sâmbătă, noiembrie 22, 2008

Dresaj

Am urmărit o emisiune despre lupi la postul planeta animalelor. Un lup poate fi exmatriculat din haită dacă comite anumite infracţiuni. La începutul iernii, excluderea înseamnă moarte.

Cum sa folosesc această informaţie la dresajul cîinilor mei? Ei profită de orice poartă deschisă, sa ţîşnească pe stradă. Wilson e rezonabil îl pot recupera uşor; cu Bella e altă dandana. Traversează în trombă strada, iar dacă reuşesc s-o prind, se lasă moale şi abia o tîrii (are 90 de pounds sau 43kg). Am aşteptat noaptea, cu cel mai redus trafic pe straduţa noastră. L-am luat hotărît pe Wilson, l-am împins pe stradă şi am închis poarta.

Surpriză, n-a plecat sa marcheze copacii ca de obicei, a rămas lipit de poartă. Am repetat experienţa pe Bella, cu acelaşi rezultat surprinzator. De atunci, ei nu mai fug pe stradă. Pot demonstra asta, tuturor celor interesaţi. Nu forţez nota; nu las prea mult poarta deschisă; îmi este teamă pentru pisica vecinului!

4 comentarii:

ddunia spunea...

Deci sa incerc si eu cu Leto, huski-ul meu?

Iliuţă spunea...

A aparut Supercostel!

Costel spunea...

Pentru Dunia: Sigur ca da, dar cu precautie. In ierarhie, trebuie sa fii peste Leto.

Costel spunea...

Pentru Iliuta: ma stradui sa aflu daca sintem rude. L-am vazut azi isi face reclama in Ziarul de Iasi.