sâmbătă, septembrie 12, 2009

Oke (II)


Actuala lui soţie, Erica, este nemţoaică. Aşa a intrat Oke în clubul german. L-am întrebat:
- Acceptă greu noi membri?
- Da de unde. Doar întinzi mîna dreaptă orizontal şi pocneşti din călcîie!
- Încă se cramponează de chestiile naziste?
- Nu se ascund de mine, ochii mei sînt mai albaştri decît ai lor. Cîteodată vorbesc de bătălia X; dacă n-ar fi pierdut-o, alta ar fi fost situaţia mondială!

Miercurea şi joia, mai ales cînd sînt meciuri în cupele europene, prînzim la un restaurant din complexul Alpine Village. Orarul meciurilor 11:30 - 13:30, se potriveşte la ţanc cu masa de prînz. Chelneriţele sînt nemţoaice în vîrstă iar chelnerii şi cei care debarasează, mexicani. Nu ştiu nimic despre bucătari! Cîteodată, Oke mai vine aici şi duminica la brunch. Chelneriţele îl iubesc deoarece Erica lasă un bacşiş substanţial. La prînz, criza economica se vede clar. Cele 1000 de locuri ale restaurantului cu podium de dans şi bar de 30 de metri, sînt ocupate 5%. Eu îmi aleg o masă îndepărtată ,dar apropiată de al doilea televizor stins. Îl pornesc. De aia mă respectă chelnerii. Mai pot urmări şi ei meciul fără să-i vadă şeful de sală.

Miercurea trecută, hai să vedem şi noi meciul Ungaria - Portugalia. În maşina lui Oke observ o coală de dictando lipită cu scotch pe care scrie: nu uita să-ţi iei pastilele, boule. Semnat: Erica.
- Dragoste aprinsă la voi în familie!?
Oke rîde şi nu-mi răspunde.

La restaurant el comandă un hot dog, dar nu în pîinea tradiţională. Îl vrea în pîine neagră. Eu comand supa zilei. Îmi aduce o ceşcuţă în loc de o farfurie mare, adîncă!
- Ce-i cu ceşcuţa asta?
- Vă mai aduc una sau două, senior.
Încep să înţeleg. La un meniu complet, ceşcuţele de supă sînt gratuite, deci le preia fără birocraţie de la bucătărie. Cu alte cuvinte bagă bănuţii în buzunar!


4 comentarii:

Dan spunea...

Deci Åke traieste si el în America pe lânga voi. Asta m-a facut sa mai citesc o data Åke 1.

Costel spunea...

Da. S-a intors de 2 saptamini din vacanta (Suedia). Anul asta a fost de 2 ori.

Dan spunea...

Din punctul meu de vedere e mai bine "nu uita să-ţi iei pastilele, boule. Semnat: Erica.", decât "ai uitat sa-ti iei pastilele iubitule, ce ma fac eu fara tine?"...

Costel spunea...

De fapt a suferit la traducere: boule = asshole :)