Mascota

Mascota amicului meu Dorel din Bucureşti, era un dop de plastic alb, al şampaniei Zarea. Nu se despărţea niciodată de el, chipurile îi purta noroc. Chiar şi nevasta lui, proteja dopul cînd spăla rufele. La nişte şpriţuri, prind momentul şi îl întreb?
- Lasă vrăjeala, ştiu că nu eşti superstiţios, care e adevărata poveste? Se mai codeşte, scoate dopul:
- Stii că dopurile astea au un capăcel la capăt?
- Da.
Bagă unghia şi scoate capăcelul. In adîncitura de marimea unui vîrf de degeţel, stătea perfect împăturită, o bacnotă de 100lei.

Sărărie

Strada Sărărie este o scurtatură între Tirgul Cucului şi Copou. Deşi în ultima perioadă, Iaşul cunoaşte transformări vizibile, această stradă este neschimbată: îngustă, fără semnalizări de circulaţie luminoase, case vechi şi curbe domoale.
Lipseşte ceva: tramvaiul Sărărie. Acesta avea o singură linie, care se dubla pe circa 20m la mijlocul traseului. 2 tramvaie, de un vagon fiecare, asigurau transportul călătorilor. Porneau de la cele 2 capete de linie, se aşteptau reciproc la mijlocul traseului, continuau. Vagonul avea cîte un reostat în fiecare capăt, cîte 2 uşi manuale pe ambele părti, cîteva bănci de lemn. La capătul liniei, după coborîrea pasagerilor, vatmanul închidea uşile din dreapta, deschidea pe cele din stînga, lua maneta reostatului şi o muta la reostatul opus. Cu alte cuvinte acest vagon mergea în ambele direcţii fără să fie nevoit să întoarcă.
Unii vatmani puturoşi, lăsau uşile deschise numai pe o parte. Astfel considerînd direcţia de mers: la plecarea din Tg. Cucu, uşile erau deschise, corect pe dreapta; la întorcere aceleaşi uşi, rămîneau deschise, incorect pe stînga.

Locuinţa noastră era pe strada Ralet *, circa 100m de Sărărie. Nu prea circulam pe Sărărie; şcoala, prietenii mei erau în direcţie opusă. Doar iarna, frecventam derdeluşurile din Ticău **, care porneau din Sărărie şi se terminau în faimosul rîu Cacaina. Situaţia s-a schimbat cînd am cunoscut-o pe Cornelia. Ea locuia pe Vîntu. Ale tinereţii valuri! Ca s-o vizitez, luam tramvaiul Sărărie către Tg. Cucu, săream din mers la strada Başotă, către eternitate***.

Intr-o zi am nimerit peste vatmanul puturos. Deşi m-am ţinut reglementar de bară, cu mîna stîngă, am sărit contra direcţiei de mers a tramvaiului. A rezultat o căzătură zdravănă, un cucui şi multe stele verzi.

* Cunoscută pentru locaţia casei lui Toparceanu.
** Traseul Creangă, Eminescu către Bolta Rece era pe strada Sărărie.
*** Străzile Vîntu şi Eternitate pornesc împreună de la Podul de Fier.

Jegu

La depunerea actelor de plecare definitivă, am fost retrogradat. Laborator cu atelier electronic. Atelierul avea o sală mare, geamuri multe, neoane plus vreo 50 de muncitori şi muncitoare. Cu noul meu coleg din stînga, un băiat finuţ, drăguţ şi manierat m-am înţeles perfect. Colegii îl strigau: Jegu. N-am aflat niciodată motivele. Se zvonea ca-şi bate nevasta!
- E adevărat? L-am întrebat direct.
- Da.
- De ce?
- Nu ştiu, dar ştie ea.

