoarce Roşcata bosumflată de la cumpărături:
- Ce s-a întîmplat?
- N-am găsit rădăcini de pătrunjel şi ţelină pentru ciorbiţă. Am colindat patru supermarket-uri!
- Ţi le cumpăr luni de la vreun magazin din împrejurimile serviciului.
Aşadar luni m-am prezentat la un supermarket chinez. Nici o rădăcinoasă cunoscută. Apoi am umblat la rînd prin alte trei. În sfîrşit găsesc la Albertsons, împachetate în plastic, sub denumirea: parsnips. Nu pare mare diferenţă, parsley sau parsnip. Nu mă urmăreşte nimeni. Sparg cu degetul punga şi miros o rădăcină. Nu mă lămuresc. O rup în două şi acum sigur e pătrunjelul din piaţa Matache. Mă prezint mîndru, acasă:
- Am găsit pătrunjel.
Dintr-o privire, Roşcata:
- Oh, păstîrnac, e perfect pentru ciorbă.

Mierea

V-am mai scris despre albine şi stupari. DNA-ul meu e plin de miere. Vreo două luni s-a organizat miercurea, o piaţă în La Habra. Blocau strada Philadelphia din centrul oraşului şi închiriau multe tarabe pentru diverse mărfuri: de la legume pînă la brăţări. Noi am vizitat-o mereu. Ne atrăgea gustul şi mirosul fructelor naturale. Roşcata a găsit gogoşari şi roşii din grădină.

Era prezent şi un stupar înconjurat de borcănele. El prezenta decent marfa:
- Avem miere de cactuşi, de piersici, de cireşi, şi mierea florilor locale.
O duduiţă parfumată se minunează:
- Din flori locale!?
- E bună pentru alergii.
- Dar miere simplă n-aveţi?
Apicultorul s-a blocat. M-a bufnit rîsul. Iar cumpărătoarea a rămas neelucidată.

Prima cursă

Datorită crizei economice, prietenul meu Mihai s-a reprofilat în şofer de cursă lungă.Urmatoarea povestire descrie peripeţiile din prima cursă de transport.

M-au trimis într-o cursă de testare împreună cu un şofer experimentat. Vorba vine; un copilaş de 20 de ani fără atestat de transport marfă. Menţionez, amenda pentru lipsa atestatului este de la 500 la 2500 RON. Pe parcurs, sigur nu s-a respectat orarul de muncă conform diagramei. Aici amenda e imensă şi e funcţie de ţara unde o încasezi. În Romania, cu o şpagă poate scapi mai ieftin! Dacă firma ta e inconştientă şi cînd şpaga nu ţine, amenda este fantastică.

Aventura mea a început din Sibiu. La graniţă, şpaga cuvenită. Mai nou, vameşii romani stau în vama maghiară iar cei unguri abia aşteaptă un plocon! Ghinion, geamul maşinii noastre era crăpat şi n-a ţinut cu 5 euro. In fine, am livrat cu brio marfa la destinaţie în Italia.

Surprizele au apărut la întoarcere. La o cursă anterioară, camionul nostru fusese furat din parcare şi firma noastră păstrase, după ce carabinierii l-au recuperat, numerele vechi. În baza de date a poliţiei italiene exista o suspiciune! La ultimul control de autostradă s-au gindit să ne verifice. Ne-au scos din tele pass şi ne-au întors în Italia la postul lor de poliţie, la vreo 40 de km. Total 80 km + amenda de 80 euro, pentru geamul crăpat. Metaforic vorbind, blestematul ăla de geam era cireaşa pe tort!

Partenerul meu, "şoferul profesionist" a rămas în pană de motorină! Indicatorul de nivel al carburantului la bord nu funcţiona iar el verifica motorina cu un băţ. A greşit la o verificare anterioară şi am rămas în pană pe autostradă.
La prima mea ieşire pe planeta earth, habar n-aveam ce înseamnă chestia asta într-o ţară civilizată. În 3 minute au apărut cei de la servicio stradale. Ne-au întrebat ce şi cum! Îmi imaginez, sînt antrenaţi să vîneze "proşti" de genul nostru. Partenerul meu ştia că trebuie să ne mişcăm fast, sau avea doar bănuieli! Cu toate astea tot au apărut carabinierii. Au chemat caratrizu (nume dat de şoferi maşinii de tractare). Eu aş numi-o maşina de remorcat cu 400 de euro pe km.

