duminică, decembrie 23, 2012

Un chici plăcut

A fost pictat pentru mine de tatăl unei prietene. A stat în LA cîteva luni şi văzîndu-l activ, fără activităţi pecuniare:
- Desenează-mi un tablou!
El m-a aprobat dar între timp l-a angajat o domniţă din Santa Monica să-i deseneze un tablou barosan aşa ca Nunta la Cana de Veronese. Respectiva avea o sufragerie cu-un geam imens şi dorea să zugrăvească peretele opus cu peisajul care se vedea pe acesta fereastră! Cînd şi-a amintit de mine, mi-a pictat rapid elementele esenţiale ale naturii: apa cu bolovanii, pădurea, poiana, cerul şi norii.
- Îţi place?
- Da.
Totuşi mi-ar fi plăcut şi-un cerb privind voiniceşte în zare şi cu picioarele în smocuri de iarbă. Precum ştiţi, copitele sînt mai greu de desenat. Cînd din întîmplare l-am atîrnat pe perete cu capul în jos, nimic nu s-a schimbat!

Ca jachetele rabatabile; poţi să le porţi pe faţă şi pe dos. Pe vremuri cînd gulerele, manşetele sau alte părţi se uzau existau servicii de întors!

vineri, noiembrie 30, 2012

Observaţii

Prietenul meu Damian* spune că doar perversiunile deosebesc oamenii de animale, în toate domeniile de activitate. Cînd ne vizitează, începe cam aşa:
- Să vedem ce perversiuni aţi mai gătit?
Acum e supărat. După o vară toridă, o recoltă de struguri precoce şi redusă, o vizită în septembrie în Romania/Serbia, n-a mai găsit must la revenirea în LA. Totuşi a revăzut locurile pe unde a trecut Dunărea înot către Yugoslavia. Prima dată a fost returnat şi pedepsit cu puşcărie pentru trecere de frontieră.

Burtoşii nu pot dormi pe burtă!

Blog-uiala seamănă cu plaja de nudişti. E interesant cînd apare unul/a nou/a pînă se dezbracă. Si dacă tot sînt la plaja, mi-am amintit cum se ruşinează bărbaţii ieşind din marea înspumată, unde alţi nudişti ţin berea sau pepenii la răcit.

* In articol fiul lui Opojevici

miercuri, octombrie 24, 2012

Ciuaua

 
Zilnic plimbăm cîinii, seara pe la 7. Acum e întuneric şi răcoare. Cînd întîrziem, Zorica ne reaminteşte cu-n sunet de freză dentară tot mai sfredelitor. Plimbarea ne prieşte şi nouă; alţii îşi cumpără diverse aparate sofisticate de exerciţii, multe sfîrşind pe nimic în revista PennySaver.

Pe străzi întîlneşti alţi plimbăreţi de cîini. Mai toţi poartă-n mînă o pungă de plastic. După miros vă închipuiţi ce conţine punga!? Prin ordonanţă, trotuarele oraşului trebuie menţinute curat! Pe ai mei, i-am obişnuit relativ simplu să nu se uşureze la plimbare. Cum încercau, cum îi struneam din hăţuri; acum nici nu mai îndrăznesc.

Roşcata o duce uşor pe Bella (labrador de 11 ani); în schimb Zora mă trage neostenită. Am cumpărat nişte hamuri care la tras, împiedică respiraţia. Nimic, respiră astmatic dar tot trage. Dacă o plimb numai pe ea nu mă mai trage; deci vrea sa fie musai prima, înaintea lui Bella.

Dacă pentru mine, Roşcata şi Bella plimbarea înseamnă relaxare, pentru Zora plimbarea e o vînătoare pe tăcute. Ştie unde se ascund pisicile şi crăpăturile gardurilor pe unde latră neaşteptat cîinii.