Informatii utile despre telefoane

Un coleg de servici imi arata excitat, noul lui telefon, Google G1. Minune mare. Face de toate. Incerc sa ating butoanele tastaturii:
- Trebuie sa-ti cumperi o ascutitoare de degete.
N-are comentarii. Imi spune ca pentru alti $25/luna, are internet nelimitat pe G1.
- La servici si acasa, ai deja acces la internet. Ce iti mai trebuie?
N-are comentarii.

Pe vremea cind eram la Institutul Politehnic Bucuresti, studentii purtau la ei o hirtie de buna calitate. O introduceau pe orificiul unde veneau banii telefonului public si cu putina dexteritate, reuseau sa prinda tonul. Sesizati de descoperirea unor hirtii uitate, serviciul PTT a inlocuit treptat aceste telefoane, ideale pentru studenti.

Studentii au rezolvat acesta problema tehnica. Au gaurit (1mm), cit mai aproape de diametrul exterior o moneda de 3 lei, au legat-o cu o sforicica tare. Moneda se introducea normal. La consumarea impulsurilor, nu o lasai sa cada, in telefon. Era ca la pescuit; cu exceptia relaxarii. Trebuia sa te feresti sa fii vazut de informatorii securitatii. M-am gindit, ca moneda cu sfoara ar fi fost un atasament ideal pentru: Swiss Army Knife.

Unul mai dibaci isi confectionase o forma pentru monezi din gheata. Lua termosul cu el si vorbea nelimitat la telefon. Eu nu am folosit acesta metoda, nu aveam congelator in Complexul Regie.

In armata, la scoala de teristi, un soldat m-a intrebat:
- Vrei sa telefonezi?
- Sigur, cind?
- Seara, de la telefonul comandantului unitatii.
Merg seara cu el si surpriza. Telefonul era intr-o mica cusca, incuiata. Se putea raspunde, dar nu permitea rotirea discului cu numere.
- Ai cheia?
- Nu, bat numerele in furca.
Deci, asta a fost precursorul telefonului digital.

Ajuns in America, aflu ca poti sa detii propriul tau telefon public. Sun la AT&T si se confirma. Suma de achizitionare era $2000, iar cistigul 50/50. Fara efort, primesti lunar profitul. Problema ca locurile bune (aeroport, tribunal, puscarie, etc) erau date. M-am lasat pagubas, locatia locurilor disponibile mi-ar fi adus profit doar sforicele sau hirtiute.

Nici studentii americani nu sint mai prejos. Amicul meu David, mi-a dezvaluit metoda lui. Aranjase ca in fiecare simbata, ora 18:00, sa-l sune prietena lui, la telefonul public din campus. Numerele telefoanelor publice sint afisate, la vedere. Prietena lui suna telefonista de serviciu:
- Vreau o convorbire cu taxa inversa?
- Numele persoanei si numarul de telefon?
- John si ii dadea numarul telefonului public, linga care amicul meu David, astepta nerabdator.
- Mr John, acceptati o convorbire telefonica de la .....
- Sigur ca da.

Dresaj

Am urmărit o emisiune despre lupi la postul planeta animalelor. Un lup poate fi exmatriculat din haită dacă comite anumite infracţiuni. La începutul iernii, excluderea înseamnă moarte.

Cum sa folosesc această informaţie la dresajul cîinilor mei? Ei profită de orice poartă deschisă, sa ţîşnească pe stradă. Wilson e rezonabil îl pot recupera uşor; cu Bella e altă dandana. Traversează în trombă strada, iar dacă reuşesc s-o prind, se lasă moale şi abia o tîrii (are 90 de pounds sau 43kg). Am aşteptat noaptea, cu cel mai redus trafic pe straduţa noastră. L-am luat hotărît pe Wilson, l-am împins pe stradă şi am închis poarta.

Surpriză, n-a plecat sa marcheze copacii ca de obicei, a rămas lipit de poartă. Am repetat experienţa pe Bella, cu acelaşi rezultat surprinzator. De atunci, ei nu mai fug pe stradă. Pot demonstra asta, tuturor celor interesaţi. Nu forţez nota; nu las prea mult poarta deschisă; îmi este teamă pentru pisica vecinului!