Noroc că poliţiştii italieni au şi ei ceva sînge de roman sau invers. Au chemat un particular. Cu ceva emoţii s-a lăsat omul ăla înduplecat la numai 200 de euro şi ne-a scos pe un drum secundar.

Povestea nu s-a sfîrşit aici. Cei 200 de euro erau banii de motorină! Am pus de la mine să-l scot din necaz pe şoferul profesionist. Aşa am scăpat de Italia. Patroana ne-a încărcat banii de motorină pe card şi ne-a indicat: opriţi la un peco, alimentaţi şi la urmă plătiţi pe card. În loc să procedeze după indicaţii, nea şoferul s-a gîndit să verifice întîi dacă sînt pe bani pe card. Slovenia cică ar fi singura ţară care citeşte cardul fără să introduci pinul şi poate să-ţi scoată banii fără cod! Iaca cum am rămas fără alţi 150 euro şi parcă ar fi şi altele de spus dar mă opresc aici.

Alvaro

Ploile din primăvara anului 1993 mi-au desenat harta Spaniei pe tavanul sufragerii. Cum podul casei nu este suficient de înalt, plin de cîlţi (drept izolaţie), iar apa se prelinge pe căi neştiute, n-am descoperit cauza. M-am sfătuit cu prietenii mei "Costache". Primul mi-a sugerat:
- Nu-i mare lucru să-ţi înlocuieşti acoperişul de "shingle". Îţi trebuie o aprobare de la primărie.

Am împrumutat nişte cărţi de specialitate de la biblioteca publică şi m-am documentat. Teoretic, nu părea mare ispravă. Mi-am luat o aprobare de circa $170 de la primărie. Amabil, inspectorul m-a întrebat:
- Nu vrei să-ţi montezi un "skylight"? Îţi va aduce lumina naturală în sufragerie.
- Aş vrea, dar nu ştiu cum să-l montez corespunzător codurilor de construcţie.
- E simplu, îţi desenez eu.
Simplu, simplu dar eram deja depăşit de acoperiş. Am lăsat la o parte fereastra spre cer.

Pe al doilea Costache, contractor de meserie, l-am descusut la detalii.
- Cum dau jos acoperişul existent?
- Închiriezi un mexican cu ziua, din faţa magazinului Home Depot.
- Îl pipăi la muşchi?
- Păi, ce-i sclav! Vînjos, micuţ să nu-ţi dărîme acoperişul, cu mîinile muncite şi bocanci de şantier. Cei cu adidaşi trebuie evitaţi.
- Care e tariful?
- $50 pe zi, plus mîncare.

Înarmat cu aceste cunoştinţe preţioase plus aprobarea primăriei în buzunar, m-am prezentat la sediul unei companii de gunoaie din orăşelul nostru. Trebuia să-mi închiriez un container unde să arunc resturile acoperişului vechi. La sediul gunoierilor, surpriză: sala de aşteptare în granit, fîntînă arteziană, fotolii de piele italiene şi o secretară de te lua ameţeala!

Întorcîndu-mă de la serviciu vinerea următoare, nu văd nici un container în faţa casei. Îl intreb pe vecinul meu atotştiutor, domnul Jenning.
- L-au adus înainte de prînz, apoi au venit şi l-au ridicat pe la orele 16:00!
Ce să fie, ce să fie! Sîmbătă mă prezint la sediul firmei gunoaielor cu factura-n proţap. Doar vicepreşedintele era prezent. Sînt norocos. Telefonează, şi-ntr-o oră am un vagon la dispoziţie.

Trecînd prin încurcăturile astea am ajuns la Home Depot abia la 11:00. N-a mai fost nevoie să selectez un mexican. Era doar unul, întîrziat: Alvaro.

Abia cînd s-a suit pe acoperiş i-am remarcat bocancii de lucru corespunzători! Documentat, am început printr-un comportament de şef:
- Să începem, ... împingem, ... aruncam, ....
Calm, cu tact, Alvaro aproba şi apoi:
- Ar fi mai bine să începem acolo, .... Mîine vin cu sculele mele, ... etc.
Atunci mi-a căzut fisa.
- Ai mai lucrat la acoperişuri?
- De 7 ani incoace asta fac.
L-am trecut în poziţia de şef de echipă, i-am mărit salariul la $70 pe zi, mîncare plus bere. A trecut şi cele două inspecţii ale primăriei.