În timpul unei plimbări, de undeva, a răsărit un căţeluş mexican Chihuahua, fără lesă. S-a îndreptat lătrînd agresiv către Zora care s-a ferit într-o parte de muşcătură şi la săltat în gură. Îl ţinea aşa cum aţi văzut pe la televizor un cîine bine dresat aducînd ziarul stăpînului. Eu am rămas perplex şi parcă mi-a trecut prin minte să-i dau comanda: rupe-l! Dar am fost întrerupt de apariţia stăpînei căţeluşului:
- Vai, vai!
- Drop it!
Dar Zorica nu mă asculta. Chihuahua a început să schelălăie jalnic. Probabil Zora a mărit presiunea.
- Drop it!
De data asta l-a lăsat să cadă pe asfalt. Ori m-a ascultat, ori era prea greu (cca 2kg). Plîngînd şi niţel îndoit de mijloc Chihuahua a traversat strada cu stăpîna dupa el. Încetişor, profitînd de ocazie ne-am îndepărtat şi noi. Totuşi am observat cum nu s-a lăsat prins şi parcă fugea normal.

Acum, la plimbare, ocolim locul cu pricina. În curînd n-o să mai avem pe unde ne plimba!

marți, octombrie 09, 2012

Comentarii la articolul

Tocmai am citit articolul oenologului Liviu Grigorică, Vinul de casă: pro si contra.
Deşi titlul este: Vinul de casă, şi autorul recunoaşte că s-ar putea face vin acasă şi din soiuri nobile, totuşi în continuare se referă numai la hibrizi.
Cîteva soiuri hibride din Romania:
- Nohan sau Căpşunică sau Fragă (afară Noah ... cel cu arca), rezistent la mană, secetă şi ger.
- Fraga neagră (afară Othelo), dă producţii mari.
- Zaiber (afară Seibel), se maturează devreme şi dă producţii mari de struguri, circa 4kg la butuc.
- Conder (afară Couderc) cu gust plăcut, nefoxat.

 Deşi titlul este: pro şi contra, din păcate autorul este mai mult împotrivă. Cîteva remarci pro (şi aici mai multe contra) le găsim la viţa hibridă.
"Viţele hibride provin din incrucişarea sau fecundarea a două specii sau varietăţi americane diferite şi se numesc producătoare directe pentru că trăiesc pe propriile rădăcini, rezistente la filoxeră (insectă de origine americană, de dimensiuni foarte mici, ce se hrăneşte din rădăcinile viţei de vie). Astfel de viţe sunt ieftine, uşor de obţinut şi de plantat, presupun cheltuieli mici de intreţinere, DAR au producţie mică, dau vinuri slab alcoolice, cu aciditate destul de mare, mai greu de păstrat (rareori putem vorbi de maturat şi invechit), cu aroma şi gust tipic foxat (de vulpe, eter)."

Viţele hibride se înmulţesc prin butaşi simpli, fără altoire. Nu trebuie îngropate iarna. Multe soiuri sînt rezistente la mană deci nu trebuie stropite cu piatră vînătă. Nu toate au producţie mică sau gust foxat. Aciditatea depinde de momentul recoltării, struguri necopţi produc un vin mai acidulat. Nu gasesc nimic rău în consumarea unui vin slab în alcool.

Autorul vorbeşte de metanol (fără date concrete) în vinul hibrid ca apoi să ne liniştească: "Acest lucru nu trebuie să ne ingrijoreze foarte mult, deoarece ar trebui să consumăm in timp foarte scurt cateva zeci de litri de vin pentru a atinge o concentraţie de alcool metilic toxică pentru organism."

 Iar cînd povesteşte de igiena cramei, efectiv sperie potenţialii cumpărători de vin hibrid. Dar cînd a fost ultimul caz de vin în butoi de varză? Un afront adus gospodarilor romani. Uită ca butoiul de varză are un fund scos pentru că e mai greu de introdus varza pe cepul principal! Şi sezonul murăturilor coincide cu cel al vinului.

 În partea: Atenţie la vinurile oxidate, autorul îmbîrligă niţel puterea ursului cu căpşunica şi vinul gălbui uşor oxidat precizind doar la următorul paragraf: vinurile naturale se casează mult mai repede decit cele comerciale păstrate la temperaturi şi condiţii necorespunzătoare. Drept urmare vinariile adaugă acizi şi sulfiţi drept conservanţi.

