Anacapri

În ianuarie 2001 am vizitat oraşul Neapole. De acolo am luat un vapor către insula Capri. Valurile erau acceptabile. În familia noastră, Roşcata şi Iris, odată ajunse la bord se uită după vreun bufet să-şi cumpere de mîncare; eu cu Yvonne ne pregătim cu pungi ..... just in case. Unii înfloresc, alţii înverzesc!

Prevăzătoare, Yvonne s-a oprit la primul farmacist de pe insulă unde şi-a ondulat mîna:
- ~~~~~
- Si.
- Quatro.
Nu era prea dificil de înţeles. Pastilele pentru rău de mare erau cele mai vîndute la drogherie.

Pe un drum îngust şi cu multe serpentine, un microbuz ne-a transportat către ţinta călătoriei noastre, Anacapri. Acolo am vizitat vila San Michele construită pe banii bolnavilor cîştigaţi de doctorului suedez Axel Munthe.

Cartea de la San Michele descrie acestă construcţie şi istoria ei legată de împaratul Tiberiu. Vederea din gradina casei este extraordinara. Situată la 300 de metri direct deasupra mării, cu valuri ce se sparg în trei nuanţe de albastru, se observă golful şi oraşul Neapole, iar în dreapta Vezuviul.

După ce ne-am săturat ochii şi am degustat un Limoncello local, ne-am reîntors la Capri. Vaporul era aproape gol. Noi, plus cinci americance care plesneau de tinereţe. Băiatul care lega şi dezlega frînghia vaporului a încercat să intre în vorbă cu cele cinci graţii. Fără succes. Era tratat ca o simplă slugă.

Situaţia s-a schimbat la plecarea vaporului. Valurile deveniseră imense. Noi eram OK: Roşcata şi Iris împărţeau nişte biscuiţi; eu şi Yvonne, fiecare cu două pastile antival la bord, urmăream chiar linia orizontului care bascula între apă şi cer la fiecare 5 minute.
Americancele căutau disperate recipiente. Noroc cu băiatul care le-a adus pungi mari de plastic, ba chiar a ţinut-o de frunte pe una din ele, cînd voma.

Ajunşi la destinaţie, după schimbul de adrese, păşind pe caldarîmul solid al portului, compatrioatele nostre s-au înveselit subit.
- Let's look for a pizza place.
- Yes.
Au izbucnit bucuroase celelalte patru.