Acum, după 16 ani, îi mulţumesc în scris. Folosindu-l pe Alvaro, costul acoperişului s-a redus la jumătate. Compania de gunoaie mi-a returnat cecul. Nu aveau voie sa ia gunoaiele pe strada mea. E monopol la strînsul gunoaielor în oraşul nostru. 2 companii îl împart riguros. Strada noastră era undeva, la graniţă! Şi vicepreşedintele nu ştia!

Asigurarea auto

Decembrie, 1991. Aram Agopian, originar din Stara Zagora, lucra de cîţiva ani buni la o companie cu profil electronic în Los Angeles. La masa tradiţională de Crăciun organizată de companie, Aram a sărit calul. După o tragere la sorţi, salariaţii se felicitau reciproc prin cadouri de maxim 10 dolari. A primit de la reprezentantul vînzărilor o sticlă de coniac Martell valorînd mai mult decît suma menţionată. Generos, a deschis-o, îmbiat colegii dar mai mult s-a autoservit. Amestecînd coniacul cu vinul casei, s-a cherchelit. Petrecerea s-a terminat repede, salariaţii dorind să-şi afle "bonusul" din plicul sigilat. An de an bonusul * era însă acelaşi, $200.

Spre casă, pe autostradă, ghinion; una din luminile de poziţie ale camionetei lui, nu fucţiona. A fost oprit, identificat, chestionat, încătuşat şi transportat la o secţie de poliţie. Aici o poliţistă a continuat cu întrebări, printre care şi:
- Care sînt orientările dumneavostră sexuale?
- Pot să vi le demonstrez imediat!
I-a răspuns el, galant. A petrecut singuratic o noapte, într-o celulă cu uşi solide, glisante. Prilej de meditaţii şi amintiri: bunicul care şi-a îngropat aurul în timpul holocaustului undeva în Turcia, fuga din Bulgaria în Italia, lagărul de la Triest, America, nunta aranjată şi ratată cu fata patronului armean al magazinului Rons, visul înfiinţării unei companii, etc.

Acuzat de DUI **, şi-a angajat un avocat costisitor. A reuşit să-şi recapete permisul de conducere cu o restricţie pe doi ani: cantitatea de alcool în singe mult mai joasă decît cea legală. Acum avea necazuri cu asigurarea auto obligatorie în California. Scumpă pentru cei cu DUI la dosar.

Şi-a luat o zi de concediu. Pe vremurile alea fără internet cartea aurie era de mare folosinţă. A sunat diverse agenţii de asigurări şi după 5 ore de telefoane cu întrebări similare şi-a găsit ceva mai de doamne ajută. Asigurat, trage o ţigară, bine înţeles fără băutură. Îi tremurau mîinile de oboseală şi nervi. O idee relaxatoare îl învălue. Îl sună pe agentul de asigurări Anthony Lopez. Cu vreo 2 ore în urmă, îi răspunsese la întrebări dar nu l-a apreciat datorită preţului exagerat.
- Alo domnul Anthony?
Datorită puternicului accent rusesc, e recunoscut imediat.
- Aram.
- Da.
- Te-ai hotărît, vrei asigurarea?
- Nu, boule.
Aram depărtează receptorul de ureche. Un receptor mai întîi liniştit apoi zgomotos. Brusc, stresul dimineţii se transbordează în biroul lui Lopez. Relaxat îşi imaginează un Anthony roşu în obraji, înjurînd de zor.

* Acum companiile electronice, au retezat complet bonusurile.
** Driving Under the Influence of alcohol.

ProTV Internaţional

Verizon, compania care ne transportă emsiunile TV în casă, are opţiunea unui pachet romanesc: ProTv Internaţional şi RSC1, pentru $15/lunar. Ne-am abonat în august şi parcă ne-am uita prin gaura cheii în apartamentul vecinului! Sau cum se uită Wilson (pitbull-ul nostru) printr-o crăpătură în curtea vecinului. Căpăţîna lui uriaşă înclinată la 45 de grade prevesteşte cu ondulaţiile cozii, umbra căţelei vecinului.

Ştirile ProTV.
Ne gîndeam; la pensie cumpărăm o căsuţă la marginea pădurii în Romania. Din pridvorul cu două şezlonguri urmărim puzderia de stoguri. Ne-au vindecat ştirile de dimineaţă ,vizionate la noi, seara:
O bătrînă de n ani a fost violată şi decapitată. Nu au specificat ordinea operaţiilor. Nici partea masculină n-a scăpat. A fost înjunghiat de n ori. Dacă va fi descoperit şi judecat riscă să stea ani lungi şi grei după gratii!
Dar casele atacate de urşi, la marginea pădurii! Dacă scapi şi anunţi autorităţile, urşii sînt relocaţi. Tocmai au mutat o ursoaică cu doi ursuleţi superbi. Cum au să-l mai întîlnească ei pe tata? Aflam, Romania are cea mai mare populaţie de urşi din Europa şi nu se pot vîna decît cu o autorizaţie foarte scumpă, pe trofeu. În prezent, creşte comercializarea fructelor de pădure, se intensifica şi recoltarea afinelor, murelor şi zmeurei. Ursul are o singură şansă, să devină ierbivor!

