joi, octombrie 27, 2011

Savarinele (II)


Primăvara sosise cu întîrziere, în Bucureşti. Florăresele cu fuste creţe şi largi vindeau deja ghiocei. În duminica sfintelor Învieri, prin parcul complexului Regie rar apărea cîte un student, rămas la vatră. Aşa ca mine şi Ovidiu cînd ne îndreptam către cantină.

Ovidiu îşi vindea lunar cartela de masă. Toţi prietenii lui somnoroşi îi dăruiau bonurile nefolosite de dimineaţă. El le meşterea cu hîrtie, lipici şi o lamă Gilette uzată transformîndu-le în bonuri de prînz sau seară. Ajunsese un profesionist în domeniul ăsta, poseda o bonotecă organizată pe culori (luni) aşa cum numai în America am văzut la gospodinele care folosesc cupoane.

La cantină Ovidiu era totdeauna atent cu tovarăşele de la distribuirea bucatelor: săru mîna, vai ce drăguţă sînteţi, etc. Automat cana de supă era extra plină sau felul doi gemea de carne. Pentru duminica respectivă direcţiunea pregătise o surpriză: savarine la desert. Bine înţeles Ovidiu a apărut cu-o savarină în plus!

După amiaza, am sărit gardul la terenurile de tenis si-am jucat "tenis" cu piciorul, folosind o minge de fotbal. Seara iar la cantină; aproape de ora închiderii, tovarăşa care-l îndrăgea pe Ovidiu, l-a strigat:
- Avem nişte savarine rămase. Trebuie consumate seara asta.
I-a înmînat două cartoane pline.
- Mulţumesc, săru mîna.
Zîmbete, am plecat amîndoi cu cîte un carton de savarine. Le ţineam mîndri, pe podul palmei întreptate în sus!

I-am dat două şi portarului nostru de la căminul B. În cameră le-am numărat. Fiecare avea cîte 24. Ne-am aşezat fără grabă în jurul lor. Ar fi fost excelent un cogniac, ceva să mai taie dulceaţa. Am dovedit cîte 10 de persoană. Am căutat să împărţim restul prietenilor din cămin dar erau toţi absenţi. N-aveam frigider, le-am aruncat la ghena de gunoi. Şi erau încă bune!

vineri, octombrie 21, 2011

Savarinele


Savarinele astea mi-au reamintit un banc:

Blocurile turn şi nu numai, aveau la fiecare etaj o ghenă de gunoi. Să nu obosească locatarii, doar deschid uşa şi aruncă în tubul de tablă, resturile menajere care cad zgomotos undeva, la parter. Un fel de telecomandă pentru gunoi. La o astfel de clădire locuia eroina bancului, o duduiţă tinerică şi casnică.

Într-o dimineaţă tîrzie, după ce şi-a băut cafeau la o ţigară, doar într-un capoţel de diftină, a dus coşul de gunoi, la ghenă. Coşul ei conţinea şi-o sticlă de cogniac Vaslui* (terminată cu soţul seara precedentă) care s-a agăţat de o tablă desprisă a tubului, încurcînd libera circulaţie a gunoiului. Conştiincioasă, tipa s-a aplecat în deschizătura ovală, a alunecat şi-a rămas blocată; afară doar cu picioarele şi poponeţul gol.

În timpul ăsta un tinerel abia revenit din stagiul militar urca mahmur scările; liftul nu funcţiona. Ieri seară băuse o sticlă de palincă în tren, zbierînd spre disperarea călătorilor: "Hai liberare!". Deodată, vede doi tîrîiţi, uşa larg deschisă a ghenei, şi o pereche de picioare palide, plăcute. Domniţei noastre i se coborîse sîngele la cap! Urmează trei minute de gîfîială** după care mormăie mirat:
- Uite la ăştia, au aruncat-o la gunoi şi încă-i bună!

Povestea cu savarinele o las pe săptămîna viitoare.

* Tocmai am descoperit la magazinul Jons un cogniac din republica Moldova asemănător celui de la Vaslui.
** Vorba lui Dan.

sâmbătă, octombrie 15, 2011

miercuri, octombrie 12, 2011

Vladimir Vladimirovici Putin


Fostul şi eventual viitorul preşedinte al Rusiei (VVP) portretizat în Viena:



sâmbătă, octombrie 01, 2011

La batrîneţe

Unchiul meu are nevastă bună. I-a pregătit pastilele cînd a plecat să-si vadă nepoţeii în Canada.