duminică, februarie 01, 2009
Doina (I)
Sora mamei cea mai mică, mătuşa mea este cu numai 7 ani mai mare decît mine. Cu alte cuvinte cînd eram de 6 ani, ea avea 13.
Dacă Doina este un cîntec de suflet, de iubire şi de dor, Doiniţa nostră nu era deloc blîndă. Cînd pleca bunica de acasă, rămîneam sub comanda ei. Dacă nu executam sarcinile, şi precizez că erau numeroase, mă lua la tăbăcit.
Mai ripostam dar pînă la urmă fugeam la mătuşa Bălaşa, sora bunicii, şi-nchideam uşa-n urma mea cu zăvorul. Mătuşa Bălaşa mă lua în braţe şi-mi şoptea:
- Nu-ţi fie frică!
Dar şi ei îi era frică de Doina, care între timp bătea de zor în uşă, zbierînd:
- Deschide-mi uşa, să-l omor.
Mă abuza verbal şi cînd era bunica acasă:
- Eşti un bou!
Eu nu mă imaginam înjugat la car, păşind alene pe uliţa satului şi replicam:
- De ce?
- Nu ştii pe ce lume trăieşti.
Încă nu-l citisem pe Immanuel Kant aşa că singura scăpare:
- Parcă tu ştii?
- Eu trăiesc pe lumea celor vii.
După mai mulţi ani am întrebat-o pe bunica de ce era Doina aşa aprigă şi arţăgoasă. Mi-a explicat că, fiind copil procreat la bătrîneţe, a fost răsfăţată. Să compenseze şicanele sistemului socialist, toate surorile şi fraţii au ajutat-o la nevoie.
- Despre ce şicane vorbeşti?
- La scoala elementară, învăţătorul o punea să scrie pe tablă: sînt fată de chiabur, sînt fată de chiabur, sînt fată de chiabur, etc. Cînd umplea tabla, îi arata învăţătorului, o ştergea şi o lua de la capăt, toată ziua.
Urmează Doina (II): vizita ei cu Mircea (soţul) la Los Angeles, poate chiar Doina (III): proces, martori, partea vătămată, etc. Acestea necesită documentări suplimentare din partea mea.
Dacă Doina este un cîntec de suflet, de iubire şi de dor, Doiniţa nostră nu era deloc blîndă. Cînd pleca bunica de acasă, rămîneam sub comanda ei. Dacă nu executam sarcinile, şi precizez că erau numeroase, mă lua la tăbăcit.
Mai ripostam dar pînă la urmă fugeam la mătuşa Bălaşa, sora bunicii, şi-nchideam uşa-n urma mea cu zăvorul. Mătuşa Bălaşa mă lua în braţe şi-mi şoptea:
- Nu-ţi fie frică!
Dar şi ei îi era frică de Doina, care între timp bătea de zor în uşă, zbierînd:
- Deschide-mi uşa, să-l omor.
Mă abuza verbal şi cînd era bunica acasă:
- Eşti un bou!
Eu nu mă imaginam înjugat la car, păşind alene pe uliţa satului şi replicam:
- De ce?
- Nu ştii pe ce lume trăieşti.
Încă nu-l citisem pe Immanuel Kant aşa că singura scăpare:
- Parcă tu ştii?
- Eu trăiesc pe lumea celor vii.
După mai mulţi ani am întrebat-o pe bunica de ce era Doina aşa aprigă şi arţăgoasă. Mi-a explicat că, fiind copil procreat la bătrîneţe, a fost răsfăţată. Să compenseze şicanele sistemului socialist, toate surorile şi fraţii au ajutat-o la nevoie.
- Despre ce şicane vorbeşti?
- La scoala elementară, învăţătorul o punea să scrie pe tablă: sînt fată de chiabur, sînt fată de chiabur, sînt fată de chiabur, etc. Cînd umplea tabla, îi arata învăţătorului, o ştergea şi o lua de la capăt, toată ziua.
Urmează Doina (II): vizita ei cu Mircea (soţul) la Los Angeles, poate chiar Doina (III): proces, martori, partea vătămată, etc. Acestea necesită documentări suplimentare din partea mea.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
2 comentarii:
Doina facea harcea parcea din tine nu pentru ca era o rasfata, ci pentru ca tu erai moale. Nu cred ca l-ai citit pe Kant nici acum.
@Georgel: Kant spunea k aia moi trebuie pocniti?
Trimiteți un comentariu