Happy Hour.
Aici am aflat, mai mult sau mai puţin, cine a luat banii şi bogăţiile lui Ion Dolănescu.

Telenuvele.
Dacă ar programa serialele "Îngeraşii" aleator, tot am înţelege subiectul.

Poveştiri de noapte.
Un băiat vesel şi un african-roman prezintă acestă emisiune de ştiri mondene. Fetele care l-au acompaniat pe Mutu la băutură înaintea meciului Serbia-Romania 5-0, sînt acum descusute!

Omul care aduce cartea.
Asta este emisiunea nostră preferată. Domnul Mihăilescu prezintă zilnic, cu competenţă, un roman. Răutăcioşi, noi aşteptăm cu nerăbdare cuvîntul pe care-l bîlbîie. Ieri a fost ţî ţî ţîţucile!

Reţeta de acasă.
Doar Roşcata o urmăreşte. E revoltată de deserturi; mai toate sînt preparate de doamna Simona Mihăescu, cu prafuri din cutie.

Sport.
Sîmbăta şi duminica, ProTv Internaţional aduce în casele românilor de pretutindeni cele mai tari meciuri. Urmează o enumerare: Steaua, Dinamo, etc. M-au fericit, abia către sfîrşit am realizat; vorbeau de Steaua 2, Dinamo 2, deci Liga a 2-a.

Campania ProTV.
Lumea virtuală eliberează imaginaţia oamenilor. Un cunoscut şi-a ales emailul NiţelObosit at yahoo.com. L-am întrebat, de ce?
- Eram molcom de la naştere. Am continuat! La nevoie, mama mă apăra:
- Lăsaţi-l, e niţel obosit!
ProTV şi-a ales cu succes drept motto în campanie: Jos pălăria. Prezentatorii, spectatorii sau cetăţenii îşi scot pălăria... Totuşi poate se răzgîndesc şi din 2010 vor schimba deviza, să zicem în "jos chiloţii". Menţionez: îmi place tare mult prezentatoarea ştirilor sportive.

PS. La sugestia lui Cronin: acest articol poate fi frunzărit de copii sub 16 ani numai cu acordul părinţilor.

Sulurile

Foştilor sportivi Nadia Comăneci, Ilie Năstase şi Gheorghe Hagi care promovează turismul romanesc timp de un an de zile, li s-ar putea eventual adăuga actuala laureată a premiului Nobel pentru literatură, Herta Müller, care a urmat cursurile Facultăţii de Limbi Germanice Timişoara. Scriitoarea stîrnind vîlvă mai mare decît reclamele plătite ale Elenei Udrea.

Şi Roşcata a urmat cursurile Facultăţii de Limbi Germanice, secţia Engleză-Germană în Bucureşti, unde a avut multe colege nemţoaice. La limba şi gramatica germană era dificil să competitezi cu acestea. Germana era limba lor maternă şi cîteodată greşeau doar cuvinte romaneşti. Îşi aminteşte cu nostalgie de Inge din Agnita, poreclită Şoricelul. Locuia într-o cameră de cămin împreună cu alte trei studente. Deşi la vremea respectivă nu era vreo criză economică, administraţia căminelor economisea pe unde se nimerea. Săptămînal femeia de serviciu împărţea trei suluri de hîrtie igienică pe cameră. Inge a replicat:
- Nu este posibil, trei sule la patru fete?
Femeia de serviciu mai să scape sulurile din mînă:
- Vă ştiu eu p-astea de la limbi străine, nu vă mai ajunge cu...lor.

Briceagul

Office@aza.ro a trimis via Theo un email pe 2 octombrie:
Vă informăm cu regret că Adrian Marian Lacea s-a stins din viaţă la data de 26 septembrie 2009, după o grea lupta împotriva cancerului.