"Indicaţia „Conţine sulfiţi” nu trebuie să ne sperie! e vorba de antioxidanţi şi stabilizanţi ai vinului. Iar concentraţia lor din vin e departe de a ne pune viaţa în pericol."

SO2 este prezent în vinuri, natural în concentraţii de pînă la 10mg/L. Acestea sînt considerate fără sulfiţi. Comunitatea Europeană limitează indicaţia „Conţine sulfiţi” astfel: max 160mg/L la vinuri roşii şi max 210mg/L la vinuri albe. În Statele Unite limita max a SO2 este 350mg/L. Pînă la urmă această concentraţie mare de SO2 este folosită pentru a ţine îndelung vinul pe rafturile magazinelor.

 Din Wikipedia:
The final product (wine) may contain tens of thousands of chemical compounds in amounts varying from a few percent to a few parts per billion. In the context of wine production, terroir is a concept that encompasses the varieties of grapes used, elevation and shape of the vineyard, type and chemistry of soil, climate and seasonal conditions, and the local yeast cultures.

 However, flavor differences are less desirable for producers of mass-market table wine or other cheaper wines, where consistency takes precedence. Such producers try to minimize differences in sources of grapes through production techniques such as micro-oxygenation, tannin filtration, cross-flow filtration, thin-film evaporation, and spinning cones.

În concluzie, deoarece vinurile nu sînt în categoria aliment, producătorii nu trebuie să scrie cum a fost preparat şi cîţi sulfiţi conţine. Ei au introdus conceptul unui vin limpede fără depuneri. Ori vinul fară depuneri e ca .... să vă reamintesc bancul:
Toaleta bărbaţilor unui mare restaurant. Intră un domn cărunt la costum, cravată, floare la butonieră şi odată poziţionat la perete începe să dea nişte planete puternice.
Unii se uită miraţi.
- Ce vă uitaţi băieti. Pişatul fără bă..nă e ca nunta fără lăutari!

sâmbătă, iulie 28, 2012

Duşmanul USleului

Deşi premierul s-a umflat în pene la deschiderea jocurilor, Olimpiada îl încurcă rău la referendum. Programul de duminică, 29 iulie 2012:

11.00 Volei pe plajă, DolceSport 2
11.30 Handbal M, Islanda - Argentina, DolceSport 1
11.30 Canotaj, serii de calificare, TVR 1, TVR HD
11.30 Gimnastică F, serii, TVR 1, TVR HD
11.30 Judo, preliminarii şi sferturi de finală, TVR 1, TVR HD
12.00 Polo M, Grecia - Croaţia, DolceSport 2
12.00 Nataţie, TVR 2
12.30 Scrimă, sabie masculin, TVR 1, TVR HD
13.00 Volei pe plajă, DolceSport 1
13.30 Volei M, Rusia - Germania, DolceSport 2
14.00 Tenis, TVR 1
15.30 Box, TVR 2
16.00 Judo, finale, TVR 1, TVR HD
16.30 Baschet M, SUA - Franţa, DolceSport 1
17.00 Fotbal, Brazilia - Belarus, TVR 3, TVR HD, DolceSport 2
18.45 Volei M, SUA - Serbia, DolceSport 1
19.00 Fotbal, Uruguay - Senegal, TVR 3, TVR HD
20.00 Tenis de masă, TVR 2
20.00 Scrimă, finale, TVR 1, TVR HD
20.30 Polo M, România - Marea Britania, TVR 2, DolceSport 2
21.30 Nataţie, TVR 2
21:45 Fotbal, Marea Britanie - Emiratele Arabe Unite, TVR 3
22.00 Gimnastică F, TVR 1, TVR HD
22.00 Volei M, Italia - Polonia, DolceSport 2
00.00 Polo M, Muntenegru, SUA, înregistrare Dolcesport 2

joi, iulie 26, 2012

Începutul sfîrşitului (II)

În 1846, Alecu Russo a cules Mioriţa din ţinutul Vrancei. Balada a fost publicată de Vasile Alecsandri cu o mică modificare: ciobănaşul moldovean înlocuieşte pe cel vrîncean.

