vineri, august 02, 2013

Mockingbird

Demult, am citit o povestire săteasca, a lui Sukşin. Kolea cînta (zbiera) noapte de noapte la armonică. Se îndrăgostise de Nina. Sătenii care se culcau odată cu găinile erau disperaţi şi-l înjurau. În fine după un timp, este acceptat, se programează nunta şi cîntările încetează.

Cam la fel ne-am procopsit într-o dimineaţă cu un Mockingbird. Ne-am bucurat de repertoriul lui impresionant. El s-a poziţionat pe stîlpul care ne alimentează casa cu energie electrică şi internet de unde schimba cu nonşalanţă un tril cu alt tril. Cîteodată imita chiar şi o alarmă de maşină care i-a plăcut. Am încercat un dialog prin fluierături. Nu s-a lăsat ademenit. Îşi căuta insistent perechea.

Mockingbird-ul seamană cu o vrabie mai mare, gri şi niţel alb la aripi. Este agresiv, săptămînal sigur vezi vreo cioară (presupun care i-a atacat cuibul) urmărită în zbor. Nu numai o urmăreşte, ci o şi loveşte cu ciocul în cap. Să se salveze, cioara trebuie să se aşeze undeva.

Să revin la Mockingbird-ul nostru care parcă semăna cu unul de anul trecut care îmi mînca strugurii. În mai ne-a cîntat între orele 9 şi 11, în iunie a mai adăugat o repriză între 17-19 iar în iulie a inceput să cînte pe la miezul nopţii. Aşa că am început să arunc cuburi de gheaţă. Astea sînt cele mai indicate pentru că nu lasă urme la vecini! Roşcata, către colonia noastră de vrăbii:
- Mîine vă cumpăr boabe de grîu. Poate se sacrifică una din voi şi se împerechează cu cîntăreţul ăsta; să ne lase să dormim!

Pînă la urmă a dispărut, şi-a găsit perechea ori poate l-a împuşcat vecinul! Eu tot mă mai trezesc la miezul nopţii şi tare aş vrea să-l mai aud cîteva minute.

vineri, iunie 07, 2013

Prankster (I)

L-am cunoscut pe Ionel în anul doi de studenţie, la petrecerea telefoniştilor. S-a prezentat:
- Ionel Pop.
Mai tîrziu, am realizat de ce schimbase ordinea numelor; amicii îl strigau simplu: Popopel. Totuşi chestia asta nu era adevărată!

Cînd a organizat un ceai în apartamentul mamei din Drumul Taberei, i-am văzut camera tapisată cu postere Playboy. Pe tavan, firul alb al becului de 75W izvora din partea ruşinoasă a modelului Decembrie 1970. Vremurile celea pline de restricţii comuniste; l-am întrebat:
- Unde ai găsit posterele?
- Soră-mea a lucrat astă vară la Clubul Mediteranean.
Oare cum o fi arătînd soră-sa? Am cunoscut-o ulterior, faină duduie: destinată "premianţilor".

Delia, prietena lui Ionel era în clasa a XII-a. La o altă petrecere, cînd Ionel s-a îmbătat, plîngea domol. Am consolat-o:
- Mîine îşi revine.
- Nu-mi pasă de el, sînt însărcinată.
Eram în plin decret de interdicţie a avorturilor. A continuat:
- Nu ne-am protejat. M-a îmbrobodit cu povestea accidentul din copilărie; după care Ionel ar fi rămas steril!

miercuri, aprilie 03, 2013

Copiii în alte perspective

 În prima săptămînă de America, Roşcata şi-a găsit de lucru la biroul rezervări, LTU. Au angajat-o deoarece vorbea nemţeşte. Salariul nu era mare dar şeful, Peter Freymuth * organiza o masă de Crăciun cu premii, la un local select. Prima astfel de masă a fost la Regency Club, LA. Undeva la etajul 17, pe bulevardul Wilshire cu o vedere încîntătoare spre oceanul Pacific. Fiecare musafir era prevăzut cu un chelner gata să-i sară în ajutor şi cîteodată chestia asta era jenantă: scuturam ţigara şi chelnerul pac-pac deşerta scrumiera. La toaletă, după ce îţi spălai mîinile te aştepta un domn cu prosopul pregătit iar Roşcata mi-a povestit cum toaleta la femei era de fapt un salon gratuit de cosmetică /manichiură /pedichiură. La sfîrşitul mesei salariaţii şi-au pus numele într-o pălărie şi Roşcata a cîştigat 2 bilete de avion pentru Dusseldorf, bineînţeles cu LTU.

 Aşa că-n 85 am vizitat Germania, via New York unde ne-am şi oprit la fostul meu coleg Victor. El locuia la etaj, într-un apartament în Queens şi cum discutam noi la un păhărel, băieţelul lui, Teddy:
- Vreau îngheţată! Capătă banii necesari după negocieri şi dispare. Victor:
- Poate îl răpeşte cineva şi scăpăm de el.
Ne-am uitat întrebători la ei. Nu clipeau, n-am realizat dacă glumesc sau nu. Am schimbat discuţia de la problemele noilor emigranţi la amintirile timpurilor plăcute, petrecute împreună, în Romania. Peste vreo 2 ceasuri se aud strigăte de afară; la 5 ani Teddy nu avea cheia intrării principale. Victor:
- Eram sigur, pe ăsta nu-l ia nimeni!

  După alţi ani, lucram într-un laborator cu-n chinez care-şi transformase numele, în Larry. El nu înţelegea de ce se luptă părinţii americani cînd divorţează, pe posesia copiilor.
- Eu m-am înţeles cu nevasta. Dacă divorţăm nici eu, nici ea nu vrem copiii.

  Iar vinerea trecută (mare la catolici) cînd vecinul nostru Russ a pregătit o oală de mare clam chowder care se serveşte în pîine scobită şi unde ne-am întîlnit cu un alt vecin, Roger. L-am întrebat:
- Unde e nevasta şi Adam (băieţelui lui de 5 ani)?
- Ea, acasă la televizor iar Adam în camera lui se joacă cu chibriturile!

  *Peter este acum în consiliul de conducere al aeroportului Palm Springs.