În aceeaşi zi a sosit un alt email de la colegul electronist, Cornel:
Încerc prin puţine cuvinte a aduce un omagiu lui Adrian şi prin prezentul îi invit pe cei ce l-au cunoscut mai bine, să ne scrie:

Cuvintele lui Posi, fost coleg de cămin şi chiar de cameră (anul I):
Adrian vine din Iaşi şi a fost de-a lungul facultăţii în grupa a 3-a. Era un tip deosebit de discret şi un suflet mare. Muzica i-a fost aproape şi magnetofonul său reda adesea Beatles, Rolling Stones, Deep Purple, Led Zeppelin... Purta plete şi desigur a avut şi el probleme cu prof. Barcă Gălăţeanu şi probabil cu"porcul" de la mecanisme.

Cuvintele lui Tinel:
Am primit vestea tristă despre Adrian. Am lucrat o perioadă impreună la ICE, în cercetare. Un om deosebit, de caracter. Un suflet bun, de o mare sensibilitate.

Despre Aza şi Adrian, un articol detaliat în revista Electronica:

La parcurgerea primul email m-am apucat disperat să caut briceagul prin casă!
Ultima săptămînă a şederii noastre în Romania (mai 1984) am locuit la Adrian. Predasem apartamentul proprietate personală statului şi acum împarţeam cu el unul similar, în Colentina, o staţie de la Bucur-Obor. Din balconul apartamentului situat la etajul 10, priveam uimiţi creştetele oamenilor, agitîndu-se după cumpărături. Atunci mi-a dăruit un briceag.
- Să ai grijă de el. Îl am de la socrul meu.
Am ridicat capul şi am dat în rîs, dar ochii lui albaştri m-au potolit. Era serios. Parcă mi-ar fi oferit-o pe prima lui nevastă! Ea zîmbea acolo lîngă noi şi ar fi fost greu de refuzat pentru că semăna cu o mură pîrguită!
- Sigur, o să am grijă de briceag. O sa-mi poarte noroc.

Examinez bricegul acum: o variantă romanească a unui swiss army knife: cuţit, furculiţă şi tirbuşon în prăsele de sidef. Încă în funcţiune. O să-l pun în ramă.

Pe Adrian, îl cunosc din perioada liceană, ieşeană. Si el a fost un experiment socialist, la clasa specială de fizică. La un moment dat conducerile acestor clase s-au infiltrat şi în viaţa personală a elevilor. Au organizat nişte serate între cele două clase. Aşa ne-am cunoscut. Ne-am revăzut la ceaiurile lui Mihaela T. Pe perioada politehnicii ne-am întîlnit, salutat la cursuri şi prin cămin. Totuşi, e de povestit un incident din anul trei.

La căminul B, Regie, el avea camera exact deasupra mea. Odată, într-o iarnă, venind încărcat de la Iaşi, am cinstit din belşug colegii mei de cameră. Resturile din bidonul de 10 l, le-am plasat la răcoare, afară, pe pervazul geamului, ancorînd butelca corespunzător.
Întorcîndu-se seara de la un restaurant de pe cheiul gîrlei, Adrian cu prietenul lui, Matei au remarcat bidonul. Erau ei cu chef dar parcă ar fi mai mers un şpriţ. Matei şi-a confecţionat un cîrlig şi s-a aplecat pe pervaz. Adrian l-a ţinut. Nu ştiu dacă l-a ţinut să nu cadă sau să nu-mi şterpelescă bidonaşul!? Nu mai are importanţă. Încercările astea dificile şi periculoase i-au făcut să treacă de la şoapte la vociferări, care ne-au trezit. Şi noi eram bine abţiguiţi!

Amîndoi ne-am ales la repartiţie întreprinderea ieşeană Tehnoton. Acolo ne-am împrietenit.

Steaua şerifului sau şeriful stelei

S-a terminat prima etapă a cupei campionilor europeni. O competiţie de elită. Pentru ceilalţi a fost creată cupa oraşelor tîrguri sau cupa uefa iar anul asta cupa ligii europene.

Mai corect ar fi cupa oraşelor şi cupa satelor! Sperăm ca Unirea Urziceni să curgă în cupa satelor. Vorba lui Creangă: decît codaş la oraş, mai bine în satul tău fruntaş!

Azi are loc meciul Steaua - Şheriff Tiraspol.
Steaua seamănă cu un ghem de sfoară calitatea I-a romanească, încîlcit. Momentul e favorabil moldovenilor, acum sau niciodată. În retur va fi greu, nenea Bergodi îl descîlceşte metodic.

Avantaj Steaua: nea Gicuţă e în culmea euforiei pentru discursul citit ieri la parlamentul european. În 50 de secunde, a depăşit spaţiul mioritic.