23 August (II)

Despre două defilări:

a) Într-un an n-am reuşit să scap de defilare. La intrarea pe ultima porţiune, unde felicitam prin urale prelungite, frenetice, pe iubiţii noştri conducători, un bărbat cu o copiliţă de mînă (aşa de vreo 10 ani), încearcă să se strecoare printre noi. Securistul nostru îl întreabă imediat:
- Lucraţi la institut?
- Nu.
- Vă rog să părăsiţi coloana.
- Vin de la Mizil, fetiţa mea vrea să-l vadă pe Ceauşescu.
Aştia încă mai cred! Încerc să-l ajut.
- Lasă-l, pare un cetăţean onorabil.
- Dispoziţiile nu se discută.

b) Mai interesantă este povestea defilării unde am participat activ. Adică pixel în litera R, de la PCR. Proaspăt angajat la institut şi încă UTC-ist. Abia după defilarea asta mi-a trecut prin cap să cer retragerea din UTC. Am reuşit cu oarecare greutăţi la 26 ani. Menţionez: acolo te ţineau pîna la 28.

Prima întîlnire de pregătire a tinerilor care urmau să scrie cu trupurile lor: PCR, a avut loc cu două luni înainte de 23 August, la o bază sportivă bucureşteană, unde acum ar fi orăşelul copiilor. La cîrmă erau doi tipi: unul cu mustăcioară, arogant, de la partid şi un profesor de sport în trening. Participanţii, tineret mîndria ţării, proveneau de la întreprinderile apropiate, cei mai mulţi de la IMGB. Profesorul ne-a organizat pe litere, înălţime şi alte criterii ştiute doar de el. Ne-a vorbit de frecvenţa repetiţiilor şi de echipamentul (tricou, chiloţi şi tenişi) care va fi înmînat doar în săptămîna premergătoare defilării. Să nu-l folosim cumva la activităţile casnice! Tovarăşul de la partid ne-a explicat importanţa misiunii: întreaga noastră dezvoltare ulterioară atîrnă în cumpăna defilării.

La a doua întîlnire am trecut direct la repetiţii. Părea simplu: dintr-o coloană ne desfăşuram pe litere. La un semnal, ne ghemuiam jos, cu fruntea pe genunchi. La alt semnal, ne ridicam şi iar în coloană. Normal, multe greşeli şi neconcordanţe la început. Tovarăşul de la partid mă arată cu degetul:
- Tu, din R. Data viitoare să vii tuns corespunzător.
Iar repetăm, iar greşim, iar tovarăşul se încruntă şi pare că-njură printre dinţi. În momentul cînd stăm cu capul pe genunchi se aude de undeva, n-am realizat nici măcar direcţia:
- Boule.
Tovarăşul, vădit supărat, întreabă încruntat:
- Cine a vorbit?
Tineretul tace smerit.
- O să fie aspru pedepsit.
Iar repetăm, iar ajungem cu capul pe genunchi.
- Pi..a mătii.
Se aude clar. Dar cine? De unde? Asta e de neconceput pentru ăla de la partid. E roşu la faţă. Şopteşte ceva la urechea profesorului de sport. Profesorul îi răspunde calm.
- Nu vă enervaţi, mă descurc singur.

A fost ultima oară cînd l-am văzut pe mustăcios în apropierea noastră. Defilarea a fost pe deplin reuşită!