OZN-uri

Discutăm în jurul unei sticle de vin, probleme majore, cu Costache *. Apare problema OZN-urilor. Costache confirmă foarte serios prezenţa lor.
- Le-ai văzut tu?
- Da.
- Unde?
- Eram la mine în gradină, seara, cu Gerard după mai multe berici. La un moment dat trebuie sa merg la toaletă. Ghinion, cineva facea baie, aşa ca m-am îndreptat catre gardul din fundul curţii ...
- Şi?
- Cum mă uşuram eu acolo, cu mîna pe gard, mi-am îndreptat privirea către cerul înstelat.
- Şi ... ?
- Am vazut clar nişte lumini ciudate, mişcătoare, într-un cerc, era un OZN ...
- Bravo moncher, sînt deplin lămurit.

* Costache nu este cel din povestirea: Lasă ca avem noi grijă de tine. Ca să fie confuzia şi mai mare, ambii au prietene/neveste pe care le cheamă: Cornelia.

The Strangers

Aseară, am urmărit cu fiica mea, filmul de groază: "The Strangers". Porţiunea logică a creierului, îţi sugerează să schimbi postul TV; dar curiozitatea e mai tare. Iris strîngea perna în braţe de se vedeau penele pe la colţuri. Eu ma dădeam atlet, cu sfaturi pentru eroina principală, Liv Tyler. În realitate, aş fi luat şi eu cealaltă pernă. Dupa terminarea filmului, am verificat uşile, geamurile, alarmele la maşini şi cîinii. Mai ales cîinii.....
Vorba proverbului chinezesc: Dacă te muşcă şarpele, te sperii de orice frînghie.

Digestivele

Ma dau in vint dupa ele. Digestivele sint bauturi din plante (dupa mese copioase), situate intr-o zona gri: intre medicamente si bauturi alcoolice. Cu alte cuvinte: cei care nu consuma bauturi spirtoase isi pot satisface dorinte ascunse; iar bautorii consacrati pot sa mai bea un paharel in plus, din momentul cind nevestele sau prietenele ordona: gata mergem acasa. Acestora din urma nu trebuie sa le dati toata sticla! Desi se plang de amaraciunea bauturii, sint capabili s-o termine.

In Romania, am putea clasifica digestive, visinata si afinata, desi ele sint folosite mai mult ca aperitive. Daca ne indreptam catre vestul Eoropei, Ungaria este reprezentanta de o sticla sferica: Unicum, cehii au sticla plata Becherovka, italienii abunda: Fernet Branca, Montenegro Liqueur, Nocino *, Limoncello **; nemtii nu sint mai prejos cu Underberg, Killepitsch, Jagermeister, francezii au Pernod si Pastis iar Suedia: Swedish Bitter.

Istoria digestivelor este similara: un strastrabunic balonat a descoperit dupa experiente indelungate pe plante si buruieni formula. A tinut-o secreta. Pe patul de moarte, cu o ultima sfortare a transmis-o nepotului. Nepotul au construit o fabrica cu cazane inox sau a vandut reteta altor producatori de digestive.

Prima data cind am descoperit sectia digestiva intr-un magazin din Bologna, am studiat-o mai indelung decit studiaza Roscata (nevasta mea) raionul de parfumuri.

Cel mai tare imi plac sticlutele 20ml Underberg. Mi-am facut rezerve. La sfirsitul petrecerilor scot una ostentativ spre mirarea musafirilor.

Cind petrecerile au loc la mine acasa, aparitia sticlei de Jagermeister(0.750L) pe masa, semnalizeaza sfarsitul bairamului.

* Nocino este un lichior italian de nuci. Am primit o sticla din Italia, cadou, cu 3 ani in urma. Inca este plina: amar e putin spus.
** Limoncello se prepara invers decit visinata. La visinata se pun visinele la fermentat cu zahar, dupa care se toarna alcool rafinat. La Limoncello se pun cojile de lamaie in alcool la macerat, dupa care se adauga o solutie zaharoasa.