În zilele noastre, cînd s-a descoperit plagiatul primului ministru atenţia s-a îndreptat către numărul paginilor copiate. De fapt, profesorul Dumitru Diaconu a scris întreaga teză de doctorat a tînărului ambiţios cu perspective din cabinetul Năstase, Victor Ponta.

marți, iulie 10, 2012

Începutul sfîrşitului (I)

Să reactualizez un banc mai vechi:
Un tînăr activist de partid este trimis să rezolve probleme admistrative într-un sat. Secretarul de partid:
- Tovarăşul Georgică de la DCA, te va transporta cu căruţa. Pe drum, nea Georgică:
- Să ne oprim oleacă la umbra stejarului să se pişe caii. Activistului e băiat şcolit, chiar şi-a luat la fără frecvenţă o diplomă din comuna Caţanea. Se grăbeşte, nu vrea să-l prindă noaptea-n sat:
- Ce mai zăbovim aici?
- Stai să-şi tragă sula caii!
- Ce urît vorbeşti !?
- Cum să spun !
- Spune şi dumneata organ, membru.
Restul drumului nu mai conversează, dar nea Georgică tot mai înjură din cînd în cînd, caii. La final, activistul:
- Ştii cine sînt eu?
- Nu.
- Sînt membru de partid, organ al noii puteri.
- Aaa, tot un fel de sula calului!

Rîdem noi, rîdem dar ... în Romania se schimbă guvernarea prin trucuri avocăţeşti. Test:
Dacă va plimbaţi printr-o zonă a nisipurilor mişcătoare şi auziţi:
- Ajutor, ajutor !
Vă apropiaţi şi-l zăriţi afundat pînă la umeri de proaspătul avocat al poporului şi PSD-ist de Iaşi, Valer Dorneanu. Ce faceţi:
a) îi aruncaţi o prăjină şi-l trageţi la mal, sau
b) îi daţi cu prăjina-n cap.

Indiferent de răspuns, ar trebui să neglijaţi niţel încercările literare şi să mergeţi pe 29 iulie, la referendum.

Mai multa documentare

vineri, mai 11, 2012

Sfîrşitului începutului

După o anumită vîrstă orice zi e un cadou. Fiecare îşi stabileşte "anumita" cu metode proprii. În unele zile cadou te năpădesc amintirile. Unii susţin că-n memorie, omul păstrează toată viaţa lui, doar accesul se pierde; adică nu mai ştim adresa şi parola anumitor feliuţe de memorie.

Amintirea mea cea mai îndepărtată e cînd am căzut din pod, pe la vreo trei ani. Cineva uitase scara pe chepengul deschis al podului. M-am urcat şi-am descoperit spaţiul minunat destinat vechiturilor, lucruri considerate imediat nefolositoare dar cu posibilităţi viitoare.

Am rămas fascinat de o maşină de cusut, damblagită. Roata din dreapta cu mîneraş funcţiona satisfăcător. Am tot învîrtit-o pînă am ameţit. La plecare m-am împiedecat de scară şi-am căzut rostogolindu-mă din treaptă-n treaptă. O vecină m-a găsit leşinat. A fugit grabnic la mama:
- A căzut Costel!
- Nu-i nimic.
Mama adera la teoria: copii trebuie să se descurce singuri. De mic m-ă lăsa singur în casă.
- Da-i curge sînge din ureche!
De fapt mă lovisem la bărbie. M-a transportat în braţe la vecinul nostru, medic evreu cu care tata nu vorbea. Nu era o dispută rasistă. Medicului avea un băieţel alintat, să nu spun prost crescut. Cînd tata venea de la serviciu băieţelul îl striga de după gard:
- Băşinosule!
Replica venea cu-njurături şi iaca aşa se nasc conflictele.