Fiindca veni vorba de alcool rafinat: este interzis in California, trebuie sa-l cumparam in Arizona.

Focurile din LA

Focurile au inceput vineri in Santa Barbara, Montecito la 100km nord de noi. Sambata dupa meciul de fotbal Palermo - Inter 0-2, am observat ca au aparut niste nori dinspre est-sud. 

- Sint nori de cenusa de la Montecito, zice nevasta mea. 

- Nu cred, nu vezi ca vin dinspre Anaheim. 

Repede pe internet; aceste noi focuri erau la numai 15-20km de noi. Toata dupa amiaza soarele a fost intr-un permanent apus iar duminica curtea plina de cenusa.

Lecţia de fizică

Iaşi, liceul internat, clasa a IX a D, ora de fizică cu tovarăşul profesor Dimitriu. Profesorul, aproape de data pensionării, era un tip cu prestanţă. Cîteodată răspîndea un suav miros de bautură.
- Abăcioaie.
- Prezent.
- Bendescu.
- Prezent.
............
- Grigoraş.
- Absent.
............
- Baieţi, azi am ceva de lucru la catedră, vă rog sa fiţi liniştiţi şi să nu mă deranjaţi. Imi face un semn sa iau materialul didactic de la laborator. Pe culuar, ascuns la uşorul unei uşi, mă preia Grigoraş:
- A strigat prezenţa?
- Da, te-a pus absent. Iţi era frică ca te ascultă?
- Da.
- E ocupat cu niste hîrtii la catedră.
- Ţine-mi de 6 planşele, să pot intra în clasă.
Cînd revin, îl ajut să intre neobservat. Aici linişte şi pace. După vreo zece minute, Grigoraş se ridică în picioare:
- Domn profesor, m-aţi pus absent din greşeală?
- Stai jos.
După alte zece minute:
- Domn profesor, m-aţi pus absent ...
- Ţi-am spus sa stai jos.
Cind termină de rezolvat hîrtiile la catedră, profesorul se plimbă ganditor prin clasă, se opreşte ca şi cum şi-ar fi adus aminte de ceva important, se îndreaptă hotărît către Grigoraş şi îi trage o palmă.
- V-am spus sa nu mă deranjaţi.
Clasa, pe burtă de rîs. Mi-am adus aminte: tata lui Grigoraş era comandatul miliţiei municipiului Iaşi!

Epilog
M-am întîlnit din nou cu Grigoraş, după alţi mulţi ani la magazinul: Vulturul de mare cu peştele în ghiare.
- Ce faci Costele?
- Bine, zic eu jenat; aveam depuse actele de plecare definitivă din ţară.
- Eu sint în garda personală a lui nenea "Nicu".
............

Europa Liberă

Cînd eram mititel, tata îşi cumpărase un nou radio*. Şi-a confecţionat o antenă improvizată şi asculta chinuit, în valuri, încet şi distorsionat, Europa Liberă. Gelos că nu-mi mai acorda atenţie, i-am schimbat postul. S-a întors brusc şi mi-a tras o palmă. Nu e de joacă cu posturile occidentale! A fost singura palmă primită de la el.

* Radio Polular

Scrisoarea

Rar se mai intimpla sa primesti scrisoari, de la cunoscuti.
Anul asta am primit doua: una de la socru, pe care mi-a adus-o sotia, personal din Romania (uitase sa puna tara la destinatar) si alta de la o cunostinta de familie. Portiuni din ultima scrisoare:

Husi, Februarie 2008
Draga Costel,
Din acest orasel va trimit cu drag si cu toata dragostea acesta scrisoare plina de sinceritate si simpatie prin care imi exprim dorinta sa va gasesc sanatosi si fericiti. Dragii mei am mers zilele acestea in dulcele tirg al Iesilor cu diferite treburi si m-am abatut si pe la mama ta (in Bucsinescu) si mentora mea din anii copilariei. Ca de fiecare data ma bucura mult ca am cu cine conversa in limbajul natural pur moldovenesc si sincer ca pe vremea anilor 60-65 cind urmam scoala tehnica horticola pe Copou. Trebuie sa va spun ca m-a bucurat foarte mult faptul ca am gasit-o acasa pe mama ta intr-o stare de sanatate foarte buna, dar si lucida, am fost foarte impresionat de primirea facuta spunindu-mi ca a avut si mare incredere in mine - exceptand acel mic incident cu telefonul de acum cativa ani (de care nu am avut nici o vina) si m-a rugat sa o iert fiindca m-a invinuit pe nedrept. M-a impresionat pana la lacrimi gestul onestitatea si puternicul caracter pe care genetic l-a mostenit de la parinti, demn de secolul trecut. Am avut ceva timp, am discutat despre copiii vostri si ai mei. Dupa ce am discutat de rezultatele lor de pana acum, mama ta mi-a sugerat si eu am fost imediat de acord sa va scriu si voua aceasta scrisoare prin care sa va pun la curent (la zi) cu cele doua fete ale mele.

Urmeaza descrierea cu multe detalii personale ale celor doua fete. Ultima propozitie este:

Apropo, am uitat sa va spun ca fetele nu fumeaza, nu beau cafea, bauturi alcoolice si nu pierd noptile in discoteci.

Catre sfarsitul scrisorii imi da si putine informatii despre el:

De mine ce sa va spun eu sint la pensie 62 ani. Fiind din zona viticola ma mai delectez cu licoarea lui Bachus (regele vinului). Am o rugaminte la voi daca nu v-a deranjat scrisoarea sa ma iertati ca am scris atat de mult. Asteptand un semn de la voi, va doresc multa sanatate si fericire voua si copiilor vostri. Cu simpatie si toata dragostea va imbratiseaza, Didel.

In detalii era si un email, la care am raspuns imediat, dar mi s-a reintors.

Valijoara

Drept rasplată, la promovarea anevoioasă a clasei întîi, mamica mea a reuşit sa mă trimită în tabară, la mare. Accesul la registrele mele de memorie s-a cam diminuat. Din acesta escapadă am două amintiri:

1. Pe plajă erau nenumăraţi copii. Tovaraşa ne-a vorbit cu un fluier: 20 de minute pe burtă, 15 minute pe partea stangă, 20 minute pe spate şi iar 15 pe partea dreaptă, jumatate de oră în apă.

2. La plecarea spre Marea Neagră, atît de mult m-a cicălit mamica: ai grija de valijoară, pune lucrurile în ordine, să nu pierzi nimic, etc, încit pe toată durata taberei, nu am deschis valijoara şi am revenit cu ea, intactă.

Kylie

A împlinit ieri 6 ani, m-a aşteptat cu mîna pe clanţa uşii, sa cumparăm jucarii la Toys R Us.
Kylie este "nepoţica mea"; vorba vine, amîndoi ne amăgim reciproc. Fetele mele nu au copii iar ea nu mai are bunic(i). Cum s-a întîmplat acest caz de "Mistaken Identity" ? Bunicul ei adevarat a crescut-o pîna la doi ani. La cîteva luni dupa plecarea bunicului la Bucureşti, am fost invitat la o petrecere a parinţilor ei, prietenii mei. Kylie a sărit spontan, în braţele mele:
- Tataie
Musafirii au rîs, noi nu i-am bagat în seamă. La urmatoarele întîlniri, trebuia s-o hrănesc, spăl, plimb etc. Toată lumea se intreba ce-o sa spună Kylie, daca bunicul adevarat va reveni în California. La revenirea lui, am fost şi eu prezent. Nu semănam de loc! Kylie se uită atentă la noi şi rezolvă problema cu diplomaţie:
- I have two grandpas.