vineri, martie 23, 2012

Alegeri in Australia

Tin pumnii strinsi pentru prietenul meu Iulian care candideaza la alegerile locale, miine in Springwood, Australia.
Rezultatele alegerilor.

marți, martie 20, 2012

Artele Marţiale (II)

În Los Angeles, mulţi părinţi mîndri, afişează pe maşinile lor etichete autoadezive cu-n text: băiatul meu este premiant la şcoala ... cutare. Alţii mai războinici afişează: băiatul meu îl bate la orice oră de zi sau noapte, pe premiantul tău. Ce vremuri trăim, pînă şi fetele se bat!?

Am văzut prima dată o luptă judo, în studenţie, la invitaţia prietenul meu Adrian, timişorean cu părinţi olteni! :) Era tot un fel de trîntă unde aveai voie să ţii oponentul de halatul rezistent. Cînd a terminat l-am întrebat:
- De ce ţipai aşa tare?
- Să intimidez adversarul.

Mai aproape de zilele nostre, m-a trimis Roşcata să aduc un bilet de avion din Little Saigon. Acesta este situat în oraşul Westminster, Orange County. După terminarea războiului vietnamez în 1975 s-au refugiat aici 35 de mii. Muncitori şi întreprinzători vietnamezii au transformat cîmpurile de căpşuni în locuinţe şi magazine. La fel ca romanii emigraţi înainte de 1989 majoritatea s-au înscris la partidul republican cu o platformă politică mai anticomunistă. În 1999 patronul unui magazin video din Little Saigon a expus în vitrină steagul nou vietnamez şi portretul lui Ho Chi Min. A crezut în libertatea de exprimare! Mii de conaţionali au protestat în faţa magazinului şi actualmente nu se ştie unde a dispărut patronul.

Agenţia de voiaj era situată lîngă o şcoală de arte marţiale. Un grup mare de discipoli aşteptau costumaţi să intre în sală. Cînd m-au văzut au început să se aplece respectoşi. Mai era cîte unul care întors fiind, nu m-ă remarcase; ghiontit şi atenţionat se apleca imediat. M-am simţit precum Ceauşescu în vizită la coreenii nordici!

Prietenii mei Dănut şi Edi au fost ani de zile manageri la un complex de locuinţe din Monterey Park. Majoritatea locuitorilor sînt chinezi şi numărul lor creşte permanent! Fetiţa lor Alex a urmat o şcoală Kungfu. O dată am însoţit-o pe Edi la serbarea de sfîrşit de sezon a şcolii. M-am aşezat în spate şi aşteptam să înceapă seria de lupte demonstrative. Brusc s-a lăsat linişte, a intrat marele maestru. Studenţii şi părinţii s-au aplecat cu respect, numai eu am rămas drept, nerealizînd situaţia. Marele maestru a venit direct spre mine, mi-a strîns mîna şi a spus ceva şîşîit. M-am aplecat şi eu, în aplauzele audienţei.

miercuri, februarie 29, 2012

Artele marţiale (I)

Să încep cu-n banc din domeniul artelor:
Sună telefonul:
- Alo, şcoala de bune maniere, arte şi meserii?
- Ete sula arte şi meserii, doar şcoala de bune maniere, domnule.

În perioada cînd indienii experimentau cu succes kama sutra, chinezii şi japonezii perfecţionau artele marţiale. Aceste tehnici de luptă, folosesc puterea minţii, forţa şi punctele slabe ale adversarului. Probabil chinezii au preluat punctele critice din acupunctură!

Am cunoscut la o petrecere, un doctor roman care se specializase cîteva luni în acupunctură, la Beijing. Un fel de practică în producţie; aşa cum noi pe vremea studenţiei eram obligaţi să stăm o lună, vara, la uzina Electronica. Însă noi mai mult urmăream tinerele fete care asamblau televizoarele Grigorescu.

Repartizat într-o comună bănăţeană tînărul doctor are un caz aparte: o văduvă care plîngea din orice şi nimic, deşi trecuse doi ani de la moartea soţului. Încercase alţi doctori la Timişoara precum şi multe leacuri băbeşti; plînsul persista. Doctorul stagiar înţeapă punctul plînsului cu oarecare reuşită. Acum văduva rîdea din orice şi nimic!?

Cînd eram copil habar n-aveam de arte marţiale. Ne băteam cu ce găseam la îndemînă. În clasa întîi mergeam vreo jumăte de oră pînă la şcoală. Undeva pe parcurs un băieţel arunca cu bolovani în mine. Bag seamă, mă aştepta. O perioadă, am luat o rută ocolitoare. Cînd am revenit la traseul iniţial m-am trezit iar atacat. Am decis să-l înfrunt, a acceptat. Lupta n-a avut nimic din artele marţiale; mai mult trîntă cu butoniere şi nasturi rupţi. La un moment dat l-am dovedit iar el din strînsoare:
- Dă-mi drumul, o să-ţi fiu prieten.
L-am crezut şi am ajuns la şcoală cu ochiul învineţit.

În concluzie: luptele sînt inevitabile şi inamicul nu trebuie crezut niciodată.

sâmbătă, ianuarie 21, 2012

marți, ianuarie 10, 2012

Alergia

Mi-am amintit un banc din perioada puştii şi curelei late:

Un vapor naufragiază în apropierea unei insule. Normal, căpitanul:
- Salvaţi femeile şi copii.
Pînă la urmă, toţi ajung cu bine pe ţărm unde întemeiază o colonie armonioasă. După vreo lună, dintre palmierii care înconjurau noile plantaţii de roşii se aud zgomote înfricoşătoare! Îsi face apariţia, o bandă de indieni înarmaţi pînă-n dinţi. Coloniştii se grupează în jurul femeilor, copiilor şi a posesiunilor cărate de pe vapor. Cel mai voinic dintre indieni, şeful bandei:
- Sînt Pană de Vultur. Tai o mînă nici nu simt, zdrobesc piciorul nu mă doare. Vreau femeia albă.
Căpitanul se consultă cu marinarii şi decide să lupte pînă la ultimul. O blondă frumoasă foc:
- Mă sacrific.
Pleacă cu Pană de Vultur, urmărită de coloniştii cu lacrimi în ochi. Trec alte luni fără incidente; roşiile se coc, coloniştii chiar se gîndesc să planteze viţă de vie. Într-o zi se aud din nou zgomote înfricoşătoare! Şeful:
- Sînt Pană de Vultur. Tai o mînă nici nu simt, zdrobesc piciorul nu mă doare; mă piş, urlu de durere. Luaţi femeia albă înapoi.

De curînd, am aflat că Zora aparţine unei rase de cîini de vînătoare din Malta, faraonul. Dacă vede o pisică rămîne împietrită cu lăbuţa din faţă ridicată. Apoi se apropie tiptil, tiptil, niţel aplecată, după care la o distanţă optimă, zvîcneşte în fugă; asemănător cu felinele. Duminică dimineaţă, un oposum a îndrăznit urce-n copacul nostru din colţul curţii. Nu ştia de Zora. Hărăţit, n-a mai îndrăznit să coboare toată ziua. Noaptea a găsit un moment prielnic.

Într-o zi dintre Crăciun şi Anul Nou, ne-au vizitat nişte musafiri neaşteptaţi. I-am omenit cu vinul casei şi alte bunătăţi. La rîndul lor au împărţit cu Zora. Cineva a observat cum acesteia i s-au umflat ochii şi buzele. Roşcata:
- Se transformă în werewolf!
Nu, are o alergie! N-am descoperit la ce şi nici nu vrem să experimentăm! Nu ştiam de alergii la cîini!

Împărţim lumea cu microorganismele. Imunitatea se dobîndeşte prin experienţe. În ultimii ani, numărul alergiilor s-a mărit datorită lipsei de expunere la lumea microorganismelor.

PS: Nu e nici legătură între banc şi alergia lui Zora. :))