Gata am votat

A fost mai simplu decit am anticipat. Fetele mele au fost devreme. Dupa votare primesti un sticker "I vote", cu care au luat 50% reducere la festivalul filmului italian din Hollywood. Asta a fost un bun pretext sa plec cu o ora mai devreme de la servici. Am fost repartizati la "Seven Day Adventist Church". O coada mare si parcajul plin pe la ora 17:00. M-am lasat pagubas si am plecat acasa. Suna nevasta-mea:
- Ai votat?
- Nu, erau prea multi
- Vezi ca noi sintem repartizati la masa verde, unde nu e nimeni.
Am plecat din nou catre centrul de votare. Biserica arata ca o sala de volei, in miniatura. Linoleum pe jos. 5 geamuri sparte partial pe partea stanga. Nu au scaune, poate vin cu ele de acasa enoriasii, ca la pescuit. La masa verde doar vecinul meu, domnul Cruell, cu consoarta lui. Doar ne salutam, n-am vorbit niciodata, in 18 ani. Voluntarii platiti de la masa verde sint expeditivi. Mazgalesc formularul. Gata am votat.

Vin alegerile

Miine sint alegerile la noi si nu m-am pregatit. Intrebarea cetateanului turmentat: eu cu cine votez? suna la mine: de ce sa votez?
Daca votezi pe Obama nu are rost sa mergi la vot in California, peste 60% din alegatori sint democrati si delegatii statului vor fi toti ai lui. Daca votezi pe McCain, este exact invers. De aia cei 2 candidati, nu vin in California. Ei cutreiera statele unde alegatorii sint la mustata, 50/50.
Sediile de votare aici sint localizate in incinta unei scoli sau a unei biserici. Macar de ar fi fost organizate la vreun restaurant sau bar. In plus trebuie sa votez da sau nu pentru vreo 15 propozitii, un fel de decrete, scrise incalcit si la care esti bombardat cu reclame da sau nu. Ultima oara cind am votat, nici macar o propozitie nu a iesit cum le-am ales eu. Tot Abureala politica

Lasa ca avem noi grija de tine

Nu s-a reintors amicul nostru Costache, din Romania. Ar fi al doilea an. Vreo 15 ani a lucrat in constructii aici, iar verile le petrecea la Costinesti. Si-a tras o casa noua la Schitu si cred ca este in continuare stalpul braseriei locale. Imi lipsesc povestirile lui. De la el am aflat deviza Costinestiului: "turistii trebuie f...ti, sa se inmulteasca". Marinimos el isi ajuta baneste nepotii, care ii ziceau:
- Lasa unchiule, o sa avem noi grija de tine!
Costache dormea linistit. Intr-un an, ii vine lui ideea sa-i intrebe ce inseamna: lasa ca avem noi grija de tine.
- Cind o sa fii batran ...
- Si ...
- Stii tu, paralitic cu mainile treburind, in scaun cu roti mari ...
Nepotul se jena sa continue.
- Si ...
- Daca esti la soare, te tragem la umbra.

Asa mi s-a intamplat, la servici. Se zvonise ca patronul va vinde compania. La prima ocazie cind il vad in laborator, intreb:
- E adevarat ca vrei sa vinzi compania?
- Da, dar n-am obtinut pretul dorit, o lasam pe data viitoare.
Vazind ca am ramas fara replica;
- Stai linistit, o sa am grija de voi.
Dormeam si eu ca bebelusii infasati. La o vreme mi-am adus aminte de povestea lui Costache si l-am intrebat:
- Iti aduci aminte cind ai vrut sa vinzi compania?
- Da.
- Ai zis ca o sa ai grija de noi.
- Da.
- Cum o s-o faci?
Fara sa clipeasca, vine raspunsul:
- Va dau o scrisoare de recomandare favorabila pentru viitorul loc de munca.